sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Ce rămâne Aradului?”, se întrebau colegii noștri de acum 80 de ani. Și chiar… ce i-a rămas Aradului?

    de Tomck@t | 28 iulie 2015, 2:12 PM | Altădată

    0

    „Nu numai în străinătate, dar și la noi în țară Aradul este puțin cunoscut. Doar trecutul a atras întrucâtva atenția asupra lui. În ziare se amintește foarte rar numele Aradului. Nu se petrece nimic în acest oraș de provincie care-i pe cale să devină orășel. Și de ce s’ar vorbi? Ce avem noi, ce are orașul Arad pentru a interesa, pentru a atrage privirile sau măcar urechile celor străini de el?”, se întreba ziaristul cotidianului „Ecoul” în numărul de duminică, 21 aprilie 1935.

    Un articol extrem de mâhnit, pesimist și resemnat, referitor la viitorul Aradul, viitor care, din perspectiva actuală… ar cam fi prezentul. Au trecut 80 de ani… și parcă avem în față un articol de opinie cât se poate de actual. Aradul este în continuare umbrit de alte orașe din vest (în special Timișoara, dar de multe ori și Oradea), cât despre „Instituțiuni culturale”, licee, ziare, circulația străinilor, industrie… parcă nu s-a schimbat nimic. În anumite domenii chiar o ducem mai rău. A evoluat mult orașul nostru în ultimul secol, fără doar și poate, dar la fel au evoluat și celelalte orașe mari. Chiar mai mult. Întrebarea e dacă am reușit să ținem pasul sau am rămas în urmă.

    Frământarea supremă a ziaristului care s-a semnat P. Sel. în ziarul „Ecoul” a avut, totuși, o altă nuanță. Grija principală a lui – și nu numai, în acele vremuri –  erau revizioniștii maghiari (extremiștii unguri care voiau revizuirea granițelor). Funny fact e că până și în ziua de azi mai găsim la fiecare colț câte un cârcotaș a cărui singură teamă e că ungurii ne iau țara.

    Au trecut 80 de ani și ecoul unui articol de jale despre situația Aradului a rămas neschimbat. A intrat și a ieșit pe urechile mai multor generații. Ne plângem de soartă de aproape un secol și nu putem decât să reproducem acele rânduri din 21 aprilie 1935… ca și cum ar fi scrise acum. Așa să fie, oare?

    ce ramane aradului - Ecoul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.