joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Consilierii locali PSD Arad au votat astăzi două proiecte de hotărâre foarte importante pentru oraș

    de - | 31 martie 2021, 3:39 PM | Comunicate contra cost

    0

    „La Arad se vorbește foarte mult și se face extrem de puțin. Tocmai de aceea consilierii locali PSD Arad au tot interesul să forțeze votarea unor proiecte atât de necesare pentru oraș. Nu puteam fi de acord ca terenul de la Tricoul Roșu să rămână o ruină fără perspectivă, o pată pe obrazul urbei iar astăzi am votat exact ceea ce trebuia să se facă încă din 2017, respectiv exproprierea terenului. S-a vorbit și se vorbește intens despre un parc în acel amplasament în condițiile în care Aradul are o suferință acută la capitolul spații verzi. Subiectul nu e neapărat simplu dar suntem convinși că prin votul nostru exprimat în Consiliul Local Municipal am făcut deja primul pas”, afirmă consilierul local municipal Csilla Aur.

    „Sunt ani buni de când PSD Arad insistă că terenul de sport al Colegiului Național Moise Nicoară trebuie adus la funcționalitatea și estetica care se pretează unei instituții de învățământ de o asemenea valoare. Astăzi, am reușit în sfârșit să facem un demers concret în această direcție și am votat, în Consiliul Local Municipal, cu mare bucurie, reabilitarea terenului și aducerea sa la parametrii de nivel european. Suntem fericiți că se încheie un capitol umilitor la care Primăria a asistat pasivă prea mulți ani. Terenul reprezintă un simbol nu doar pentru Colegiu ci și pentru întregul oraș, fiind un minunat loc unde tinerii vor putea practica sportul în forme multiple, de la alergare până la baschet.”, spune consilierul local municipal Cosmin Buruc.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.