Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul Şcoala după şcoală
Deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici au depus un…
Deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici au depus un…
Adjunctul Poliţiei Rutiere a Capitalei şi un fost şef al Serviciului de Accidente Soldate cu Victime din Bucureşti au fost reținuți, dar ulterior eliberați, alături…
Un avion utilitar s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţă, în Stăncuţa, judeţul Brăila. Cele două persoane aflate la bordul aeronavei au fost rănite şi transportate cu ambulanţele la…
Comunicat Prefectura Arad. La Instituția Prefectului – Județul Arad a fost înregistrată astăzi comunicarea Tribunalului
Consilierul judeţean PSD Florin Tripa acuză starea proastă a drumului judeţean care leagă Bata de Căpâlnaş. „Acest drum judeţean se află într-o stare sub orice…
Povești de spion, pe pagina de internet a Serviciului Român de Informații. Pentru prima oară în istorie, ofițerii SRI „ies la lumină” și oferă informații…
Ion Dichiseanu a făcut furori în rândul femeilor frumoase și celebre, însă actorul a ales întodeauna inteligența înaintea frumuseții, scrie ziarulring.ro.Actorul român s-a remarcat prin rolurile…
Zecile de mii de fani care au ales Cluj Arena pentru prima seară de Untold Festival au avut parte atât de momente spectaculoase, cum a…
Cristian Tudor Popescu şi-a anunţat miercuri demisia de la Gandul.info, unde ocupa funcția de editorialist. „Am demisionat pentru că în actuala formulă Gândul nu mai…
Imagini surpinzătoare ale unor imense dungi roşii curbate, asemănătoare unui ‘graffiti’, au fost captate de pe Tethys, una dintre lunile planetei Saturn, de sonda Cassini,…
Astra Giurgiu a reușit o revenire senzațională în partida cu West Ham United, din turul al treilea preliminar al Ligii Europa, încheiată cu scorul de…
Patruzeci de medicamente pentru boli cardiovasculare şi neurologice au fost oprite, joi, de la vânzare în România, după ce Comisia Europeană a decis suspendarea autorizaţiilor…
Un copil palestinian a murit ars de viu într-un incendiu provocat în mod intenţionat de către presupuşi colonişti israelieni, în Cisiordania, a anunţat poliţia israeliană…
Directorul de investiții la CNADNR, Alin Goga, a declarat, joi seară, la emisiunea „Jocuri de Putere”, la Realitatea TV, că tronsonul de autostradă Sibiu-Orăștie ar…
Copilul: Tata, ce-i aia „pervers”? Tata: Taci și ajută-mă să-mi închei sutienul!
Fiecare localitate şi judeţ al României are o poveste care începe, în primul rând, de la numele lor. Vă invităm să vedeţi mai jos ce…
O echipă de ingineri NASA de la Jet Propulsion Laboratory, coordonată de cercetătorul de origine română Adrian Stoica, lucrează la proiectul unei sonde robotice care…
Cine își închipuie că acum, după turnarea primelor cadre – știe deja toată lumea cine este …operatorul care a turnat, nu mai insistăm – din…
Deputatul PNL Arad, Claudia Boghicevici, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că rectificarea bugetară catalogată de liderii PSD ca fiind una pozitivă…
Guvernul României continuă programul de dotare a primăriilor din judeţ cu microbuze şcolare. Astfel, judeţul Arad a primit alte 23 de microbuze care se vor…
Liberalii arădeni l-au prezentat joi, în cadrul unei conferință de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, pe Bogdan Ban, viceprimarul orașului Curtici,…
În cadrul unei conferințe de presă susținută joi la sediul PNL Arad, vicepreședintele liberalilor arădeni, Marius Göndör, a discutat despre reabilitarea Mănăstirii Maria Radna din…
Începând cu această săptămână, funcţia de traducere vizuală (cunoscută sub numele de World Lens) din aplicaţia Google Translate este disponibilă şi pentru limba română, potrivit…
Cum latră câinele în coreeană? În ce limbă guițatul unui porc se scrie „Buu” și zumzăitul unei albine „Boong”? Ce e „Jick Jick”, „Gae-Gool”, „Rap”…

Accesul pacienților la consultațiile din ambulatoriile spitalelor publice intră în atenția Ministerului Sănătății, după ce Alexandru Rogobete a făcut un experiment pe cont propriu. Ministrul...
Dacă ești supraponderal și mai la început de drum în ale fitness-ului, iar în prezent te întrebi cât timp îți va lua până să obții...
Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...

Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Atacul armat care a îngrozit Cracovia este urmat de o descoperire șocantă în locuința presupusului autor. Tatăl, mama și sora tânărului au fost găsiți fără...
Polonia traversează două zile de doliu național după atacul armat sângeros din centrul Cracoviei, în urma căruia șase persoane și-au pierdut viața, iar alte 16...
Momente de groază în centrul istoric al Cracoviei, unde un atac armat produs sâmbătă s-a soldat cu mai multe victime. Cel puțin două persoane au...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....
De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...

Polițiștii arădeni au desfășurat, vineri, 6 noiembrie 2026, o amplă acțiune în cadrul operațiunii JUPITER, fiind puse în executare 60 de mandate de percheziție domiciliară...
14 percheziții domiciliare au loc în această dimineață în județul Arad, cele mai multe având loc în orașul Ineu, într-un dosar de evaziune fiscală, spun...
Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri, 4 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar care vizează comercializarea unor produse susceptibile de a fi contrafăcute....
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)