Încetinitorul de particule: Orașul în care filmul bate viața sau atacul pe nesimțite și negândite din izolare la Viktor Orbán

    de E. Nola | 27 aprilie 2020, 11:14 AM | Încetinitorul de particule

    4

    Împrumut formula cu filmul de la Tifi Grădinaru, cel care, exasperat de câte nu i se întâmplă în vreme de carantină, cheamă arădeanul la pagina sa despre cărți cu titlul „Cartea bate filmul” sau, oricum, ceva pe această idee.

    Tifi, ca și Arpi sau Dani, dincolo de toate calitățile sale bune sau rele, este un personaj, un tip cu care îți place să te intersectezi chiar dacă nu aveți nimic de împărțit împreună.

    Oraș mic, pretenții pe măsură, ne bucurăm când mai apare câte ceva, câte unul care vorbește în numele său și încearcă să spună lucrurilor pe nume. Pare atunci că filmul reușește să ne captiveze, ne bine dispunem pe moment, în fond nu este de ici-colo în aceste vremuri crunte în care cei chemați să te apere și să te liniștească vorbesc și acționează de parcă li s-ar fi rupt filmul imediat după apăsarea pe butonul de pornire.

    Oricum, în săptămâna care a trecut mare lucru nu s-a întâmplat în oraș, oamenii stau în case și se exteriorizează din ce în ce mai plictisiți pe FB. Ministrul sănătății a mai făcut o escală cu elicopterul și ne-a declarat focar controlat, au mai murit câțiva, chiar dacă nu suntem sigur dacă de covid, dar mult mai important este că se vindecă din ce în ce mai mulți.

    Păcat că doar de covid. Și doar unii…

    Pentru că, pe de altă parte, cei mai mulți dintre noi insistăm în vechile deprinderi, indiferent de pacostea care plutește deasupra noastră.

    Încep cu un personaj pe care l-am mai pomenit aici și cu pozele căruia de pe FB ilustrez textul. E vorba de liberalul arădean de excepție, Dorin, asta ca să nu fie Dorel, Stanca, cel care, netulburat de câte ni se întâmplă, se promovează în continuare pe FB sub genericul „Dialog cu Stanca”, alternând, mai nou, pozele cu propria imagine suprapusă pe tot felul de fundaluri impresioniste, cu cele ale Mântuitorului și ale mormântului său gol de la Ierusalim.

    Aflat într-un monolog etern cu orgoliul propriu interesat, proprietarul firmei Stacons, beneficiar de bază al comenzilor administrației locale, ne oferă efectiv lecții de egolatrie inconștientă, punând cumva cireașa pe tortul liberalismului arădean patronat de cunoscutul om din umbra Bruxelles-ului.

    Este un exercițiu de prost gust în care filmul – mai precis imaginea stângaci confecționată – bate viața, arădeanului simplu aflat pe FB rămânându-i o singură alternativă: să decidă dacă idiotul este el sau dialogul său imaginar cu o secvență de film prost.

    În această dilemă a imaginilor false se așează comod și ultima manifestare a omului pomenit mai sus, cel în care, chiar ieri, s-a declarat, pe Facebook – vezi și site-ul de casă -, solidar cu Marius Lazurcă.

    Pentru arădenii adormiți de tot în carantină, Marius Lazurcă este fratele mai mare nițel al lui Cătălin, actualmente ambasador al României la Budapesta. Omul, având deja o carieră diplomatică serioasă în spate, și-a permis să-și exprime, – în cerc închis diplomatic și pe WhatsApp – solidaritatea cu o parlamentară de opoziție din Ungaria care a criticat transportul de măști al lui Viktor Orbán în Secuime.

    Problema e că a făcut-o pe WhatsApp, nu oficial, iar ministrul de externe al Ungariei, unul cu înfățișare de model ratat, Szijjártó, s-a arătat oripilat de gestul ambasadorului României, tot așa, pe FB, nu oficial.

    Film de spionaj în toată regula, ce mai!

    Ce s-a gândit omul nostru din Bruxelles? Păi, dacă mai nou așa se face politica, pe FB și pe WhatsApp, nu în cancelarii, online, nu față-n față, în asta se poate băga și el, având în vedere datoriile sale incomensurabile pe care le are față de fratele mai mic al ambasadorului.

    Ce mai, dă bine, e ca în filme: îți faci imagine fără să trebuiască să riști ceva ca în viața reală. Stai frumos la izolare, rogi pe cineva să-ți scrie un text mișto, acel cineva poate fi chiar fratele ambasadorului, dă bine și nici măcar nu trebuie să te speli pe mână după toate astea.

