vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Conducerea Spitalului Județean Arad face precizări cu privire la acuzele referitoare la testările contra-cost pentru coronavirus

    de Special Arad | 15 mai 2020, 7:08 PM | Coronavirus | Sănătate

    1

    Comunicat. Pornind de la informarea transmisă ieri, 14 mai, în care anunțam că de săptămâna viitoare se efectuează teste COVID-19  la cerere, contra-cost, pentru a nu se înțelege în mod eronat modul în care se realizează testările RT-PCR – gratuit sau contra-cost – facem următoarele precizări:

    În Laboratorul de Analize Medicale se efectuează, de pe data de 10 aprilie 2020, în mod gratuit, testarea persoanelor care se adresează la Unitatea Primire Urgențe cu simptome de COVID-19 sau cu alte afecțiuni medicale, ce necesită spitalizare.

    Examinările la cerere – contra-cost – se referă la testările cetățenilor care nu prezintă simptome specifice virusului SARS CoV-2, nu se încadrează în definiția de caz și nici nu suferă de alte afecțiuni medicale care să necesite spitalizare dar, doresc să își efectueze acest test din varii motive precum: verificarea personală, călătorii în afara României….

    În acest sens au existat numeroase solicitări pentru testare, din rândul populației sănătoase, iar deocamdată, testarea gratuită se poate efectua doar în cazul persoanelor care prezintă simptomatologie, conform definiției de caz sau se internează în spital cu alte patologii.

    Mai mult decât atât, diferite clinici private din județul Arad au solicitat încheierea unor contracte cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru efectuarea de teste RT-PCR pentru COVID-19, tocmai în vederea testării contra-cost a populației interesate.

    Legislația în vigoare, aplicabilă în domeniul sanitar, prevedea și până acum, plata serviciilor medicale la cerere.

    Vă mulțumim,

    Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „…doresc să își efectueze acest test din varii motive precum: verificarea personală, călătorii în afara României…”
      .
      Deci mi se interzice un drept, cel de a mă mișca liber în spațiul UE și pentru a călătorii am nevoie de document care atestă că nu sunt infectat de corona (in situație de Pandemie declarată oficial) și voi mă puneți să plătesc un test??? Este sau nu situație specială de PANDEMIE???
      .
      „Legislația în vigoare, aplicabilă în domeniul sanitar, prevedea și până acum, plata serviciilor medicale la cerere.” … dar această legislație nu se referă la SITUAȚII SPECIALE …de urgență/necesitate, …PANDEMIE. Voi amestecați perele cu merele. Voi să faceți testele la cerere pe Aparatura primită din donații.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.