duminicã, 25 februarie, 2024

Special Arad Logo

    Brâncuși, ultimele 23 de zile pentru toți cei care s-au iubit pe pământ

    de Adriana Barbu | 6 ianuarie 2024, 10:11 AM | Cultură | Reportaj

    2

    Sunt exact omul acela care îi enervează pe toți ceilalţi cu seriozitatea lui în astfel de momente. Nu vrea zgomot, nu vrea dialog, nu vrea să audă impresii la cald, nici măcar despre extaz. Sigur sunt omul ăla care se întoarce înapoi, la trei săli distanță, bulversând bunul mers al vizitelor one-way, pentru că i se pare că nu a privit suficient „Sărutul” lui Brâncuși și că nu e încă convins pe deplin că e despre toate perechile, toți cei care „s-au iubit pe pământ mai înainte de a-l părăsi“.

    Brancusi sarutul 2

    („Sărutul”, sculptură în piatră de Marna, împrumutat de la Muzeul de Artă Craiova)

    Sunt exact omul care caută pe mai departe aripi la pește și apă pentru ei ca să vadă de ce, dacă i-ar fi făcut aripioare și ochi și solzi, i-ar fi încetinit mișcarea. Sunt omul care caută, însă, şi bucuria pură, aceea pe care spunea Brâncuși că o vede, şi omul care ia ad litteram îndemnul „Priviți-le până când le veți vedea”.

    Am intrat la „Brâncuși: surse românești și perspective europene”, expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, care mai poate fi vizitată până pe 28 ianuarie inclusiv (dacă ai deja bilete achiziţionate sau dacă ai noroc şi prinzi unul la coada de zi cu zi de la Brâncuşi) cu panica că nu voi reuși să înmagazinez totul cu privirea. O panică care a început să-mi bubuie în cap a durere de la „Muze” încolo.

    Coada zilnică pentru un bilet la Brâncuși

    Dacă cât de cât te regăsești în căutările astea sau dacă doar ești curios să vezi sculpturile lui Brâncuși, despre care, ca român, cred că e aproape imposibil să nu fi auzit (am reușit să-l transformăm într-un mit, fapt ce explică azi cozile din fața muzeului), dacă ești curios să vezi cât de mari îi sunt operele (am uitat să înregistrez cu ochii minții, ce ciudat, dimensiunea păsărilor, dar par gigantice acolo, pe soclurile lor), atunci merită să-ți încerci norocul la coada zilnică de bilete din fața Muzeului Național de Artă Timișoara.

    Bilete online nu mai sunt defel, dar, dacă te pui de dimineaţă, de la ora 8.00, aşa cum m-a sfătuit un angajat al muzeului (muzeu ce se deschide tot de dimineață, dar la ora 10.00), poți prinde unul dintre cele 400 de bilete puse la bătaie, zilnic, la casieria instituţiei.

    Dacă îţi faci iluzii că vei avea parte de un tur relaxat, aproape idilic, printre cele 100 de opere expuse în cadrul expoziţiei, ca într-un film cu vedete, te înșeli amarnic. 1.000 de oameni vizitează zi de zi expoziţia, 600 sunt cei care au cumpărat deja bilete online, 400 sunt cei norocoşi care s-au aşezat la coadă în Piaţa Unirii, cu noaptea în cap, şi au prins un loc la Brâncuşi.

    Brancusi aglomeratie

    (Imagine din ultima sală de expoziție dedicată lui Costantin Brâncuși)

    Un pic de singurătate în cele 9 săli ale lui Brâncuși

    Nu te vei uita niciodată singur nici la „Sărutul”, nici la „Pasărea în Văzduh”, nici la „Domnişoara Pogany”, nici măcar la crochiurile desenate de Brâncuși sau la schiţele cu îmbrăţişări ori pozele făcute de artist cu flori având în fundal operele sale de artă, nici măcar la printurile din ziarele americane ce-şi puneau problema, în anii aceia tulburi, dacă păsările sculptorului sunt artă sau pot fi împuşcate.

