sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Clădirea istorică a Liceului CFR, uitată de autorități. Conducerea școlii se zbate să salveze imobilul din fonduri proprii

    de Raluca Medeleanu | 2 aprilie 2018, 11:51 AM | Educaţie | Recomandările editorilor

    0

    Plimbându-ne în zona Podgoria, ne-a captat atenția clădirea veche a Liceului Tehnologic „Caius Iacob”, care are la ora actuală o parte din acoperiș decopertată. Cunoscând starea îngrijorătoare în care se află clădirea și dorind să aflăm dacă lipsa țiglelor de pe acoperiș este datorată unei intervenții sau e un rezultat al unei prăbușiri, am contactat conducerea școlii pentru a cere lămuriri.

    Menționăm că această clădire situată în Piața Academician Caius Iacob a fost construită în perioada Imperiului Austro-Ungar, iar inițial găzduia Palatul Inspecțiilor. A primit întrebuințarea de școală din 1922.

    Începând cu perioada comunistă, pe o anumită perioadă de timp, fostele licee CFR se aflau într-o dublă coordonare, atât sub Ministerul Transporturilor cât și sub Ministerul Învățământului. Acum, directoarea liceului, care astăzi se numește Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări Caius Iacob, ne-a spus că școala se află „în acte”, fiind înregistrat în CF la Tribunalul din Cluj, ca proprietar al clădirii, statul român. Clădirea este dată însă în administrarea școlii.

    Fiind administatori, nu putem sta să așteptăm să ne cadă clădirea în cap”, ne-a spus Lucica Deac, directorul școlii.

    Conducerea școlii a trecut astfel la treabă și a găsit, prin SEAP, o firmă care să schimbe tronsonul acoperișului de la colț până la primul turn, din partea dinspre Catedrala „Sfânta Treime”. Investiția se ridică la aproximativ 40.000 lei, bani plătiți din bugetul școlii.

    Este cel mai afectat și apa se infiltrează până la sala de clasă pe anumite porțiuni, dar nu avem copii acolo pentru că i-am mutat din zona aceea până reparăm acoperișul. Numai pentru tronsonul acela am avut bani, dar în măsura în care vom mai face economii de la diferite articole, conform bugetului care este alocat de Primărie, o să continuăm. Dar în măsura în care vom avea bani”, ne-a spus doamna director.

    Am întrebat-o dacă există în plan, într-un viitor apropiat sau mai îndepărat, să se reabiliteze și fațada clădirii, dat fiind faptul că imobilul este clădire istorică și se află într-un avansat grad de degradare. Aceasta ne-a spus că nu li s-a făcut nicio promisiune din partea nimănui în acest sens.

    „Păcat de clădirea aceasta pentru că este un obiectiv istoric. Eu cât voi sta ca directoare aici, mi-am luat angajamentul către personalul școlii să țin clădirea în picioare, cel puțin cât ține de noi, să menținem cât putem în folosință, dacă nu avem posibilitatea să o ducem la o formă frumoasă. Noi în interior funcționăm în bune condiții, păcat însă de clădire”, ne-a spus doamna Deac.

    La ora actuală, la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” din Arad învață 370 de elevi, din cei 378 elevi înscriși inițial la începutul anului școlar. În ceea ce privește clădirea mai nouă, care este alipită de cea originală, directoarea ne-a spus că a fost construită în anii ’80, ca o extindere a grupului școlar. La parter funcționează și acum cantina școlii, a cărei geamuri au fost schimbate recent cu geamuri termopan, iar acum se pregătește repararea unei părți a exteriorului, meșterii fiind chiar la această oră în școală. La primul, al doilea și cel de-al treilea etaj funcționează săli de clasă și laboratoare, iar de la etajul al patrulea până la al șaptelea este un internat, aflat acum în renovare, printr-un proiect de la Minister. Potrivit spuselor doamnei director, 80% din lucrările de renovare a internatului sunt deja finalizate.

    Problemele cu care se confruntă școala sunt legate însă de clădirea veche. Partea de acoperiș care se pregătește acum să fie reparată, nici măcar nu este cea mai afectată. Doamna Deac ne-a indicat că un real pericol pentru trecători este secțiunea de vizavi de Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, însă acea parte de clădire nu aparține școlii, ci este, în mare parte, goală, părăsită.

    „Este zona în care a funcționat CFR-ul care s-a mutat de aici. Acolo nu a fost spațiul nostru și nu avem cum să intervenim, căci nu am avea justificare de intervenție. Avem totuși un laborator jos, care să știți că este foarte bun, așa că am mai reparat totuși la țigle, căci apa ajungea până jos la laborator. Noi am reușit să oprim ploaia, însă partea aceea de acoperiș este cea mai degradată. Acolo nu știu cine ar putea interveni, poate Primăria… Proprietar este statul român. Noi facem cât putem, cu banii ce-i avem”, ne-a spus Lucica Deac.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.