joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Florin Tripa, deputat PSD Arad

    de - | 6 iulie 2017, 2:02 PM | Undeva

    0

    Deputatul social-democrat Florin Tripa este revoltat pe conducerea Consiliului Judeţean Arad, instituţie care  acordă o importanţă tot mai scăzută staţiunii Moneasa şi evenimentelor care au loc, an de an, aici.

    Florin Tripa afirmă că deşi CJA organizează Ziua Turismului Arădean, Staţiunea Moneasa, cea care atrage anual foarte mulţi turişti, este marginalizată de conducerea liberală a instituţiei. Motivul: comuna Moneasa are primar PSD, lucru care nu convine conducerii CJA.

    „Este inadmisibil să organizezi Ziua Turismului Arădean şi să îţi baţi joc de Moneasa. Teatrul de vară din staţiune este într-o stare dezastruoasă, lucru semnalat de presa locală din Arad. Am purtat discuţii cu primarul comunei Moneasa şi acesta şi-ar dori ca acest teatru de vară să treacă din subordinea Consiliului Judeţean Arad în administrarea comunei Moneasa. Consilierii judeţeni ai PSD vor face un demers în acest sens pentru ca acest loc de spectacole să fie reabilitat şi adus la standarde civilizate.

    De asemenea, un eveniment important care era organizat de Consiliul Judeţean Arad la Moneasa, Târgul Meşterilor Populari, a fost desfiinţat de instituţia condusă de Iustin Cionca. Acest eveniment are o tradiţie de 16 ani, iar în cadrul târgului zeci de meşteri populari îşi expuneau produsele. Era un punct de atracţie pentru staţiunea de la poalele Munţilor Codru-Moma, însă administraţia judeţeană are, din păcate, alte priorităţi. Faptul că şi starea drumurilor care duc către Staţiunea Moneasa este dezastruoasă, reprezintă o altă pată pe obrazul CJA. Am impresia că asistăm la distrugerea premeditată a Staţiunii Moneasa. Aşa cum Gheorghe Falcă a distrus Ştrandul Neptun, Iustin Cionca se pregăteşte să pună pe butuci Staţiunea Moneasa”, a spus deputatul PSD Florin Tripa.

    Foto Tripa 6 iulie 2017

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.