sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Consilierii Dorian Curcanu și Daniela Săbău, refuzați în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism. Care sunt membrii acceptați

    de Raluca Medeleanu | 31 martie 2021, 1:48 PM | Administraţie

    0

    Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal de astăzi s-a aflat, printre altele, proiectul de hotărâre prin care se stabilește componența Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului – comisie responsabilă, propriu-zis, cu modul în care arată Aradul din punct de vedere al construcțiilor și spațiilor verzi.

    În echipa respectivă fac parte reprezentanți ai diferitelor direcții din cadrul Primăriei, dar și specialiști în domeniu care activează în societatea civilă. Consilierii locali au trebuit astăzi, prin vot, să își dea acordul pentru fiecare nume de pe această listă, lucru realizat prin vot secret.

    Înainte de supunerea proiectului de hotărâre la vot, a existat propunerea ca doi consilieri locali USR PLUS să fie adăugați în această Comisie: Dorian Curcanu (ca titular) și Daniela Săbău (ca supleant), lucru care nu a fost privit cu ochi buni de către primarul Călin Bibarț, care a ținut să menționeze că ar fi pentru prima dată când în comisia tehnică ar face parte consilieri, mai mult a spus că ar fi o dublă măsură, întrucât cei doi se află și în Comisia Consiliului Local de Urbanism.

    După votul secret, la prezentarea rezultatelor s-a constatat că aproape toți de pe listă au obținut votul tuturor celor 22 de consilieri prezenți, cu excepția a trei.

    Radu Drăgan, fostul arhitect șef al Municipiului Arad, acum trecut cu titlul de „consultant”, a obținut 17 voturi. Pentru acesta, neobținerea unei unanimități nu a avut niciun efect, întrucât condiția era obținerea a 12, însă nu putem spune același lucru despre Dorian Curcanu și Daniela Săbău, care pentru că au obținut doar 9 voturi au fost refuzați să fie membri ai acestei comisii tehnice.

    Menționăm că Dorian Curcanu a studiat Contrucții Civile la Universitatea Tehnică din Danemarca și Ingineria Instalațiilor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar Daniela Săbău a studiat Științe Economice, respectiv Evaluarea Afacerilor la Universitatea din Timișoara și este expert în accesarea fondurilor structurale și de coeziune europene.

    Revenind la lista membrilor, de acum, în mod oficial, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism este alcătuită din următorii:

    Șef Serviciu Autorizări Construcții Mirela Szasz sau înlocuitorul de drept al acestuia
    Șef Serviciu Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente Sandra Dinulescu sau înlocuitorul de drept al acestuia

    Reprezentanţi Direcția Edilitară
    Titular: Ing. Cozlac Ștefan
    Supleant: Ing. Neagu Gheorghe

    Reprezentanţi Secretar General, Serviciul Agricol
    Titular: dl Miron Lucian Laurențiu
    Supleant: dna Gherman Florica

    Reprezentanţi Registrul Urbaniștilor din România:
    Titulari: Arh. Botoș Adalbert, Arh. Chișbora Doru Gavril
    Supleanți: Arh. Șoima Mircea, Arh.Vesea Ionel Mircea

    Reprezentanţi Ordinul Arhitecţilor din Romania :
    Titulari: Arh. Dinulescu Ioana Sergiu, Arh. Șerban Elvira
    Supleanți: Arh. Balogh Doriana, Arh. Maria Tamașan

    Reprezentant Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Județului Arad
    Titular: dl. Șimon Adrian Laurențiu
    Supleant: dl. Grozav Mihai

    Reprezentanţi Asociația Pro Urbe Arad
    Titular: Prof. Dr. Arh. Gheorghiu Teodor Octavian
    Supleant: Arh. Nagy Vizitiu Alexandru

    Reprezentanți S.C. Compania de Apă Arad S.A.
    Titular: Ing. Goia Marcel Ioan
    Supleant: Ing. Breje Daniel

    Reprezentanți S.C. C.T.P. Arad S.A.
    Titular: Ing. Oprea Liviu
    Supleant: Ing. Baltă Cătălin

    Reprezentanți Complexul Muzeal Arad
    Titular: Dr. Victor Sava
    Supleant: Dr. Felicia Oarcea

    Consultant din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului:
    Titular: Arh. Drăgan Radu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.