vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Atitudine de WC public la Compania de Transport Public și la Primărie

    de Tomck@t | 24 iulie 2016, 11:37 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    60

    Nu au trecut două luni, așa cum am anticipat ultima oară că va fi nevoie ca să revenim la acest subiect, ci doar două săptămâni. Nu… nu vă entuziasmați. Nu e absolut nicio noutate, dorim doar să facem o reactualizare, atrăgând atenția asupra comentariilor care apar zilnic (de la cititorii care se lovesc de „problema liniei 19”, nicidecum din partea CTP-ului, ori din partea cuiva din Administrație)… și asta în condiția în care articolul de față nu a stat decât cca. două zile pe prima pagină a site-ului nostru. Cu alte cuvinte, în ciuda vizibilității scăzute din ultima vreme, reacțiile cetățenilor curg încontinuu. Conducerea Companiei de Transport Public însă se spală frumos pe mâini, se uită în oglindă și spune cu o seninătate debordantă că analizează permanent cerințele călătorilor. Apoi trage apa și uită totul. Jurământ de WC public.

    Poate cei de la CTP chiar nu au văzut ultimul articol, „CTP, din nou. Linia 19, din nou! «Totul e sub control», cică…”. Poate chiar ar trebui să le trimitem pe e-mail de fiecare dată când readucem în opinia publică același subiect, cu tot cu comentarii. Poate chiar am făcut acest lucru, chiar în acest moment.

    pd-ctp

    Suntem siguri că vom primi un răspuns și de această dată, dar suntem și mai siguri că răspunsul va fi exact același comunicat obosit pe care Serviciul Programare Dispecerizare și Control al CTP-ului ni-l tot bagă pe gât, prin care suntem asigurați că „analizează permanent atât rezultatele monitorizării fluxului de călători pe toate zonele orașului, cât și propunerile venite din partea cetățenilor” și că „liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi datorită fluxurilor diferite de călători”.

    30 de comentarii în două săptămâni (nesocotind comentariile de la articolele precedente și cele de pe Facebook). Cu toții subliniează necesitatea cuplării liniilor 19 cu 20, prelungirea acesteia până la Fortuna (rezultând traseul Fortuna – Piața UTA – Spitalul Județean – Kaufland – Podgoria – Billa/Zona 2-3 – Subcetate – Aradul Nou – Sânicolaul Mic) și prelungirea orarului până seara, minim la ora 20. De asemenea, cu toții critică lipsa de interes pentru cerințele călătorilor și lipsa de viziune de care dă dovadă CTP. Găsiți comentariile mai jos, nu are rost să le repetăm aici, în cadrul articolului.

    Facem o excepție doar cu ultimul comentariu, postat chiar astăzi, pentru că este cu adevărat strigător la cer:

    Katy spune:

    Am trimis si primariei direct o sesizare legata de aceasta linie 19, pe care cei din conducerile CTP si Primarie o trateaza cu mare batjocura si indiferenta si ca sa vedeti ca sistemul COPY & PASTE este adoptat si in raspunsul pe care l-am primit din partea primariei:

    “În ceea ce privește propunerile de modificare a circuitului liniei 19 Podgoria – Sânicolau Mic, precizăm că C.T.P, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, analizează permanent atât rezultatele monitorizării fluxului de călători pe toate zonele orașului, cât și propunerile venite din partea cetățenilor, soluțiile adoptate reprezentând o corelare optimă între nevoile călătorilor, posibilitățile tehnice de asigurare a transportului și eficientizarea costurilor.

    Programul de transport public se actualizează în funcție de necesitatea de transport identificată, Compania de Transport Public urmând a înainta spre aprobare în C.L.M. eventuala modificare a programului de circulatie cu autobuzul, modificare valabila doar in urma unei Hotarari de Consiliul Local.

    În general, liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi datorită fluxurilor diferite de călători, în diferite zone ale orașului, pe anumite sectoare fiind necesară asigurarea unor capacități de transport diferite. În prezent, configurația traseelor urbane de transport în comun este de tip intermodal, traseul liniei 19 având ca și stație terminus Podgoria unde se realizează transbordarea călătorilor spre transportul electric”

    Aloo!!!! unde este transport electric (tramvai) de la Podgoria – Spitalul Judetean – Piata Uta??? Sau avem cumva un metrou subteran si cetatenii nu au fost informati?? :-))
    Acesti oameni daca pot fi numit asa, repeta acelasi raspuns ca o moara stricata.

