vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Competiția de alergare de la Chișineu-Criș, Crisius Trail, ajunge la cea de-a doua ediție

    de Special Arad | 8 iunie 2022, 1:38 PM | Sport

    0

    Crisius Trail este un eveniment anual care găzduiește o competiție de alergare, ajunsă în 2022 la cea de-a doua ediție, urmând să aibă loc în ziua de 18 iunie 2022, la Stadionul Aurel Ardelean din Chișineu-Criș, traseele cuprinzând zone din preajma râului Crișul Alb și a pădurii Socodor.

    „Ediția anului trecut a adunat un număr de aproximativ 100 de participanți și a fost declarată un adevărat succes, vorbind despre o primă ediție a unei competiții noi apărute. Totodată, campaniile de promovare, atât fizice cât și din mediul online, ne confirmă certitudinea că și anul acesta, atleți din întreaga țară și nu numai, vor participa într-un număr cel puțin la fel de mare la Crisius Trail”, spus organizatorii.

    La eveniment sunt 3 mari nume din lumea atletismului deja anunțate: Ianco Slovak, Bălan Nicolae, Marius Fora.

    Traseele competiției sunt: cros 10 km, semimaraton 21 km, cursă 2 km, cursă 400 m (pentru copii).

    Un punct de referință este cursa copiilor, unde anul trecut s-au aflat la linia de start și copii cu vârste de circa 1 an și, în mod simbolic, au luat și ei parte la primii metri din cursa pentru copii, ajutați de către părinții lor, pentru a încuraja o viață activă încă de la vârste fragede. Părinții, încântați fiind de inițiativă, s-au anunțat interesați și în acest an.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.