sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara?” La Timișoara sunt 10 grade, în saloanele din spital!

    de - | 21 ianuarie 2022, 9:24 AM | Regional

    0

    În Timișoara este din ce în ce mai frig. Nu afară, ci în case și în instituțiile publice. Într-un salon al spitalului Municipal, pacienții oncologici stau de 3 zile într-un frig greu de suportat. Chiar dacă autoritățile au promis soluții temporare, căldura nu a apărut în calorifere. Compania de termoficare este într-un impas financiar și a primit sprijin de la Guvern ca să scape de datorii, însă stocurile de cărbuni sunt pe terminate.

    Petra Curescu, medic primar oncolog: Frigul ne scade imunitatea. Frigul ne obligă să stăm în spații înghesuiți împreună. Suntem în plină pandemie, între timp, se știe că una din cele mai eficiente metode de prevenție este aerisirea. Nu putem aerisi cum ne-am dori, dacă avem așa temperaturi scăzute, când avem 16 grade, ținem și cu dinții de acele 16 grade și nu putem deschide geamurile cum ar fi normal și firesc.

    Ramona Gîdea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal din Timișoara: Nu e prima dată când se întâmplă treaba aceasta, chiar și în alte clinici ale spitalulu nostru, pentru că după cum știți suntem spital pavilionar. S-a întâmplat în ultima perioadă să avem frig în saloane și să luăm legătura cu cei de la Colterm să ne crească temperatura. ca să putem ține bolnavii în condiții normale de temperatură.

    Situația nu are încă o rezolvare clară. Guvernul a trimis un sprijin financiar, care va ajuta compania de termoficare să acopere datoriile acumulate în ultimele două luni. În realitate, datoriile se rostogolesc de ani de zile și nu se știe când vor fi plătite.

    Mai multe detalii AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.