     


     

     

    Titlul principal: CTP, din nou. Linia 19, din nou! „Totul e sub control”, cică… (8 iulie 2016) – „Reciclăm” un subiect care nu a ajuns la o rezolvare nici astăzi, deși CTP Arad transmite – vorba aia – cu mâna pe inimă că „analizează permanent atât rezultatele monitorizării fluxului de călători pe toate zonele orașului, cât și propunerile venite din partea cetățenilor”. Așadar, începem articolul exact ca în luna aprilie:

    Suntem nevoiți să revenim asupra problemei numită CTP și, mai ales, asupra problemei ce ține de linia 19. O dată pentru că aceasta a fost rezolvată recent, dar numai parțial, și o dată pentru că cititorii noștri continuă să ne semnaleze neregulile acestui traseu neacoperit, conform cerințelor cetățenilor, cu o linie de autobuz. Mai mult, unii arădeni dau „mură-n gură” Companiei de Transport Public Arad, dar… există cineva „acolo sus” care să-i bage-n seamă?

    Din moment ce conducerea CTP Arad n-a mișcat niciun deget după ultimul nostru articol legat de această problemă, le-am trimis o scrisoare, la insistențele cititorilor noștri, în care am atras atenția încă o dată asupra cerinței mai multor arădeni. Am primit un răspuns, dar acesta nu „ne încălzește” cu nimic. Practic, este același „las’ că vedem, dar să știți că analizăm permenent propunerile cetățenilor”.

    Recapitulare, ca după o simulare nereușită la Bacalaureat… deoarece trimiterile spre articolele mai vechi, pe același subiect, pot da dureri de cap într-o vară caniculară:

    În luna martie, un arădean a venit cu propunerea de a cupla liniile 19 cu 20 și de a prelungi aceasta până la Fortuna (rezultând traseul Fortuna – Piața UTA – Spitalul Județean – Kaufland – Podgoria – Billa/Zona 2-3 – Subcetate – Aradul Nou – Sânicolaul Mic). Măsura luată de CTP a venit destul de repede, la începutul lunii aprilie, doar că au făcut complet altceva.

    Se întâmpla în campania elecorală, sezonul aruncatului prafului în ochii electoratului. Ce treabă are CTP cu alegerile locale? Nimic, doar că hotărârile lor depind în cea mai mare măsură de Consiliul Local Municipal și, indirect, de primar, recte Gheorghe Falcă. Atunci, în aprilie, CTP a reintrodus două linii de autobuz complet diferite, care nu au avut nicio eficență în trecut și este posibil să nu aibă nici acum, iar linia de autobuz 19 au „rezolvat-o” suplimentând cursele, dar lăsând același traseu (Sânicolaul Mic – Podgoria) și programul numai până la ora 16, oră la care mulți arădeni sunt încă la locurile de muncă. Cu alte cuvinte, cei de la CTP s-au prefăcut că fac ceva, dar n-au băgat în seamă deloc cerințele acestor arădeni, dintre care unul a elaborat inclusiv un program dorit. Dorit nu numai de către el, ci de foarte mulți arădeni. Citiți și comentariile de aici, sau de aici, sau de aici, dacă nu ne credeți! Am comis-o, totuși. Scuze pentru link-uri… știm că e greu.

    Mai mult, cursele introduse pe liniile 19, 49 și 52 nu numai că n-au rezolvat nimic, dar reprezintă doar un experimentașa cum a precizat conducerea Companiei de Transport Public Arad care va rezulta, într-un final, că n-au niciun rost. Normal! Arădenilor li s-a dat ceva ce nici n-au cerut!

    Încă o dată, câteva exemple cu care se identifică mulți arădeni din cauza CTP-ului, ca să înțelegem de ce ar fi util traseul Fortuna – Piața UTA – Spitalul Județean – Kaufland – Podgoria – Billa/Zona 2-3 – Subcetate – Aradul Nou – Sânicolaul Mic:

    1 – Sunt în Micălaca și vreau să ajung în Aradul Nou. Trebuie schimbate două tramvaie și timpul ar ajunge aprox. la 50 de minute / o oră, cu tot cu așteptatul.
    2 – Sunt în Micălaca/Vlaicu și vreau să ajung la Spitalul Județean, Autogara de lângă Kaufland sau chiar la acest supermarket. Nu am de ales decât să o iau pe jos, fie de la UTA, fie de la Podgoria.
    3 – Sunt în Aradul Nou/Sânicolau Mic și vreau să ajung în Micălaca. Trebuie să merg pe jos din Sânicolau Mic pâna la Gara Aradul Nou, apoi cu două tramvaie până în Micălaca.
    4 – Sunt în Aradul Nou/Sânicolaul Mic și vreau să ajung la Spitalul Județean, Autogară și/sau Kaufland etc. trebuie să merg pe jos din Sânicolau Mic până la Gara Aradul Nou, apoi cu tramvaiul, iar de la Podgoria sau UTA, pe jos.
    5 – Locuiesc în Sânicolaul Mic și lucrez la program de 12 ore în zona Intim. Dimineața (L-V) schimb două autobuze. Mai întâi vin cu autobuzul 19 până la Podgoria, apoi trebuie să mă grăbesc să traversez până la lac, unde este stația pentru linia 20, ca să ajung la Intim, iar seara, când termin programul de lucru, la ora 19, sunt nevoit să o iau pe jos până la Podgoria (sau UTA, chiar nu contează pentru că este cam aceeași distanță), apoi aștept tramvaiul 3, de la gara Aradul Nou o iau pe jos până la capătul Sânicolaului. În concluzie, pierd mai bine de o oră jumătate cu transportul, dupa 12 ore de muncă.

