Precizări electorale importante pentru cititorii Special Arad

Consecvenți principiului de a ne informa cititorii cu privire la aspectele importante din viața redacției, anunțăm astăzi că Special Arad a încheiat contracte de precampanie electorală și, ulterior, campanie, contra cost, cu majoritatea partidelor politice din Arad. Ca urmare, în lunile următoare ziarul nostru va prezenta candidații, ofertele acestora, programele acestora, conferințele de presă, lansările electorale și alte informații – pe care partidele politice doresc șă le transmită – menite a informa cititorii.
Ca să ne explicăm opțiunea de a semna aceste precontracte, vă spunem că presa, Special Arad în speță, care nu a avut, de la lansarea pe piață, în 2014 și până azi, niciun contract cu statul sau instituție a statului sau administrației publice locale (și așa va rămâne!), a fost printre instituțiile afectate de această perioadă în care firmele și companiile private se luptă cu o criză asemănătoare celei din 2009-2010.
În consecință, având în vedere că trăim într-o democrație, în care politica își are rolul său important, și înțelegând să găsim soluții corecte și transparente, întregul colegiu redacțional a fost de acord că aceste contracte încheiate cu partidele politice și candidații independenți reprezintă o gură de aer necesară pentru funcționarea noastră ca instituție de presă independentă.
Ținem să subliniem că această abordare nu va afecta în niciun fel independența editorială și redacțională a Special Arad, articolele noastre rămânând în continuare scrise și redactate după criteriile profesiei și nu ale politicului, prezentate deschis și obiectiv, fără ingerințe de orice natură străine profesiei de jurnalist bazat pe respectul și informarea obiectivă și onestă a cititorului.
Nu în ultimul rând, ca o penultimă precizare, redacția s-a adresat tuturor formațiunilor de pe scena politică, invitându-le să-și prezinte contra cost oferta în paginile ziarului, așa încât, dacă nu veți regăsi întreg spectrul politic arădean, este doar datorită opțiunii fiecăruia, pe care o respectăm.
Precizare. Materialele publicitare, adică acelea care reprezintă opinia și punctul de vedere ale partidelor și candidaților, vor putea fi identificate printr-un semn distinctiv (PC, publicitate de precampanie, campanie), pentru a nu se confunda cu cele care reprezintă punctul de vedere al redacției.
Sursa foto: Pxhere
Comentariile portalului
Ceea ce ne-ati aratat dvs noi stiam deja de mult timp, si nu sunt doar acestea. Fiți pe pace... ca nu am dat un simplu search pe google, asemeni (...)
Date firma, Adresa, CAEN - G&G GENERATION INVESTMENT U. BETEILIGUNGEN HOLDING - CUI 41549856, Nume Firma: G&G GENERATION INVESTMENT U. BETEILIGUNGEN HOLDING S.R.L. CUI: 41549856 Registru (...)
De ce sa ne mai miram la tot ce se întâmpla in scumpă noastră patrie mioritica??!!Astfel de lucruri sunt banalități fata de ce se întâmpla sub (...)