vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Florin Galiș, președinte ALDE Arad

    de - | 25 aprilie 2017, 10:19 AM | Undeva

    0

    Congresul Național ALDE, desfășurat zilele trecute în Capitală, a reprezentat un prilej mai mult decât potrivit în vederea redefinirii unor obiective ale partidului. Numeroasa delegație arădeană participantă la eveniment a fost parte activă la alegerea unei conduceri unice a partidului și totodată s-a implicat în elaborarea strategiei ce se dorește urmată în următorul ciclu electoral.

    „Țintele noastre sunt mai mult decât ambițioase. Intenția declarată a conducerii alese este ca ALDE să devină cel mai puternic partid de centru-dreapta de pe eșichierul politic românesc, devansând astfel PNL. Cu toții credem că 2017 este anul consolidării ALDE, respectiv al colaborării pentru păstrarea României pe direcția bună pe care am așezat-o, prin intermediul unor decizii adecvate. Rămânem singura formațiune liberală din România, iar pentru anii următori ne propunem să fim și cea mai importantă. Acest lucru este posibil prin consecvență. Consecvență în lupta pentru valorile și principiile liberalismului, consecvență în sprijinirea capitalului autohton, dar și în susținerea unei viziuni pentru viitorul țării”, punctează Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

    Printre reperele de bază promovate de ALDE se numără: relansarea economiei naționale prin consolidarea companiilor românești, refacerea industriei și dinamizarea forței de muncă; eliminarea venitului minim garantat pentru cei care pot munci însă refuză să o facă; oportunități prin creșterea salariului minim, astfel încât cei care lucrează să poată trăi decent; apărarea drepturilor și libertăților cetățenești; urmărirea intereselor legitime ale României în plan extern; implicare pentru a găsi soluții privind proiectul european.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.