    Nu va fi tăcere niciodată fie pentru că cineva a decis să facă turul ghidat audio cu un telefon fără căști, fie pentru că alții își (și îți) vor împărtăși cu vocea mult prea tare convingerile, fie pentru că cei mici, lăsați nesupravegheați, vor face năzdrăvănii sau vor plânge, fie – aşa cum mi s-a întâmplat mie, de prea mult stat prin expoziţie – pentru că vei prinde două grupuri mari însoțite de ghizi şi, în timp ce informaţiile curg şi îţi place afluxul ăsta, aerul devine irespirabil, iar Brâncuşi tot mai inaccesibil privirii şi simţurilor.

    Brancusi muze

    (Imagine din sala dedicată Muzelor)

    Câteva sfaturi pentru un pic de delectare

    Decide exact cum vrei să abordezi expoziţia, stabilește exact punctele tare de interes, unde să-ţi permiţi timp mai lung de admiraţie (la păsări, la muze și domnișoare, la copii), alege exact care vrei să fie fundalul sonor, dacă vrei turul ghidat audio – ia-ţi căşti, dacă te grăbeşti – citeşte textele de pe pereţi, dacă eşti şmecher – lipeşte-te de un grup cu ghid şi absoarbe toate informaţiile care curg de aici.

    Dacă vrei doar să curgi, doar să aluneci, dacă vrei doar să zbori în ritmul propriu prin operele sculptorului, fără vreun alt ghidaj, bucură-te de modul în care a fost panotată expoziţia, de lumini şi umbre, de soclurile tare înalte pe care stau căţărate mereu cu intenţia de desprindere copii, muze, peşti, păsări şi începe cu schiţele, fotografiile.

    Opreşte-te ca să vorbeşti cu Brâncuşi, ciocneşte cu el un pahar, aşa cum fac scriitorii mișto, plimbă-te prin atelierul lui, urmărește-i scurtmetrajele și nu te lăsa corupt de informații care zboară și ele pe lângă tine.

    5 Brancusi

    (Nou născut II, sculptură din colecția David Grob)

    Sutele de informaţii care zboară ca păsările prin expoziţie

    Căci sunt sute de informaţii pe pereți, în căști, spuse de ghizi, de vizitatori, de operele de artă de aici. Dacă stai cu ochii și urechile, cu toţi porii larg deschişi aduni puzderia asta de informații pe care le poți suprapune peste tot ce știai (dar poate ai uitat, între timp): că Brâncuși, oricât ar vrea unii (şi cât de mult le place unora asta), nu e acest „arhetip al țăranului”, ci un artist citit, extrem de citit, preocupat de sens mai degrabă decât de formă, de esența lucrurilor.

    Că, deşi unii spun că el a inventat sculptura modernă, a preluat în fapt o tehnică străveche, cea a cioplirii directe, și a aplicat-o căutării sale obsesive a formei perfecte, că tehnica asta i-a lăsat suficient timp să reflecteze, să surprindă anumite forme, să le simplifice pe celelalte, pe parcursul a 20 de ani (așa cum a fost în cazul seriei „Muzelor”), sau 30 de ani (așa cum a făcut-o cu „Păsările”), până când, după atâta simplificare, după atâta abandonare a trăsăturilor, a ajuns să scoată esența.

    1 Brancusi maiastra

    („Măiastra”, venită la Timişoara de la Tate Modern)

    Că, așa cum amintea curatoarea expoziției, Doina Lemny, Brâncuşi „purta în el imagini din moștenirea românească la care a adăugat alte imagini din vizitele pe care le-a făcut la Muzeul de Artă Asiatică Guimet din Paris și din sculptura africană (…)”, dar că a știut „să se hrănească din toate acestea fără să le copieze” şi că tocmai aici stă originalitatea lui.

