Carina s-a alăturat îngerilor… Dansează printre nori alături de ceilalți copii care au plecat prea devreme





Am scris povestea Carinei de mai multe ori, am încercam să o ajutăm, să îi facem cunoscută lupta. Astăzi însă nu venim cu vești bune. Carina, îngerul de doar trei ani care a luptat cu boala aproape toată viața a plecat spre un loc mai bun, un loc care nu o va face să simtă durerea, un loc unde nu va mai fi nevoită să lupte.
Și-a dat ultima suflare azi, după ce în luna mai cerul s-a mai luminat puțin, un medic reușind să o scape aproape în întregime de tumoră. Și totuși.. n-a fost suficient. Corpul ei mic, fragil și încercat de viață a renunțat să mai lupte, iar sufletul ei a ales să plece departe de părinții și sora ei mai mică.
„Astăzi (nota red. 24 mai) am primit rezultatul examenului histopatologic (biopsia), în urma extirpării tumorii și rinichiului stâng. Am decis împreună cu Dr. Ibrahim Karnak să trimitem totul la laborator să vedem exact tipul celulelor rămase pentru că a fost o operație de 5 ore, o operație foarte complicată. Domnul Dr. a înlăturat aproape toată partea tumorală, dar au rămas rămășițe care trebuie tratate repede. Totuși, rezultatul este bun, a ieșit bine! Nu mă așteptăm să îmi spună că este bine, nu mai este cum a fost, mergem spre bine, recuperarea a fost grea și este pentru că luptăm în continuare. Abia acum începe sa-și revină cu alimentația, să mănânce iar, să se ridice singură”, spunea mama Carinei la două săptămâni de la operație.
„Îmi este uscat sufletul de durere”
A luptat ca o eroină și zi de zi îi făcea pe ceilalți fericiți. Zâmbea de parcă nimic pe lumea aceasta nu ar putea să o distrugă și prin asta i-a dat putere și mamei ei. Alături de Carina de la început până la sfârșit, Roxana și-a dus fata în Istanbul și a făcut tot ce i-a stat în putere să o vadă sănătoasă. A reușit să strângă bani pentru tratamente din donațiile pe care le-a primit de la cei ce le știau povestea și s-a plimbat pe la toți medicii până a găsit pe cineva care să aibă grijă de micuța ei. Și a găsit, însă câteva luni mai târziu, în 9 decembrie 2021, după doi ani și patru luni de luptă, Carina a ales să-i lase pe toți pe pământ și să plece unde durerea nu are putere. Noaptea trecută, la ora 3.00, un stop cardio respirator și mai multe afecțiuni care au urmat imediat după au reușit să încheie povestea Carinei, scriindu-i ultimul capitol.
Carina și-a dat ultima suflare la București, acolo unde este și acum.
Condoleanțe familiei!
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.