O urâm din toată fiinţa noastră. Mai tare decât am urât-o vreodată. O urâm cu spume. Dar o urâm regește, în frunte cu președintele țării. O urâm cu toții, pentru că ne face de râs, ne spune că nu știm să scriem, că nu citim, că nu înțelegem, că suntem analfabeți și retardați. Iar, acum, de când Timișoara e capitală europeană a culturii, o urâm şi mai tare. Şi justificat: nici omul numărul 1 al ţării ăsteia nu o iubeşte. Ne-a demonstrat-o clar weekendul trecut, iar faptul ne-a uns pe suflet: a decis întâiul om al României, creatorul „România Educată” (apropo, mai ştiţi ceva de acest proiect?), că nu merită să-şi răpească nici un minut din viaţa sa de preşedinte pentru a participa la evenimentul de deschidere Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. N-a onorat nici evenimentul dedicat oficialilor, nici cel dedicat maselor, în fapt niciun eveniment al zilei de vineri, 17 februarie, nici al celorlalte două zile care marcau deschiderea oficială. Şi nu pentru că agenda sa a fost plină ochi de evenimente care trebuiau bifate, de urgenţe de ţară şi dezastre la care prezenţa sa era salvatoare. Nici vorbă. În agenda preşedintelui, aşa cum puteţi vedea în captura care însoţeşte acest comentariu, nu exista, în cele trei zile, niciun eveniment public!

Dar preşedintele n-a catadicsit să onoreze cel mai important eveniment cultural al anului, în fapt cel mai cel eveniment cultural din ultimii ani, situaţie nemaiîntâlnită în România de pe vremea când Sibiul dânsului fusese capitală culturală europeană, adică de prin 2007, o situaţie cu care nu ne vom mai ciocni în curând, din cu totul alte considerente. N-a avut timp întâiul om al ţării să participe la niciun eveniment din miile organizate în Timişoara, în weekendul trecut, acolo unde cei mai importanţi oameni de cultură şi-au dat întâlnire ca să încerce să creeze ceva frumos şi pe care preşedintele i-a ignorat complet, nu pentru că nu a găsit ceva pe placul dânsului în programul stufos al deschiderii (era greu, oricât de pretenţios ai fi fost, să nu dai de ceva care să-ţi sune bine). Ci, cel mai probabil, pentru că evenimentul a fost finanţat de Municipiul Timişoara, iar prezenţa sa la deschiderea Timişoara2023 ar fi însemnat să-l crediteze pe primarul userist Dominic Fritz cu vreun merit. Or aşa ceva ar fi fost imposibil. IMPOSIBIL!

Cum preşedintele a deschis larg uşa urii faţă de cultură, pe considerente politice, omul de rând a intrat buluc pe ea din cu totul alte considerente: s-a săturat să se facă mișto de logica sa, de scrisul său, de faptul că nu apreciază și nu cumpără cărți, de greșelile sale gramaticale, s-a săturat să-i mai asculte pe ăia care se cred deștepți doar pentru că, din plictiseală, pentru că nu sunt frumoși sau șmecheri, s-au închis în casă şi s-au pus pe studiat. Şi pentru că a fost vorba şi de foarte mulţi bani împărţiţi la unii şi la alţii, dar nu la toţi, şi desigur nu întotdeauna corect, uşa urii s-a deschis larg şi pentru toţi actorii culturali care nu s-au regăsit în programul celor trei zile, dar şi pentru cei care erau pe listă dar s-au simţit prost trataţi, sau puşi mai în spate.

Dar uşa urii s-a dechis și pentru toţi cei care cred că sunt mai deştepţi decât alţii, pentru arădenii care urăsc Timişoara pentru că e Timișoara, pentru toți vecinii orașului-martir de la care ne-a pornit libertatea, chiar și asta de exprimare, pentru că „cine se crede Timișoara?”. Pentru politicienii arădeni care n-au venit să ia nici ei parte la eveniment și, în pofida sutelor de postări pe zi despre orice altceva ce ar putea fi asociat chiar de foarte departe cu imaginea lor, n-au scos un cuvânt despre Timișoara în zilele acelea. S-a deschis şi  pentru toți cei care se bucură de necazul altora și care au râs cu lacrimi pentru că s-a luat curentul, deși nu știau unde, cât timp și de ce, dar au aflat rapid că sloganul proiectului e „Luminează orașul prin tine”. Pentru toți cei care, dintr-o dată, se pricep perfect la acorduri muzicale și jocuri de lumini, la organizare de evenimente și la capitale culturale, pentru că, nu-i așa, în fiecare zi au parte de câte una!

Noi, ceilalți, doar câteva sute de mii, nu milioane, care am fost curioși de Timișoara în weekendul trecut, fie suntem consideraţi useriști, fie suntem bănuiţi că am încasat ceva din banii europenilor sau avem alte interese de am știut să ne bucurăm de minunatul concert al celor de la Implant pentru refuz și invitații săi, de Victor Brauner văzut cot la cot cu sute de vizitatori, de o casă a bunicii devenită toată operă de artă şi poezie, de Adina Pintilie și de ale sale proiecții care i-au atins mai ales pe străini, de poveştile fermecătoare de la Bufniţe cu muze şi iubiri ale lui Brâncuşi, ba chiar să ne exaltăm că nu am putut intra la Filarmonica Banatul pentru că era sold out, sau că era coadă prea mare la instalaţia din Piaţa Operei ca să mai ajunge să urcăm în ea.

Dar ce treabă are România, ce treabă au românii cu o capitală culturală europeană fie ea şi venită peste ei, la ei în ţară? Cum să ne pierdem timpul cu frumosul din noi, când ura poate ieși aşa repede la iveală, cu atâta forţă, atât de spectaculos? Şi de ce ne-am aștepta să avem timp şi înţelegere pentru cultură când noi încă muncim la lansarea proiectului de ţară „România Educată”? Acel proiect care își tot propune „să fie punctul de pornire pentru tot ceea ce ar trebui să însemne un Proiect de țară autentic”, un proiect al „generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Un proiect de o asemenea importanță pentru destinul unei națiuni” încât „să fie deschis către toți cei care vor să contribuie, cu responsabilitate, pentru a face posibilă punerea lui în practică”. Doar că, pentru moment, contribuim cu toţii, în forță, cu ură, la „România needucată”, domnule preşedinte. Iar acesta pare un proiect foarte serios de ţară.