    Poți afla că această prezentare cinematografică a operelor lui Brâncuși, ieșite parcă din întunericul perfect (pereți, socluri, podele antracit) cu ajutorul luminii puternice concentrate strict pe acestea, are menirea de a te scoate și pe tine din context și a-ţi crea impresia că acolo ești doar tu și opera. Că poate sculptorul e și el acolo și te pândeşte din întuneric.

    Sau că amenajarea spațiului de expoziție în această formă a fost preluată chiar de la Brâncuși, care își fotografia (pentru că se supărase cândva pe modul în care i-au fost prezentate în USA lucrările) singur operele, noaptea, luminate de lămpi, reflectoare, lumânări. Te obliga astfel să le privești dincolo de aparență, în profunzime, ca o dirijare direct către esență.

    2 Brancusi

    (Cea din urmă scultură din expoziţia „Brâncuși: surse românești și perspective europene”)

    Poți afla de unde a pornit ideea cu Coloana Infinitului, cât de dificil era să lucrezi cu Brâncuşi, cât de fericit era să realizeze în sfârşit o operă de artă monumentală, chiar acasă, în ţara lui, cum a filmat etapele ridicării Coloanei, cum regimul comunist nu l-a renegat niciodată pentru că cei de la putere erau convinşi că Brâncuşi îi validează până și pe ei, cum unii au vrut să-l transforme în sfânt.

    Cum din 1970 şi până acum, în 2023 şi până la Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, România nu a mai avut vreo expoziţie Brâncuși. Cum pe 5 iunie 1970, la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România (RSR) se deschidea expoziția retrospectivă Brâncuși, cu lucrări (aproximativ 50) aduse din marile muzee din SUA și Franța.

    Şi cum acum lucrările au (re)venit în România, de la Centrul Pompidou, de la Tate Modern, de la Guggenheim, din colecţia particulară David Grob.

    somnul Brancusi

    („Somnul”, sculptură împrumutată de la Muzeul Naţional de Artă al României)

    Somnul (1907), prima lucrare în marmură a lui Brâncuși, a venit de la Muzeul Național de Artă al României, „Peștele”, din bronz (1926) de la Tate Modern Museum, ca și „Măiastra”, că „Pasărea în văzduh” a venit de la Veneția, din Colecția Peggy Guggenheim, că „Piatra de hotar” a fost adusă de la Centrul Pompidou, Paris, ca şi „Muza adormită”, „O muză” şi multe fotografii, că una din domnișoarele Pogany a fost adusă de la muzeul din Craiova, că „Somnul”, dar şi „Rugăciunea” și bustul lui Petre Stănescu (care fac parte din ansamblul funerar din Cimitirul Dumbrava din Buzău, acum copii) sunt împrumutate de la Muzeul Național de Artă al României şi că multe din piesele expuse, schiţe, fotografii vin din colecţia privată David Grob.

    9 Brancusi

    („Supliciul”, una dintre sculpturile care marchează un punct de cotitură în arta lui Brâncuși)

    Sau că prima expoziție Brâncuși din România a fost în 1956, când artistul era încă în viață, dar nu a participat la ea. Că bazele expoziției de acum au fost puse în 2019, la Bruxelles, acolo unde avea loc atunci tot o expoziție Brâncuși. Că amenajarea celor 11 săli dedicate lui Brâncuşi acum a revenit arhitectului care a gândit şi amenajarea expoziţiei Brauner de la începutul anului 2023, tot în cadrul Timişoara – Capitală Culturală Europeană, Attila Kim.

    Brancusi 52

    (Schiţă care întregește expoziţia Brâncuşi de la Timişoara)

    Sau chestiuni (unele) niţel mai lumeşti, dar nu desprinse de tot de artă: despre războiul lui Brâncuşi cu Biroul Vamal USA, pornit de la „Pasărea în Văzduh”, pe care vameşii nu au considerat-o artă, ci piesă inutilă de bucătărie, război pe care nu artistul român l-a câştigat, ci toată arta modernă, că expoziţia asta prin care îţi plimbi lejer paşii e una de jumătate de miliard de euro, că a costat câteva milioane de euro bune doar amenajarea ei, că câteva milioane de lei se adună din vânzarea de bilete, dar mai ales că vorbim, indiferent de sume şi efort depus, aşa cum ne place tuturor, de o întoarcere simbolică în ţară a lui Constantin Brâncuşi.

