joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Dorel Căprar, deputat PSD Arad

    de - | 12 aprilie 2018, 1:41 PM | Undeva

    0

    Parlamentarii PSD Arad au solicitat un punct de vedere Ordinului Arhitecților din România, cu privire la proiectul propus de Primăria Arad de a se construi o parcare subterană în Piața Avram Iancu. Proiectul administrației Falcă ridică foarte multe semne de întrebare, existând riscul ca la final Piața Avram Iancu, așa cum o știm astăzi, să dispară.

    „Există foarte multe necunoscute cu privire la acest proiect promovat de primarul Gheorghe Falcă, cel care dorește să concesioneze Piața Avram Iancu, pentru o perioadă de 50 de ani, unei firme private, care să gestioneze acea parcare. Nu putem accepta ca această investiție să fie administrată, timp de jumătate de secol, de un privat, așa cum nu putem accepta ca redevența pentru parcare să fie de doar 5 la sută. E clar că la mijloc e o nouă afacere marca PDL/PNL Arad, din care cetățeanul nu va avea nimic de câștigat, iar unii își vor umfla din nou buzunarele, pe spatele arădenilor.

    Proiectul primarului Falcă e unul extrem de ambiguu și nu oferă garanții că Piața Avram Iancu va fi păstrată. În opinia noastră, avem de a face cu o nouă încercare a primarului Falcă de a distruge o zonă încărcată de istorie din municipiul Arad, după tentativele eșuate de desființare a Parcului Eminescu sau a Pieței Catedralei. Înainte de a lua o decizie cu privire la parcarea pe care primarul Falcă o dorește în respectiva zonă, considerăm că trebuiesc îndeplinite anumite condiții. În primul rând, să știm ce costuri implică o asemenea investiție, pentru că la început, când se vorbea ca Primăria Arad să realizeze parcarea, s-a avansat suma de 33 de milioane de euro, iar ulterior, când s-a discutat despre un parteneriat cu o firmă privată, suma a scăzut brusc cu peste 10 milioane de euro. Apoi, e nevoie să vedem durata concesiunii și valoarea redevenței, ce sume se preconizează a se încasa din această activitate și cât va reveni municipalității.

    Nu în ultimul rând, e nevoie de opinia specialiștilor, motiv pentru care am cerut un punct de vedere din partea Ordinului Arhitecților din România. Trebuie să avem în vedere vechimea clădirilor din zonă, în bună parte clasificate ca monumente istorice, faptul că nu s-a realizat o expertizare recentă a gradului lor de rezistență în cazul unor forări agresive și multe alte lucruri legate de partea tehnică.

    PSD Arad susține realizarea unor parcări subterane în municipiu, dar mai întâi trebuie să lămurim toate aspectele enumerate și să avem siguranța că prin aceste investiții nu distrugem zone importante din centrul Aradului. Nu putem ca din dorința de a avea mai multe locuri de parcare să fim de acord cu distrugerea Parcului Eminescu, a Pieței Catedralei și a Pieței Avram Iancu, așa cum propune primarul Gheorghe Falcă“, declară președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.