luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Călin Bibarț anunță concedieri în Primăria Arad și instituțiile subordonate, dar încă ține „secret” planul

    de Raluca Medeleanu | 23 martie 2021, 1:38 PM | Administraţie | Topic special

    1

    Călin Bibarț, primarul Municipiului Arad, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizată înaintea publicării Bugetului General de Venituri și Cheltuieli pe 2021 că urmează restructurări care să reducă cheltuielile pe care municipalitatea este nevoită să le facă cu salariile.

    Edilul nu a dorit încă să comunice planul cu numărul exact de persoane vizate, motivând că documentația este încă „în lucru” până săptămâna viitoare, însă a spus că această „economisire” se va realiza, după caz, fie prin desființarea unor întregi servicii sau direcții, fie prin reducerea numărului de angajați. Acest lucru se va aplica atât în cadrul Primăriei cât și în instituțiile subordonate (Direcția de Asistență Socială, Poliția Locală, Centrul Municipal de Cultură etc.).

    Dat fiind faptul că zilele acestea a apărut în presă acuzația că Primăria Arad a crescut în ultimii ani salariile angajaților, Bibarț a dorit să explice că aceste creșteri s-au resimțit în toate administrațiile locale din țară, fiind un rezultat a unor modificări legislative. În același context, a afirmat că nu se vor tăia salariile, ci doar se va reduce din personal.

    „Proiecția noastră bugetară este cu 10 milioane (mai puțin, n.red.) pe cheltuieli salariale, iar în 2022 cu 20 milioane”, a spus primarul, referindu-se la sumele la care se vor resimți aceste economisiri în bugetul orașului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.