Cherecheș neagă că s-ar fi opus arestării. Cum explică sângele de pe față din momentul reținerii





Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, neagă că s-a opus în momentul în care a fost reținut în Germania. În schimb, avocatul lui susține că intervenția polițiștilor a fost dură, fapt pentru care Cherecheș s-a ales cu răni.
Aflat în închisoare în Germania, fostul edil din Baia Mare. Cătălin Cherecheș, și-a angajat un avocat cu care speră să anuleze sentința primită în România. Între timp, fostul avocat din România a vorbit despre rănile provocate de Cherecheș, așa cum i le-a explicat Cherecheș.
”Am înțeles că este confirmat inclusiv de altă persoană, care am înțeles că a fost prezentă la momentul respectiv, este exclusă o opoziție o sustragere de la încătușare a domnului Cherecheș. Se pare că a fost o intervenție directă a autorităților germane oarecum mai exigentă, date fiind informațiile că domnul Cherecheș ar fi o persoană care a părăsit în anumite condiții teritoriul României și probabil dumnealor nu au vrut să riște”, spune Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș, potrivit digi24.
Fostul primar are o strategie de a scăpa de închisoare, construindu-și apărarea pe faptul că judecătoarea care l-a condamnat trebuia să fie înlăturată din acest dosar, având în vedere că s-a încercat mituirea ei de către socrii lui Cherecheș.
foto: captură Antena 3
sursa: Știri pe surse
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?