miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bibarț avertizează Filarmonica: „La câți bani se bagă în instituție, dacă nu vă rezolvați problemele, vom schimba abordarea!”

    de Raluca Medeleanu | 16 iulie 2019, 1:17 PM | Administraţie | Topic special

    0

    Dogaru și Orban, pe rând la cuvânt

    Conflictul dintre sindicatul și conducerea Filarmonicii de Stat Arad pare să fi umplut paharul răbdării municipalității arădene, în frunte cu primarul interimar, Călin Bibarț, care le-a cerut să lase cearta „ca la ușa cortului” și să se comporte „ca niște intelectuali, cum pretind că sunt”.

    Astăzi, în cadrul ședinței CLM s-au supus la vot trei proiecte care vizau Filarmonica: activitatea managerială a lui Doru Orban, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare a instituției. Primele două au trecut de vot fără nicio problemă, însă cel din urmă a iscat ceartă, întrucât liderul sindicatului Filarmonicii, Mihai Dogaru, a luat cuvântul și a cerut scoaterea regulamentului de pe ordinea de zi, invocând probleme legate de legalitate, iar pe de altă parte managerul Filarmonicii, Doru Orban, a acuzat sindicatul că, de fapt, încearcă să faciliteze „chiulul” între angajați.

    Mihai Dogaru acuză că „Regulamentul conține o mulțime de prevederi contrare prevederilor legale,(…) multe care se referă la modificarea fișei postului, care nu se poate face decât cu respectarea procedurilor legale. Sunt și alte lucruri, (…) de exemplu, se instituie percheziția domiciliară realizată de instituție, lucruri care mi se par cel puțin ciudate și în niciun caz nu ajută la rezolvarea problemelor care sunt la Filarmonică”. Acesta a mai spus că sindicatul ar fi propus la ședința de luni o reașezare la masă a discuțiilor și găsirea unor soluții legale și eficiente. „Propunem să nu aprobați acest regulament până când acesta nu poate fi dus la o formă legală!”, a încheiat Dogaru.

    Secretarul Primăriei Arad, Lilioara Stepănescu a propus și ea retragerea Regulamentului de pe ordinea de zi, pentru a fi refăcut conform. „Dacă modificările aduse regulamentului au intervenit ulterior ultimei prezentări din ședința consiliului administrativ, atunci și eu consider că ar trebui reluată procedura proiectului de hotărâre și să intrăm într-o ședință viitoare, după ce va fi readus în atenția organelor consultative”, a spus aceasta.

    Orban a încercat să explice că modificările ar fi inobservabile: „Orice modificare este aproape 99% ca varianta celui vechi, diferă doar două sau trei paragrafe. De ce este nevoie de un Regulament de organizare și funcționare? Pentru că la Arad se pot introduce concedii medicale și, în același timp, la Timișoara se poate vâna aceeași persoană…”, a început să argumenteze managerul Filarmonicii, Doru Orban, însă nu a apucat să-și ducă fraza până la capăt pentru că a fost întrerupt de primarul interimar Călin Bibarț care l-a rugat să nu ducă o ședință solemnă a Consiliului Local într-o dispută între sindicat și conducere.

    „Dacă este un viciu de procedură referitor la acel aviz al consiliului de administrație, atunci nu este nicio problemă să scoatem punctul de pe ordinea de zi și închidem subiectul. Dumneavoastră spuneți una, unul vine și spune alta și nu e locul nostru aici. În principiu, ce doresc să le transmit domnilor de la sindicat, pentru că am simțit nuanța că necazul este la fișa postului, și asta e poziția mea ca primar, dacă în discuțiile viitoare veți dori în continuare ca prin fișa postului să nu semnați condică de prezență, să vă luați concediu medical, că la Arad nu puteți presta muncă și să vă găsiți pe alte șcene ale țării că prestați concerte contra cost, cu acest lucru nici eu și niciun consilier local vă asigur că nu vom fi de acord. În rest, vă urez succes să negociați tot ce doriți și cum doriți ca actul cultural arădean să fie la nivelul banilor pe care arădenii îi alocă an de an acestei instituții de cultură. Și accentuez încă o dată: an de an, prin bugetele locale, acordă finanțare substanțială acestei instituții! Dacă nu vă veți ridica și conducerea și toți ceilalți la nivelul la care ne așteptăm – și nu mă refer la mine, ci la toți arădenii – prin contribuția financiară pe care o facem, de la a renova Palatul Cultural, până la a finanța salarii și administrare, vom avea cât de curând o altă abordare pe acest domeniu. Vă urez succes și nu mai vreau să ne întâlnim în această sală solemnă, de față cu consilierii, pentru ca dumneavoastră să vă aduceți acuze reciproce, și de-o parte și de alta. Vă mulțumesc frumos”, a conchis Bibarț.

    În urma votului consilierilor locali, proiectul cu Regulamentul Filarmonicii a fost scos de pe ordinea de zi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.