    Prin urmare, în scrisoarea adresată recent conducerii CTP-ului am menționat că se cere prelungirea traseului fie până la Fortuna, fie numai până la UTA (să nu fie chiar așa o distanță de neimaginat) și suplimentarea curselor până seara (până la ora 20, minim!), dar și faptul că cititorii Special Arad critică microbuzele „de tot râsul și toată mizeria, cu care un vârstnic sau o persoană cu dezabilități nu poate călători din cauza ușii (că doar una are), care se deschide manual cu dificultate de către călător și urcarea, respectiv coborârea sunt dificile din cauza înălțimii acestora”.

    E drept, complexitatea problemelor semnalate a crescut exponențial în comentarii, unii cititori semnalând și faptul că nu există programe afișate în multe stații, astfel că ultimele modificări experimentale introduse de CTP s-au aflat doar prin intermediul specialarad.ro și al site-ului CTP-ului, www.ctparad.ro (blocat în anii ’90 în ceea ce privește design-ul), călătorii nefiind informați altfel despre noile linii.

    Redăm, mai jos, răspunsul CTP Arad la scrisorea noastră:

    În ceea ce privește propunerile de modificare a circuitului liniei 19 Podgoria – Sânicolau Mic, precizăm că C.T.P, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, analizează permanent atât rezultatele monitorizării fluxului de călători pe toate zonele orașului, cât și propunerile venite din partea cetățenilor, soluțiile adoptate reprezentând o corelare optimă între nevoile călătorilor, posibilitățile tehnice de asigurare a transportului și eficientizarea costurilor.

    Programul de transport public se actualizează în funcție de necesitatea de transport identificată, Compania de Transport Public urmând a înainta spre aprobare în C.L.M. eventuala modificare a programului de circulatie cu autobuzul, modificare valabila doar in urma unei Hotarari de Consiliul Local.

    În general, liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi datorită fluxurilor diferite de călători, în diferite zone ale orașului, pe anumite sectoare fiind necesară asigurarea unor capacități de transport diferite. În prezent, configurația traseelor urbane de transport în comun este de tip intermodal, traseul liniei 19 având ca și stație terminus Podgoria unde se realizează transbordarea călătorilor spre transportul electric.

    Cu regret vă informăm că în multe dintre stațiile din cartierul Sanicolau Mic, programele de circulație sunt vandalizate (rupte, dezlipite) de către persoane ce nu înțeleg necesitatea și utilitatea acestor informări. Cu toate acestea, periodic, societatea noastră procedează la înlocuirea acestor grafice de circulație. Pentru o cât mai eficientă informare a publicului călător cu privire la graficul de circulație al autobuzelor din cartierul Sanicolau Mic, C.T.P. are ca prioritate confecționarea unor panouri speciale pentru afișarea programelor de circulație, care sa nu permita vandalizarea acestora.

    Cu stimă,

    Serviciul Programare Dispecerizare și Control

    În loc de încheiere:

    Probabil că vom reveni cu aceeași problemă peste încă două luni, pentru că CTP consideră că „în general, liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi datorită fluxurilor diferite de călători și eventuala modificare a programului de circulație cu autobuzul ar fi valabilă doar în urma unei Hotărâri de Consiliul Local”.

    Ideal ar fi ca un consilier local să se trezească din somn și să pună pe masă această modificare. Preferabil, nu un consilier al opoziției, că nimeni nu-i va vota propunerea, ca de obicei.

    Până atunci… rămâne cum am stabilit: știu ei mai bine ce vor cetățenii (ne referim la conducerea CTP, de data aceasta). Ce tot le pertubăm liniștea cu idei și propuneri? Nu vedeți că totul e sub control? Salutați-l în locul nostru pe controlor!  Încă un link, fir-ar să fie! Tot o problemă… tot CTP…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ce mai „tura-vura”! Conducerea CTP trebuie sa plece.
      Sunt incapabili sa rezolve o problema de transport in comun, pentru care de fapt sant platiti. De fapt un serviciu public extrem de important.

      Este scandalos faptul ca Primaria nu ia masuri urgente ca transportul in comun din Arad sa fie scos de la „Reanimare”, cand exista solutii.

      Falcaaaaaaaaaaa, harnicutule, ce faci? Nu ai timp si pentru cetatenii ce vor sa se deplaseze „in comun”?
      Oras Verde????! La naiba! De trei mandate tot CTP-ul functioneaza ca un muribund. Minciunile tale despre strategia de a transforma Aradul intr-un oras verde nu le mai cred nici copiii.

