Aventurile unui arădean pe Sziget continuă în 2019. Ziua 1, apocalipsa după Ed Sheeran | Foto

    de Iulia Notaros | 8 august 2019, 3:44 PM | Music | Reportaj

    2

    Ed Sheeran (foto: Rockstar Photographers)

    Apocalipsa nu a avut loc, am pus-o în titlu doar să vă atrag atenția. Evitarea ei e în mare parte meritul organizatorilor: conștienți că ziua de miercuri, prima zi oficială a festivalului, când pe lângă fanii headlinerului sosesc încă și mulți vizitatori cu corturi, echipamente de campare și bagaje mari, ar putea produce ambuteiaje la intrările festivalului, au introdus un sistem de check-in prealabil. De săptămâna trecută și până duminica au fost mai multe puncte de preschimbare a biletelor în brățări situate în centrul orașului, iar apoi festivalierii care se aflau deja la Budapesta au fost încurajați să dea o scurtă raită pe insulă în așa numitele „zile de moving in”, evitând astfel una dintre cele două cozi posibile la intrare.

    Nefiind încă foarte convinsă că măsurile sus menționate au avut succes, m-am prezentat la patru la vaporaș, unde m-a cuprins un scurt moment de panică, deoarece coada era considerabilă, descrisă de un englez hiperbolic ca „sunt blocat aici la vapor cu toată populația Belgiei”. În mod miraculos, toată populația Belgiei a încăput relativ ușor în vaporașele care soseau la intervale regulate dinspre insulă și în curând arca lui Noe a pornit cu noi la bord, populată de mulți părinți cu copii (armia lui Sheeran, păcatele noastre), irlandezi care încercau, foarte vocal cum le stă lor bine, să afle cum poți introduce alcool nesancționat pe insulă și niște austrieci care au declarat că în viața lor nu le-a fost așa cald. Erau 30 de grade… ce va fi cu ei când ajungem la 35?

    Pe insulă, liniște și pace, niște olandezi îmbrăcați în tigri și pantere mâncau paste cam uleioase, iar la peretele de dorințe Before I Die armia lui Ed Sheeran, reprezentată de două fetițe surescitate și un tată ușor dezorientat (părea că se uită în gol și-și repetă mantra: să nu le pierd, să nu le pierd) scrijeleau pe tablă: I want to see Ed. Ce bine de ele, doar patru ore și dorința lor va fi realitate, una dintre multele minuni ale Szigetului. La scena mare, ca mai întotdeauna la cinci după masa, domnea blazarea, dar, cerul fiind ușor înnorat, temperatura era relativ confortabilă, ceea ce a însemnat că Michael Kiwanuka a trecut aproape neobservat pentru toți cei care nu sunt fani Michael Kiwanuka, adică majoritatea covârșitoare a celor prezenți. Nu că ar fi vreo problemă cu domnul Kiwanuka în sine, autor al unor melodii pop soul plăcute, dar nu extrem de pregnante. E pur și simplu regula nescrisă, până acum, că o scriu eu aici, a festivalurilor: unele concerte pică prost, altele bine. Și asta nu e neapărat o judecată de valoare, ci o convergență aproape aleatorie între natura concertului și moment.


    Michael Kiwanuka. Foto: Iulia Notaros

    În cazul meu, momentul cerea ceva mai alert, un semnal concret că am revenit pe insulă, și mi-am găsit răspunsul în cortul A38. Momentan de fapt e Mastercard, dar pentru mine A38 va rămâne, și modul prin care deosebești localnicii și szigetarii cu experiență de străini și novici: pentru prima categorie e invariabil A38, pentru cea de-a doua, Mastercard, că e scris cu litere mai mari. În splendidul cort roșu concertau deci Frank Turner and the Sleeping Souls, pe care îi aveam de mult pe radar undeva foarte pe lateral, fără să-mi fi format impresii foarte concrete. Am aflat însă că sunt trupa perfectă pentru un festival, care se descurcă de minune și în intervale orare ingrate, ajutați de un gen muzical mult mai adaptat locației, o fuziune de punk și folk.

    Ei au fost urmați de un intermezzo clasic pentru Sziget, când dai de un OZN muzical pe nepusă masă: treceam eu liniștită pe lângă scena Europe în căutarea unor prieteni care-mi dăduseră coordonate relativ confuze (alt clasic al festivalurilor), când observ cu coada ochiului un tânăr în ceea ce pe vremea tinereților mele apuse se chemau iegări, din catifea verde, țopăind de zor pe o muzică electronică deloc neplăcută, înconjurat de niște frunze de palmier. E neamț, îl cheamă Moglii, iar mai pe seară l-am văzut pe aleea de lângă A38 discutând animat cu o tânără. Spre marea mea dezamăgire, nu mai avea iegării pe el (înainte ca cineva să sară la concluzii pripite, purta o pereche de blugi foarte banali).


