Clubul Rotary Arad Cetate demarează proiectul „Bursa de Excelenţă”. Premiu: 1000 euro





Clubul Rotary Arad Cetate anunță că demarează proiectul „Bursa de Excelenţă Rotary Arad Cetate” și oferă un premiu în valoare de 1000 euro. Bursa de excelență urmăreşte identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, elevi sau studenți, cetățeni români cu domiciliul în județul Arad.
„Pentru Bursa de Excelenţă Rotary Arad Cetate se pot înscrie elevii, studenții care urmează cursurile la învățământul de zi în școlile/liceele universitățile din județul Arad și care îndeplinesc următoarele condiții: au domiciliul în județul Arad; sunt integraliști, adică nu au obligații profesionale nerezolvate din anii anteriori de curs; s-au remarcat într-un domeniu de activitate profesională și socială, sau/și au media generală a anilor de studiu peste 9,50; nu au nici un grad de rudenie cu membrii Clubului Rotary Arad Cetate.
Înscrierile pentru acest concurs se vor realiza prin transmiterea unui set de documente în intervalul 1 noiembrie – 14 noiembrie 2021 către Clubul Rotary Arad Cetate, pe adresa e-mail [email protected]”, anunță Nila Andrei Florin, managerul proiectului.
„Mai multe informații privind desfășurarea acestui concurs se găsesc pe facebook (https://fb.me/e/KxCZzQKR). Așteptăm cât mai multe propuneri și ne bucurăm să putem sprijini copiii talentați din județul Arad”, declară Liviu Iovănescu, preşedintele Rotary Arad Cetate.
Comentariile portalului
Vai, serios? Marii șantieriști demontează incorect un pod? Adicătelea ca mecanicul care îți pune rotile la mașină dar uita sa pună și prezoanele. Alta scuza mai patetică (...)
Dati i numa amenda la nea Sandu ca l pune pe finu' mateias pe voi de pana la urma o sa i dea primaria lui bani pt scuze ca podul (...)
== ARAD == TELEORMANUL ARDEALULUI == TOTUL II DE CATEG A 4A -- PODUL SPITALUL STRANDUL ORASUL STRUCTURILE BUGETARE == SCARBA MI E == TRAIASCA GHITZA PUSHCULITZA SI HAITA LUI ==