      +178 voturi
      +1
      -1
      • Normal sunt platiti si inca cum stau claie peste gramada in birouri, dar v-ati intrebat cati dintre ei au studii si pregatire in domeniul transporturilor?

        Despre dragul nostru domn primar ce sa mai zic, el cu ale lui, sustine firmele concurente(private) de transport in comun pito, puma, fdc si chiar cred ca si cele de taxi, iar CTP-ul stagneaza sau merge tot in jos incetul cu incetul.
        Demonstrati ca va pasa de cetateni, de transportul in comun si realizati ceea ce vi s-a cerut de mult timp, acest traseu 19 Sanicolau-UTA.

        +159 voturi
        +1
        -1
    2. „…liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi…” De unde au tras concluzia CTP-istii astia prosti si incompetenti ca o linie de transport in comun pe distante mai lungi nu e eficienta??????? nici macar nu au incercat si totusi cat de lunga li se pare lor distanta de la Pdgoria prin zona intim pana la Uta???? 3-4Km dus intors asa mult e????? a stati putin ei habar nu au probabil, ca doara au masini personale sau cele de servici cu care isi rezolva treburile personale in timpul serviciului, in loc sa gaseasca o rezolvare aceste situatii a L19. Unde este transprt electric (tramvai) spre zona Intim?? „…traseul liniei 19 având ca și stație terminus Podgoria unde se realizează transbordarea călătorilor spre transportul electric”. Cu programele in statii e problema generala in tot orasul. Bine ca faceti alte trasee 52, 49 care nici nu vi s-au cerut, dupa cum ati spus si dvs. nu au fost eficiente nici in trecut, at pt ce le-ati re introdus????? Sunteti PRAF!!!! DATI DOVADA DE COMPETENTE BUNE CA SA ISI SCHIMBE LUMEA PAREREA DESPRE VOI, CTP-ule.

      +169 voturi
      +1
      -1
    3. Locuiesc in zona Euromedic, si lucrez in Sanicolau, daca stau la ore suplimentare nu mai am cu ce veni direct in Micalaca, trebuie sa ocolesc tot orasul, parintii mei stau in Sanicolau daca vor sa se deplaseze dupa ora 16 nu mai au cu ce, in aceeasi situatie se afla mai multi aradeni. Ar fii foarte bun acest traseu: Sanicolau – Aradul Nou – Subcetate – Micalaca(Billa) – Podgoria – Spitalul Judetean – U.T.A. 😉 sper sa se aprobe odata.

      +167 voturi
      +1
      -1
    4. Daca au dat raspuns nu inseamna ca se va si concretiza, pentru ca cei de la CTP au dat si datile trecute raspuns, dar fara rezultat. Le sta in caracter sa promita , dar ma indoiesc ca se va realiza. Domnii nu inteleg ca noi, oamnenii de rand nu avem cu ce ajunge la serviciu. Ar fi bine sa mearga ei cu mijloacele de transport din Sanicolaul Mic pana la Fortuna la ora 18, spre examplu sa vada cum e si atunci sa vorbeasca.

      +159 voturi
      +1
      -1
    5. CTP-ule transport in comun, de ce nu rezolvati odata aceasta problema veche in folosul calatorilor dupa cum vi s-a cerut sa treminati odata cu balamucul asta? sau cumva favorizati firmele de TAXI impreuna cu primaria? de nu vreti sa luati o decizie inteleapta? Zona spitalului judetean si imprejurarile acestuia este total lipsita de transport sau cumva nu apartine de Arad? EFECTUATI ODATA ACEST TRASEU CA ATI PRIMIT VAD SI PROGRAM NUMA SA IL PUNETI IN PRACTICA.

      +154 voturi
      +1
      -1
    6. Daca prefera transportul electric atunci ar mai fii o solutie mai putin costisitoare introducerea unor trasee de TROLEIBUZ, decat prelungirea liniilor de tramvai in anumite cartiere. Ar merge troleibuz pe linia 19 UTA-Sanicolau Mic, 21 ce merge in Alfa, 41 Bujac si 39B 6 Vanatori. Ce ziceti ne reprofilam pe TROLEIBUZE?

      +142 voturi
      +1
      -1
    7. MICROBUZELE CE LE-ATI TRIMIS LA SANICOLAU SUNT DE A DREPTUL DEZGUSTATOARE, IN PRIMUL RAND FOARTE GREU URICI SI COBORI, IAR MAI APOI USA SE MANEVREAZA DE CATRE CALATORI, DACA NU INCHIZI BINE UNA MAI AI DE AFACE SI CU SOFERII CARE TE REPEZESC SA TE GRABESI CA NU AU TIMP SA STEA DUPA NOI PANA INCHIDEM USA. Aveti atatea autobuze in garaj pentru ce le tineti acolo numa sa rugineasca trimiteti la Sanicolau AUTOBUZE pt a se putea calatorii in conditii cat de cat normale, ca doara platim atatea dari la statul roman, chiar asa mare efort este? 2 autobuze la Sanicolau, exact dupa cum s-a si specificat unul sa plece din UTA si celalalt din Sanicolaul Mic.

