vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Dorin Stanca, membru PNL Arad

    de - | 2 aprilie 2018, 8:13 PM | Undeva

    0

    Guvernul a tăiat sistematic banii pentru investiții în ultimii ani, dar intenţionează să-i despăgubească pe infractorii care şi-au ispăşit pedepsele în penitenciare în perioada 2012-2017. Motivația? Condițiile improprii din penitenciare. Reprezentanții PNL Arad au criticat acest proiect.

    „Argumentaţia ministrului justiţiei care invocă o decizie a CEDO, din 2012, prin care s-a stabilit că România a încălcat articolul 3 din Convenția Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane şi degradante este greșită. Rezolvarea problemelor penitenciarelor nu înseamnă despăgubirea infractorilor, CEDO nu a cerut așa ceva, ci îmbunătățirea condițiilor din penitenicare! Ca și când adoptarea Legii 169/2017  care a dus la eliberarea mai devreme a unui număr mare de detinuți nu ar fi fost suficientă, Guvernul vrea să premieze răufăcătorii dovediți, oferindu-le acestora despăgubiri care ne vor costa pe toți între 370-550 milioane de euro. Nu este normal ca noi toți, cei care muncim, să achităm această notă de plată! Eliberarea înainte de termen a unui număr semnificativ de pușcăriași în urma adoptării legii privind recursul compensatoriu, în octombrie anul trecut, a dus la creșterea numărului de infracțiuni, pagube financiare și materiale, traume emoționale pentru noi victime. Acum, Guvernul pregătește alte decizii greșite, alocarea unor sume de bani care ar putea fi folosite mai eficient, în beneficial oamenilor cinstiți. Pentru o pedeapsă medie de 2 ani şi jumătate petrecută în perioada 2012-2017, fiecare deţinut eliberat ar putea primi în jur de 4.500 de euro! Unii ar putea beneficia de despăgubiri chiar de până la 14.600 euro! Costul standard al unui elev este de 2,25 euro (deci un elev valorează pentru Guvern mai puțin de jumătate decât un deținut!).

    Dacă ținem cont de costul standard anual pe elev în România, 824 euro, rezultă că despăgubirile totale pentru detinuți propuse de ministrul justiției echivalează cu costurile a 667.475 elevi într-un an ( 18,6 % din numărul total de elevi din țară). Ați prefera ca din munca dumneavoastră să contribuiți la viitorul a doi copii sau la îmbunătățirea condițiilor de detenție pentru un infractor? Cu acești bani putem construi  1.400 de școli unde să învețe 350.000 elevi, sau 400 cămine studențești pentru 42.000 studenți.  Cred că este mult mai important să investim în educație decât să cheltuim nesăbuit astfel de sume ca despăgubiri pentru pușcăriași. Investiția în copiii noștri ar trebui să fie mai importantă decât despăgubirea infractorilor. Putem să facem comparația și în alte zone: cu această sumă de bani s-ar putea construi 6 spitale județene cu un total de 2.700  paturi. Chiar considerăm că avem suficiente spitale încât să ne permitem luxul de a risipi banii așa cum propune Guvernul? Suma propusă de Guvern ne-ar ajuta să construim cca 70 km de autostradă, ceea ce ar însemna o alocare mult mai înțeleaptă a acestor bani, pentru că ar contribui la dezvoltarea infrastructurii rutiere, atât de necesară pentru România. Posibilitatea acordării unor astfel de sume de bani ca despăgubiri pentru infractori pe spatele nostru, al celor care muncim, în loc de a-i investi, astfel încât să beneficiem toți de pe urma lor, ar trebui să nu ne lase indiferenți . Desigur, avem o responsabilitate socială și în ceea ce-i privește pe acești semeni ai noștri, dar resursele noastre ar trebui cheltuite mai degrabă în programe de prevenție și reintegrare socială”, a declarat liberalul Dorin Stanca.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.