    Şi multe altele, pe care vei putea mai apoi să le uiţi, ca să ţi le poţi aminti cu drag mai apoi: le-ai auzit, văzut cândva, la Timişoara, pe când oraşul era Capitala Europeană a Culturii.

    Brancusi Pogany

    (Una dintre „Domnișoarele Pogany”, din sala dedicată Muzelor)

    Cum mângâi nişte păsări şi un peşte

    Cea mai pregnantă dintre senzaţiile pe care le poţi avea acolo, eu sigur pe asta am trăit-o, în întunericul acela fotografic, teatral, a fost – surprinzător – una tactilă. Mi-a venit să pun mâna, să mângâi toate muzele, peştii, copiii, să-i trezesc din somn sau reverie.

    De câte ori a sunat alarma în ora aceea și mai bine (nu știu exact cât am stat, dar ştiu că au sunat foarte des alarmele, din cauza aglomeraţiei), am crezut că sunt eu cea care am pierdut controlul și am început s-o mângâi, fără să mă mai pot abţine, pe Domnișoara Pogany, sau pe vreo altă muză, peştele sau pe Măiastra și că Brâncuși cumva a intrat, şugubăț, nițel și în mine și că insistă să fim una – admiratori, artiști și artă.

    M-a însoțit pe tot parcursul vizitei un fel de frică creată de nevoia bruscă de a atinge marmura și bronzul, urmele de dale și de alunecări, micile imperfecțiuni ale materialului, plutirile și înotările, frica că o să părăsesc această expoziţie scoasă cu forţa de către paznici şi că îmi va fi interzis dreptul să mă întorc acolo.

    Brancusi pasare in vazduh

    („Pasărea în văzduh”, împrumutată expoziției din colecţia Peggy Guggenheim, Veneția)

    Deși, asta îmi propusesem – încă de la prima lucrare din expoziție, la care am poposit prea puțin și nu mi-a rămas imprimată pe retină prea bine, dar la care nu am avut curajul să mă mai întorc (din pricina cozii de afară și a zecilor de ochi care, prin ușa crăpată spre Brâncuși, se uitau tot mai exoftalmici la mine) – că o să mă întorc pentru că memoria mea n-a absorbit totul.

    Voi reveni, sper, în una din cele 23 de zile rămase la luminile, curgerile și înălţările din întunericul sălilor dedicate lui Brâncuși. Sau doar la ce am reuşit să-mi imprim pe suflet: o pasăre, o muză, o coloană.

    Brancusi cadru general

    (Expoziția Brâncuși de la Timișoara)

    Brancusi 51

    (Crochiu expus în cadrul expoziţiei „Brâncuși: surse românești și perspective europene”)

    Brancusi rugaciune

    (Bustul lui Petre Stănescu și Rugăciune, sculpturile care deschid expoziția Brâncuși)

     

    Citește și:

    Nu mai sunt bilete online la expoziția Brâncuși, deschisă până în 28 ianuarie 2024

    Brâncuși la Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 – perspectiva lunii octombrie

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Expoziția lui Brâncuși de la Timișoara este o ocazie unică de a experimenta geniul acestui sculptor emblematic. Acest articol ne aduce mai aproape de opera lui Brâncuși, evidențiind nu doar frumusețea sculpturilor, ci și complexitatea gândirii artistului. Este fascinant cum fiecare piesă captează esența artei moderne și dialogul continuu între formă și substanță. O vizită la această expoziție, așa cum descrie articolul, pare a fi o experiență profundă și inspirațională.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.