Comunicat Mircea Purcaru, președintele PC Arad
Președintele PC Arad, Mircea Purcaru, explică tot mai desele atacuri ale PNL, dar şi ale celorlalte „grupări centrifuge din PDL” împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, prin disperarea acestora, că nu reuşesc să-şi asigure sprijinul acestuia în tentativa de a accede la guvernare.
„Aşa zisul nou PNL, după ce şi-a revendicat victoria lui Iohannis în alegeri, a crezut că acesta va demara, de urgenţă, demersurile pentru instalarea lor la putere, procedând, precum predecesorul său, la forţarea Constituţiei. Faptul că preşedintele Iohannis a ales să fie un arbitru corect şi nu unul de casă, i-a dezamăgit foarte tare pe cei din revopsitul PDL, iar repercusiunile nu au întârziat să apară. Pentru că nu îşi permiteau să atace direct un preşedinte pe care încă şi-l revendică, au apelat la colegii lor aflaţi în diferitele grupări centrifuge din PDL, adică PMP , grupusculul Monicăi Macovei şi celelalte. PNL-iştii critică, voalat, relaţia preşedinte- premier, pentru ca, imediat, tema să fie preluată şi exacerbată de către acoliţii lor. Relaţia instituţională a preşedintelui cu primul ministru este prezentată ca un troc, bazat pe interese reciproce. Foştii guvernanţi portocalii critică orice iniţiativă a Guvernului şi nu pot să accepte ca preşedintele lor, în ghilimele, să nu facă propagandă împotriva Guvernului şi a premierului Victor Ponta. De pildă, PDL-iştii ţipă ca din gură de şarpe că Ponta, neacceptând scumpirea gazelor pentru populaţie şi CET-uri şi nici restructurările sinucigaşe în minerit, pune sub semnul întrebării acordul cu FMI. Spre stupoarea lor, preşedintele Klaus Iohannis nu l-a contrazis pe Ponta, ci, dimpotrivă, prin atitudinea sa, i-a dat dreptate. Un lucru inadmisibil în opinia veşnicilor PDL-işti vopsiţi şi revopsiţi, care nu mai întrevăd răsturnarea Guvernului Ponta, prin cumpărarea de mercenari în Parlament”, spune Mircea Purcaru.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)