      +144 voturi
      +1
      -1
    8. Ore cine este atat de incuiat la minte CTP-ul sau Primaria sau amandoua? De ce tot spun ca nu este rentabil transportul in comun? va dau eu raspunsul: pentru ca nu sunt deloc, deloc interesati sa il dezvolte si sa il promoveze, ei isi cunosc doar interesele si sa nu faca mai nimic. Dar pana la o adica transportul in comun este subventionat tot din banii aradenilor care platesc taxe si impozite, abonamente si bilete, dar tot nu beneficiem de un transport cat de cat decent. Programul propus in articolul anterior ar fii excelent, numa bine cu penultima 23:15 si ultima cursa 23:45 pot merge linistiti muncitorii de la schimbul 2 acasa. E bine conceput programul ai tot timpul cu ce merge la sevici, scoala fie dimineata la schimbul 1, fie cand iesi sau mergi din/la tura de noapte la, fie dupamasa cand mergi la schimbul 2 sau iesi de la schimbul 1, chiar cand stai si la ore suplimentare dupa ora 15:00, daca vrei sa vii in oras sau sa mergi acasa te poti baza pe autobuz daca ar avea acest program regulat. In weekend cine lucreaza sau efectiv vrei sa mergi undeva, chiar daca ai masina personala poti renunta la ea, mergand la o petrecere sau o aniversare poate doresti sa consumi ceva bauturi alcoolice, avand autobuzul la indemana bazandu-te pe el, nu iti faci probleme de transport. Traseul acesta de mult timp trebuia pus in aplicare, dar nici acum nu este tarziu. Realizati acest traseu al liniei 19 Piata Uta – Sanicolaul Mic, asa cum vi s-a cerut de mult timp, cu 2 AUTOBUZE si cu programul propus, il lasti sa circule cel putin UN AN, pentru ca oamenii sa se invete cu el si sa se bazeze pe el, iar apoi trageti concluzia daca este sau nu rentabil.

      +135 voturi
      +1
      -1
      • In tot restul Europei, in lumea normala la cap, pana si cele mai mici localitati beneficieaza de un transport in comun, pus la punct in functie de necesitatile si cerintele populatiei locale.

        In Arad, cu un primar mincinos si a toate stiutor, transportul in comun este, in afara tranvaielor, o problema cauzatoare de dureri de cap.

        VIZIUNE MINCINOASA A LA FALCA!
        Aradul este „Un Oras Verde”!
        http://ec.europa.eu/environment/europeangreencapital/applying-for-the-award/2018-egca-applicant-cities/index.html
        O Minciuna Gogonata a unui primar care crede ca poate mintii pe toata lumea. Ne-a facut de rusine din nou!

        Lista NEFACUTELOR lui Falca in 3 mandate este lunga.
        Acest filfizon plin de sine este o pacoste pentru Viitorul Aradului. Orasul a stagnat, ba chiar a regresat in timpul mandatelor sale, fiindca toate asa zisele Viziuni, nu sunt decat minciuni. Si nu poate spune ca nu a avut timp suficient.

        Insa Problema Majora este NIVELUL de intelegere a Problemelor urbei, de catre cetateni. Sunt mult prea putini cei ce inteleg pe deplin LIPSURILE tuturor acestor STRATEGII Pompoase debitate de Primarul Mincinos. Si il voteaza ca „totusi a facut ceva”.

        Problema CTP-ului si a transportului in comun este si va ramane o Mare Problema in Arad, atata timp cat Falca va ramane la butoane. Motivul? Nu este interesat sa rezolve Problema ci este interesat doar sa-si „ingrase” conturile bancare ascunse in paradisurile fiscale. Spaga, Spaga si iar Spaga.
        Dezvolta si aproba alandala proiecte dupa nivelul de spaga si parandarat cei revine. Ori asemenea „Proiecte” nu vor Rezolva nici o data pe termen lung problemele orasului si implicit a cetatenilor.

        Daca urmariti cu atentie, la toate sezizarile cetatenilor, Falca vine cu solutii de „PLOMBARE” momentana a Problemei. Carpiri de moment cu intentia de a „inchide gura prostilor” … si trece imediat la ceea ce il preocupa pe el personal, Parandaratul si Spaga.

        Ma repet, dar asta este adevarul, pentru cei ce vor sa vada. Pentru restul sant doar vorbe.

