Bîlcea informează: „Inițiativa PNL care interzice condamnaților să candideze a devenit lege”





Condamnații pentru fapte penale nu mai pot candida în alegeri, ca urmare a unei inițiative a PNL. Liberalii au reuşit să extindă la toate infracțiunile interdicţia de a candida pentru cei cu condamnări definitive.
„Este un criteriu de integritate la care noi, cei din PNL, ținem mult. Persoanele cu condamnări penale definitive pentru fapte săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, nu mai pot participa la alegeri în calitate de candidați. Este un demers care urmărește stabilirea unui profil curat al candidaților pentru diferite funcții publice. Condamnarea pentru fapte penale spune multe despre o persoană și considerăm că o astfel de persoană nu trebuie să ocupe demnități publice, nici măcar cu acordul mai mult sau mai puțin conștient al unor alegători. Asigurarea unui cadrul legal și a unui ansamblu de instituții libere care să asigure integritatea demnitarilor și lupta eficientă împotriva corupției sunt preocupări constante ale PNL și pentru electoratul nostru”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte