Care a fost cea mai mare prezență la vot la alegerile parlamentare din România de după anul 1989





Cea mai mare prezenţă la alegerile parlamentare post-decembriste s-a înregistrat în chiar primul scrutin de după Revoluţia din decembrie 1989.
Astfel, în 1990, au participat la procesul electoral 86,19% dintre cetăţenii cu drept de vot. La polul opus, scrutinul legislativ din 2020 a avut cel mai mic procent de participare, 31,94%.
Din 1990 şi până în 2008, prezenţa la urne a românilor cu drept de vot a scăzut constant la alegerile parlamentare. Trendul a fost întrerupt în 2012, atunci când prezenţa a fost cu 2,56% mai mare decât la scrutinul precedent. În 2016, însă, prezenţa la urne a scăzut din nou, apropiindu-se de cea din 2008, pentru ca în 2020 să scadă cu peste 7 procente faţă de cea din 2016.
Scrutinul parlamentar din 2008 a marcat două premiere. S-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii politici ai cetăţenilor fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul au fost uninominale, iar acordarea mandatelor s-a făcut proporţional. Alegerile parlamentare din 2008 au fost şi primele de după 1989 care nu s-au desfăşurat concomitent cu alegerile prezidenţiale, ca urmare a modificărilor constituţionale din 2003, potrivit cărora mandatul prezidenţial a crescut de la patru la cinci ani.
Citește mai mult pe stirileprotv.ro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)