        +129 voturi
        +1
        -1
        • Tare as vrea sa vad cum domnul nostru primar care a fraierit atata lume sa il voteze iar si iar, impreuna cu conducerea CTP sa renunte timp de o saptamana la masinile personale si sa foloseasca transportul in comun, sa vada ce conditii de transport ne ofera si cat de rau se poate calatori si cate mijloace de transport trebuie sa schimbi sa ajungi de la Sanicolau la Spitalul judetean de exemplu, nu mai vorbesc si de alte exemle pentru ca sau enumerat deja destule, iar ei tot nu vor sa inteleaga si inceapa odata demersurile pentru infiintarea acestui traseu mult asteptat. Oricum ARADUL nici nu merita sa fie Capitala Europeana 2021, mai degraba TIMISOARA, acolo transportul in comun este foarte bine asigurat in orice cartier al orasului si au doar autobuze si troleibuze indiferent de fluxul de calatori, nu jegurile de microbuze cale le pune la dispozitie CTP-ul, nici nu le-as da voie sa mai practice transportul in comun cu aceste microbuze care de fap erau construite pentru transport MARFA, doar ca au fost transformate pentru persoane au pus 16 sacune si geamuri, jalnic. Daca tot doreau autobuze de capacitate mai mica pentru transportul in comun exeista multe modele ca de exemplu:
          MAN GÖPPEL https://commons.wikimedia.org/wiki/File:MAN_G%C3%B6ppel_A35.JPG
          http://roberto114.startbilder.de/1024/rve-mangoeppel-nm-223-236461.jpg

          +128 voturi
          +1
          -1
          • Nu de solutii ducem lipsa, fara sa incerc sa jignesc.
            Solutiile exista, ca doar de aceea s-au si cofinantat de UE „concursurile” de tipul Capitala Europeana.
            Credeti ca din spirit competitiv se fac aceste concursuri?

            Asa cum am spus, Solutii Exista si nu-i nevoie de inventii „Falcoase si Pompoase”. Exista sute de proiecte ce pot constituie matrite/modele. Stiati ca TOATE Proiectele Europene Cofinantate din banii UE au si o conditie, ca ele sa fie PUBLICE? Adica, daca cineva face un proiect pe infrastructura, undeva in comunitate, altcineva il poate consulta si vips, STI CE AI DE FACUT!!!

            Se AUDE SI IN BIROURILE PRIMARIEI?
            CE naiba doar toti sunteti „doctoranti” pe sistemul Copy&Paste. Doctoratul este fraudolos obtinut prin metoda asta, dar in cazul Proiectelor Europene este PERMIS! Nu stiati? No acuma stiti!

            Tot Traficul din Arad este o AIUREALA la fel de mare ca Minusculul Primarel, Faraonul de Brad. Dupa Chipul si Asemanarea filfizonului.
            Un „Papitoi” cum zicea raposatul meu Tata.

            De una zi am fost o zi intreaga prin Amsterdam.
            „Miliarde” de biciclete, ELECTROCARE pentru transportul de marfa si Curatarea strazilor, masini electrice = fiindca exista „statii de incarcare”, … si un transport in comun functional. Cu toate ca este una din Capitalele Europei, atmosfera era destinsa si intreg traficul aerisit. Extrem de Aerisit!

            Asa ca MINCIUNILE lui Falca, sunt doar simple minciuni, debitate de un Paranoid.
            Se poate pune totul la punct.
            Dar in 12 ani, Falca NU A VRUT!
            ALOOOOOOOOOOO! SE AUDE DRAGI CONCETATENI?

            El si Cine la Votat sunt vinovatii!
            Dar si voi astia de ati stat prin case sau in loc sa mergeti la vot, … ati mers la gratar sau la strand.

            +124 voturi
            +1
            -1
    9. NU MAI TOT SATI ATATA PE GANDURI SI ANALIZE, STUDII SI ALTE BALIERNE SI TOT TRAGETI DE TIMP, REALIZATI ACEASTA LINIE DE AUTOBUZ 19 CARE A FOST SOLICITATA DE MULT TIMP ASA CUM S-A PROPUS TRASEUL SI PROGRAMUL DACA VRETI SA DATI DOVADA CA VA PASA DE CALATORI, DACA NU DATIVA TOTI DE LA CONDUCERE DEMISIA SI LASTI PE ALTII CARE VOR SA DEZVOLTE TRANSPORTUL IN COMUN !!!!!!!!!!!!!!!!!

      +123 voturi
      +1
      -1
    10. Dupa indelungi cerinte din partea calatorilor ar trebui domnilor de la conducerea CTP sa introduce-ti acest traseu exacta asa cum se cere:
      1. Sanicolau- Uta
      2. 2 schimburi
      3. autobuz, NU microbuze
      4. un autobuz sa plece din Sanicolau, altu din Uta
      Ce e asa greu? Nu aveti autobuze? Va este plin garaju!