    Și nici nu ar fi de condamnat dacă toate astea s-ar întâmpla pe pagina cu cărți și filme a lui Tifi Grădinaru. Dar se întâmplă pe FB, acolo unde un politician care se respectă trimite doar felicitări și condoleanțe, nu se apucă precum subsemnatul sau Tifi, Arpi ori Dani, să se exprime plenar, din moment ce altundeva oricum nu au cum.

    În timp ce realitatea este că regimul lui Orbán Viktor se folosește de orice să-și facă imagine, indiferent dacă asta deranjează sau nu opoziția sau pe cineva de la Bruxelles – nu, nu vorbim de omul nostru de acolo –, iar dacă diplomația românească este deranjată că o face folosindu-se și de secui, trebuie să o spună oficial, negru pe alb, nu pe Facebook.

    Iar dacă nu o face, ne aflăm din nou în film și nu în realitate.

    Pe FB poate scrie oricine, orice, fără să mai vorbim că o face pe gratis, nu pe salarii și venituri de zeci de ori mai mari decât noi ăștia cu expresiile și pluralul la noi, cei care nu avem nevoie de scribălăi plătiți pentru a exprima corect o idee.

    Pentru exemplu, iată o întrebare reală și cu care cred că ar fi de acord și Tifi și Arpi și Dani și pe care diplomația română ar fi trebuit să o formuleze oficial: cum își permite guvernul de la Budapesta, cel care încă se proclamă democratic și de drept, să-și facă imagine electorală și să-și anihileze propria opoziție internă folosindu-se demagogic de cetățeni români?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Perdele de fum si politicianism demagogic.
      Politicienii unguri isi arata valorile, preocuparea, grija pentru sarmanul cetatean maghiar care se afla la greu din cauza dusmanilor natiunii vecine, neprietene si primitive.
      In oglinda …
      Politicienii romani isi arata valorile, preocuparea, grija pentru sarmanul cetatean roman care se afla la greu din cauza dusmanilor natiunii vecine, neprietene si revizioniste.
      Cetatenii castiga la orgoliu de rahat si politicienii castiga capital politic. Caramizile pe care si le sfarma pe piept patriotii, in fond, nu E foarte scumpe si consumul lor galagios pentru astfel de motive este deplin justificat.
      Toata lumea castiga!
      E bine!
      Pauza la problema pandemiei. Si asta e bine!
      Probleme reale (care nu-s nici COVIDU si nici Lazurca – Sziarto) devin mici, marunte si as zice ca mai suportabile. Iarasi E bine!
      In concluzie as zice ca e bine!
      … pentru ca trebuie sa fie bine ca sa fie bine sa nu fie rau!?

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Ministrul Fondurilor Europene a declarat azi ca Romania poate sa acceseze 4, 5 miliarde euro pentru sistemul de sanatate!
      Mai bine v-ati bate capul cum sa accesati fonduri pentru un NOU SPITAL JUDETEAN la Arad decat cu potlogariile politicianiste. Nu mai aveti nicio scuza. Voi sunteti la putere si fonduri pentru sanatate sunt.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Faptele vorbesc. Rezultatele confirma. In timp ce lazurci si famiile sale buruienoase impanzesc aerul cu un polen otravitor, iata ca se gaseste un “cineva” sa aiba curajul de a intra in polemica cu ONU pentru a-si apara tara. Iata un tinerel care intelege, ca drumul de urmat e cel al colaborarii. Radacinile pozitiei sale consta in inteligenta si onestitatea sa… Dupa ce a trecut de la politica de vanzare, propovaduita de vechile guvernari asa zise socialiste (noua denumire a raiului comunist). Ungaria, azi, se desvolta in ritm vertiginos si-si achizizioneaza nu numai bogatiile pierdute, isi achizitioneaza demnitatea. O pandemie nu poate fi un obstacol si nici latraturile demagogice. Viktor Orban a atentionat mai demult, sa nu ne asteptam, ca cineva ne doreste binele; Trebuie sa ni-l creiem singuri. Cutremurul distrugerii umanitatii si al natiunilor e abea la inceput; Va continua cu forte inzecite. Orban a inteles acest lucru si a incercat sa-si gaseasca parteneri. A incercat si cu cel mai apropiat vecin de milenii, dar nu a reusit. Cel care a primit ordinul de distrugere e in fruntea tarii si cu cozile de topor ( o padure intreaga) isi arata coltii, nebagand de seama ca se musca pe sine. …

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.