    Moglii. Foto: Iulia Notaros

    Am inspectat rapid și Global Village, unde se cânta muzică lăutărească sârbească, și același nucleu de vreo 20 de oameni care dansa în trecut la World Music Stage la absolut orice trupă era acum grupat în primele rânduri ale cortului. Scenele se schimbă, fanii rămân.

    Pe scena mare a urmat franțuzoaica Jain, o apariție pe care orice bunică și unii bunici mai sentimentali ar categorisi-o „ce drăguță e”. Și curajoasă, că a venit îmbrăcată într-o salopetă în care trebuie să-i fi fost foarte cald, și cu siguranță nu e chiar ușor să zâmbești afabil când îți șiroiește transpirația pe spate, și nu numai. Muzica lui Jain e o mixtură plăcută de pop dance cu elemente africane și de chanson franțuzesc, dar alegerea de a concerta singură, fără acompaniament sau instrumente, dă o ușoare senzație de lipsă, mai ales pe scena mare.


    Jain. Foto: Iulia Notaros

    A urmat apoi un alt moment inevitabil al festivalurilor: greșeala tactică fatală. Nu regret însă nimic, cauza a fost nobilă: mi-am cumpărat faimosul Pilsner Urquell, și ca orice om satisfăcut de o treabă bine făcută, mergeam din nou spre A38 când am dat de niște amici cehi, care mi-au mulțumit personal în numele întregii Cehii pentru alegerea făcută, apoi m-au înștiințat că spre A38 nu se trece, deoarece cortul a fost năpădit de fanii unei trupe irlandeze cu nume de laxativ, Kodaline. Tasată undeva pe lateral dreapta, am observat cu vădită plăcere că solistul seamănă vag cu Michael Fassbender, lucru care m-a influențat într-atât de pozitiv că pot afirma că mi-a plăcut una dintre melodiile lor. Nu știu care, că toate sunt la fel. Deci probabil nici nu mi-a plăcut de fapt, ci mă gândeam la Michael Fassbender.

    Fanii Kodaline sunt o mulțime aproape egală cu cea a fanilor Ed Sheeran, mai bine zis, mulțimea A a fanilor Ed Sheeran o include pe cea B a fanilor Kodaline, așa că s-au regrupat toți la scena mare, unde acum era, într-adevăr, foarte multă lume. Apocalipsa, deci. Dar v-am spoileruit deja că nu a fost, dimpotrivă. Ed a venit pe scenă, cu o chitară, a explicat cum funcționează faza cu efectele de pedală, să știm că e tot el cel care cântă și când nu cântă, melodiile seamănă și la el ca două picături de apă, e drăguț, roșcat, ne zâmbește, fanii aplaudă în delir din cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului din fața scenei mari. Dar nu se împing prea intens, ca la alți headlineri lăudați, sunt zone mai în spate unde poți sta liniștit la taclale să-l critici pe Ed, ei își văd de treaba lor, noi de a noastră, sunt într-adevăr mulți copii, pentru unii e posibil să fie primul lor concert și când vor ajunge mari poate că vor asculta muzică complet diferită (eu am fost fană Ace of Base și nu mi-e rușine) dar își vor aminti cu nostalgie de această seară.


    Razorlight. Foto: Iulia Notaros

    Complet edificați, scuzați poanta ieftină, mergem deci la scena VOLT, unde o ascultăm puțin pe Alyona Alyona, e din Ucraina, cântă în ucraineană, nu înțelegem o iotă, ne salută (credem, sperăm) în ucraineană, dar are un vibe fain și mai stăm puțin înainte de Razorlight. Care mi-au plăcut foarte mult acum vreo 15 ani, încerc să înțeleg de ce, solistul pare îmbătrânit (poate și el s-ar plânge de mine dacă m-ar vedea), melodiile sună cumva distorsionat, abia îmi recunosc preferatele. La ore înaintate din noapte încheiem cu francezii The Blaze, totul e bine până în momentul în care un englez cât un dulap mă calcă de vreo trei ori pe picioare apoi mă îmbrâncește făcându-și un selfie. Muzica nu o ascultă deloc. Decât el, aleg oricând apocalipsa după Sheeran.

    Foto: Iulia Notaros

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.