      +122 voturi
      +1
      -1
    11. Daca trebuie sa iau trenul din Gara Aradul Nou si stau in Micalaca, bai frate am de facut o adevarata calatorie inconjorul orasului care dureaza mai bine de o ora, mai putin dureaza cu trenul de la Arad la Timisoara :-)). Sau invers de la Gara Aradul Nou in Micalaca, chiar ii bataie de joc, efectiv expira si biletul de o ora, apoi iar ar tr sa te dai jos din tramvai sa iti mai iei inca unul ca sa calatoresti legal. Nu mai simplu si mai eficient ar fi acest autobuz 19 cu are ai reduce semnificativ tipul de pargurgere din Micalaca in Aradul Nou, undeva la vreo 10min.

      +117 voturi
      +1
      -1
    12. A trecut o saptamana de la publicarea articolului si se pare ca nu a intervenit nici o modificare a programului sau a traseului, inca mai asteptam si speram. Ar fii bine macar de la data de 1 august 2016 sa se aprobe aceste cerinte: -prelungirea programului dupa cum e in articolul trecut
      -prelungirea traseului Sanicolau -> Podgoria -> Intim -> Uta si retur
      -inlocuirea acelor microbuze ordinare cu autobuze!

      +116 voturi
      +1
      -1
    13. Nu va ganditi sa inlocuiti odata microbuzele cu autobuze si sa prelungiti programul si traseul? Se pare ca e o cerinta dificila. Ar trebui sa va ganditi si la noi oamenii de rand care nu avem cu ce circula mai ales daca locuim in Sanicolau si muncim in Zona Intim

      +113 voturi
      +1
      -1
    14. In fiecare zi merg spre zona Intim la serviciu. Pierd foarte mult timp pt ca la Podgoria cobor si o iau pe jos, la terminarea programului la fel. Cand sunt schimbu 2 e foarte greu pt ca nu am cu ce merge spre Sanicolau. Domnilor de la CTP, nu intelege-ti ca avem nevoie de acest traseu prelungit pana la UTA?

      +110 voturi
      +1
      -1
    15. Cei de la ctp nu tin cont deloc de necesitatile, cerintele si propunerile calatorilor, vad ca fac modificari ale programului si a traseelor dupa bunul lor plac in asa fel incat sa nu fie rentabil(sa zic ei) si total contra cerintelor, iar pe primar la fel nu il intereseaza, oricum foarte urat din partea dvs.

      +114 voturi
      +1
      -1
    16. Ar fi bine ca redactia SPECIAL ARAD sa trimita CTP-ului, CLM Arad si Primariei, aceste articole legate de aceasta problema plus replicile cetatenilor, poate totusi se va lua odata in serios aceasta necesitate pe care ei o trateaza cu indiferenta de multa vreme. Dezvoltati companiile de stat nu privartii(pito trans).

      +73 voturi
      +1
      -1
      • Nu vor să acționeze.
        Încă nu a început campania alegerilor parlamentare. Faraonul de Brad este ocupat cu PARANDĂRĂTUL ce-i revine din Mărețele Proiecte ce le promovează în prezent. Indolența este uriașă.

        Crezi că nu sunt informați? Ba bine că nu. Dar au ordin să nu intre în discuții contradictorii care să dea importanță subiectelor ridicate de cetățeni, mai ales când știu și ei că aveți dreptate.

        +65 voturi
        +1
        -1
    17. Am trimis si primariei direct o sesizare legata de aceasta linie 19, pe care cei din conducerile CTP si Primarie o trateaza cu mare batjocura si indiferenta si ca sa vedeti ca sistemul COPY & PASTE este adoptat si in raspunsul pe care l-am primit din partea primariei:

      „În ceea ce privește propunerile de modificare a circuitului liniei 19 Podgoria – Sânicolau Mic, precizăm că C.T.P, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, analizează permanent atât rezultatele monitorizării fluxului de călători pe toate zonele orașului, cât și propunerile venite din partea cetățenilor, soluțiile adoptate reprezentând o corelare optimă între nevoile călătorilor, posibilitățile tehnice de asigurare a transportului și eficientizarea costurilor.

      Programul de transport public se actualizează în funcție de necesitatea de transport identificată, Compania de Transport Public urmând a înainta spre aprobare în C.L.M. eventuala modificare a programului de circulatie cu autobuzul, modificare valabila doar in urma unei Hotarari de Consiliul Local.

      În general, liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi datorită fluxurilor diferite de călători, în diferite zone ale orașului, pe anumite sectoare fiind necesară asigurarea unor capacități de transport diferite. În prezent, configurația traseelor urbane de transport în comun este de tip intermodal, traseul liniei 19 având ca și stație terminus Podgoria unde se realizează transbordarea călătorilor spre transportul electric”

      Aloo!!!! unde este transport electric (tramvai) de la Podgoria – Spitalul Judetean – Piata Uta??? Sau avem cumva un metrou subteran si cetatenii nu au fost informati?? :-))
      Acesti oameni daca pot fi numit asa, repeta acelasi raspuns ca o moara stricata.

