InclusivComunicat Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE Arad

    de - | 22 februarie 2018, 11:41 AM | Inutile

    0

    Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE Arad, salută decizia Curţii Constituţionale de a respinge toate cele trei sesizări ale opoziţiei împotriva modificării legilor justiţiei. În opinia sa, aceasta demonstrează justeţea programului coaliţiei PSD-ALDE pe acest domeniu.

    „Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile toate cele trei sesizări. Pe scurt, acestea se referea la statutul judecătorului şi procurorului, la funcţionarea CSM şi la organizarea judiciară. Motivarea sesizărilor a fost aceea că proiectele de modificare a legilor «subminează independenţa magistraţilor din România». De fapt, nimic altceva decât o formulă lozincardă, folosită în interior pentru a manipula masa de aşa zişi «rezistenţi», iar în exterior pentru a denigra România în faţa forurilor europene, prin intervenţii ale unor cozi de topor, sub bagheta celui mai mare degrinator al României, fostul procuror stalinist Monica Macovei.

    Decizia Curţii Constituţionale a demonstrat că duşmanii înverşunaţi ai modificării legilor strâmbe impuse, în cea mai mare parte, de către Băsescu şi Macovei nu sunt deloc apărători ai justiţiei, nu doresc ca aceasta să nu poată fi subjugată politic, ci, dimpotrivă, vor ca aceasta să poată fi folosită în continuare de către diverse cercuri de interese din interior, aflate sub tutela altora, din exterior. Nu mă amăgesc că aprigii contestatari ai Guvernului şi ai legilor justiţiei se vor lăsa descurajaţi de această „palmă” primită de la CCR sau că vor recunoaşte că nu au avut dreptate. Dimpotrivă, sunt convins că vor ataca vehement Curtea Constituţională a României, aşa cum au mai făcut-o. Sper doar că forurile europene nu vor proceda la fel, susţinând că într-un stat de drept vociferările şi lozincile aşa zisei străzi prevalează asupra deciziilor Curţii Constituţionale, aşa că strada este îndreptăţită să răstoarne un guvern ales în mod democratic, prin vot. Din punctul meu de vedere, coaliţia PSD-ALDE nu trebuie să se lase intimidată şi şantajată, ci să meargă până la capăt cu readucerea justiţiei în matca ei firească”, declară Mircea Purcaru.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.