vineri, 9 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Incendiu la un atelier de mobilă din Sântana. Pompierii intervin la fața locului

    de Special Arad | 9 octombrie 2026, 12:56 PM | Știri Arad

    0

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie, la o anexă gospodărească din localitatea Sântana, în interiorul căreia se află, se pare, un atelier de mobilă. Pompierii arădeni intervin pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins anexa și acoperișul acesteia.

    La locul evenimentului acționează pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora intervin și pompierii voluntari din cadrul SVSU Sântana.

    Incendiul se manifestă la nivelul anexei gospodărești și al acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Potrivit informațiilor de la fața locului, focul a fost localizat, iar echipajele de intervenție acționează pentru gestionarea situației.

    Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

    incendiu 1 incendiu 2 incendiu 3

    Citește și: Weekend ploios în Arad. Vin precipitații însemnate și temperaturi de cel mult 15 grade

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.