joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Florin Galiș, președinte ALDE Arad

    de - | 2 mai 2017, 4:44 PM | Undeva

    0

    Economia românească se îndreaptă către o criză acută pe piața forței de muncă. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de KeysFin, conform căruia numărul salariaților și gradul de profesionalizare au înregistrat o scădere în ultimii ani, iar fenomenul s-ar putea accentua în viitor. Evidențele Institutului Național de Statistică arată că în ultima decadă numărul de locuri de muncă vacante aproape s-a dublat. În anul 2009 existau 38.625 joburi neocupate, în vreme ce în 2016 numărul acestora ajunsese la 59.753. Potrivit studiului cu pricina, populația ocupată a României s-a diminuat la 8,45 de milioane de persoane în sistemul public și privat, în anul 2016, față de 9,35 de milioane cât însuma în 2007.

    „Este mai mult decât evident că România are nevoie de resurse umane apte să răspundă nevoilor și schimbărilor permanente de pe piața forței de muncă. E nevoie de specialiști, astfel încât firmele străine să găsească motivație și atracție pentru a investi. Intențiile noastre se leagă de o reformă radicală a sistemului educațional, grație căreia generațiile de mâine vor fi pregătite să aibă un rol conducător într-o economie bazată pe competitivitate. Creșterea economică pe care vrem să o asigurăm se va putea realiza în condițiile în care va exista disponibilitate de forță de muncă pe piața muncii din România” – precizează Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

    În momentul de față, în pofida cifrei de șomaj, România se confruntă cu o criză de mână de lucru. De ce se întâmplă aceasta? Pentru că am devenit o țară care exportă specialiști.

    „România nu poate să rămână o țară cu o economie orientată exclusiv pe costul redus al forței de muncă. Lucrul acesta trebuie înțeles. Iar prin programele noastre, ce urmează a fi puse în aplicare, vom schimba trendul nefast, ce se manifestă actualmente în domeniu” – afirmă Galiș.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.