Pacientă carbonizată, în urma incendiului izbucnit la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. A fost deschis dosar penal
O pacientă internată în Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Brașov a fost descoperită carbonizată, după ce ar fi incendiat o saltea dintr-un salon situat la etajul 1 al clădirii, a informat, duminică, Ministerul Sănătății.
‘Din primele date, evenimentul s-a soldat cu o victimă găsită carbonizată în salon, despre care se presupune că este pacienta ce ar fi provocat incendiul prin incendierea unei saltele. Până la sosirea echipajelor de intervenție, 10 persoane, atât pacienți, cât și cadre medicale au reușit să se autoevacueze în siguranță’, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat transmis Agerpres.ro.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a precizat că, în jurul orei 16.15, dispeceratul a fost anunțat cu privire la izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al Spitalului Mârzescu din municipiul Brașov, la fața locului fiind mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD.
Incendiul a fost observat și lichidat în scurt timp, intervenția fiind începută, în primă fază, de către pacienți și personalul unității medicale, menționează ISU.
Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit incendiu.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)