Comisarul șef Dan Stoicănescu a câștigat concursul pentru conducerea IPJ Arad





Comisarul șef Dan Stoicănescu – cel care până acum a condus din interimat Inspectoratul Județean de Poliție Arad – a dat concurs și de acum va ocupa postul în mod permanent.
Pentru postul de conducere a IPJ Arad au fost înscriși doi candidați, din informațiile noastre cel de-al doilea fiind comisarul Călin Grui, șef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din IPJ Arad. Comisarul șef Dan Stoicănescu a obținut nota 8,03 la interviu, iar al doilea candidat nu s-a prezentat.
Stoicănescu a fost delegat în iulie 2022 să conducă IPJ Arad ca interimar, asta după ce a intrat la pensie comisarul șef Ioan Tamaș. Dan Stoicănescu era adjunctul de la investigații criminale din cadrul IPJ Timiș. Potrivit Pressalert, în trecut a fost împuternicit și la conducea IPJ Timiș, în perioada în care chestorul de poliție Alin Petecel a fost mutat la IPJ Dolj, iar apoi la conducerea IPJ Arad, ulterior Petecel revenind pe funcția de inspector șef la Timiș. Împuternicirea comisarului-șef Dan Stoicanescu la conducearea IPJ Arad, unde a venit în vară alături de comisarul-șef Florin Turnagiu, tot de la IPJ Timiș, ca adjunct, fusese prelungită în noiembrie cu încă trei luni.
Comentariile portalului
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)
Toate la un loc !
== MAI-AURELIUS -- POLITZAI ESTI ASA I? --SE VEDE DUPA CUM AI BUBUIT -- ARTICOLUL E DIN 2016 --UNDE DRK VA GASESTE MARESHALUL SI APOI SPUNE == ASTIA SUNT COLEGII MEI -- SCARBA (...)