      +63 voturi
      +1
      -1
    18. Cei din conducere constat ca nu sunt deloc interesati de ce cerem noi.Iar despre transportul electric ce sa mai zic..pe langa faptul ca nu acopera tot orasul nici nu se respecta programul din statii, nu e afisat cel bun. Platim biletesi abonamente dar nu merita banii. Ar fi bine sa se trezeasca!

      +58 voturi
      +1
      -1
    19. Legat de programe si cele care sunt afisate pe site-ul CTP multe sunt neactualizate atat la tramvaie cat si la autobuze, mai bine sa le stearga cu totul decat sa duca lumea in deruta,eu am patit-o.
      Ar fii bine macar din luna Septembrie 2016 sa se puna in aplicare acest traseu 19 Sanicolau-Billa-Podgoria-Intim-UTA, si programul sa fie pana seara la orele 23, asa cum a fost redat in articolul anterior, ca sa ai mijloc de transport daca mergi la sch3 sau iesi de la sch2 sau ai nevoie de alte deplasari.

      +55 voturi
      +1
      -1
    20. Staia Stefan Zarie cea de la biserica din Sinicolau mai bine i-ati schimba numele in Statia Sant pentru ca atunci cand cobori din autobuz, cobori direct inr-un sant de 1m. De ce sa fie nevoie sa tot schimbam atatea mijoace de transport pentru a ajunge la Micalaca, Intim, Uta etc.? cand ar putea foarte bine sa fie transport direct Sanicolau-Uta, oricum cu atatea transbordari nu iti ajunge timpul de 60min cat e valabil un bilet, deci cand expira timpul mai ar trebui sa cumperi alt bilet, plus ca in Sanicolau nu ai de unde achizitiona bilet, mai este cand din intamplare se nimereste ca soferul sa aibe, in rest ori trebuie sa iti faci provizii de bilete ori circuli fraudulos.

      +54 voturi
      +1
      -1
      • Aveti dreptate, ar fi numa bine din septembrie, autobuzul 19 pana la Uta, cand incep elevii scoala, iar mai apoi si studentii facultatea. Unul din copii mei din toamna va incepe clasa a 9 a la liceul Goldis de pe calea Victoriei si noi stam in Sanicolau, va dati seama ce dificil este transportul in comun la ora actuala? cat timp se pierde? Daca mai au elevii si alte activitati dupamasa, extra scolare, meditatiii, antrenamente ect. ar fii numa bun acest autobuz ca sa aibe transport direct, nu tot sa schimbe 3-4 mijloace de transport. Daca va pasa de noi si de viitorul nostru si de orasul Arad, ar fii bine sa realizati autobuzul 19!!!!

        +58 voturi
        +1
        -1
    21. Sunt niste nesimtiti, ar putea rezolva problema 19 foarte rapid, doar aprobat trasaseul si programul si gata sa dea drumul la autobuze pe traseu, nu e mare filozofie, nu trebuie studii de fezabilitate sau alte tampenii cu care sa cheltuie banii nostri.

      +51 voturi
      +1
      -1
      • Pai tocmai de aceea nu au reactionat. Este prea simplu. Isi storc acum tartacutele sa inventeze ceva extraordinar si nemaivazut, dar care costa o Kila de milioane.

        „Da ce? Asa pe de geaba! Ei na! Da noi din ce ne tragem Parandaratul.”

        +45 voturi
        +1
        -1
      • Mai sunt și persoane cu dezabilitati care nu pot beneficia de acest transport în comun datorita microbuzelor voastre infecte, incomode și foarte greu accesibile. Vrem autobuze!!!!!!!!!! Puneți-vă dvs. conducere ctp în locul acestor persoane, v-ar plăcea sa fiți desconsiderați?

        +52 voturi
        +1
        -1
      • D-na Crina, daca va uitati mai bine lipsesc programele de circulatie a autobuzele din majoritatea statiilor, pe tot traseul, in Sanicolau cred ca la Flacara mai este, Aradul Nou deloc, Subcetate deloc, Micalaca deloc, eu personal am sunat la CTP si mi s-a spus:
        „noi am afisat programele doar ca nu rezista mult, deoarece sunt vandalizate sau din cauza conditiilor meteo, vom rezolva problema in cel mai scurt timp”

        Doar minciuni a trecut mai bine 2 luni si nimic, nu e adevarat ca au afisat in toate statiile, va zic eu unde au afisat la capatul lui 19 in Sanicolau unde este afisat incorect exact cum a precizat si d-na Crina, la Stefan Zarie unde adisparut, la Flacara inca mai exista si la Clopotului iar in POdgoria sa nu mai va spun unde l-au lipit ca e de tot rasul, poate verifica oricine pane mai e acolo, pe stalpul terasei Quick doar intr-un coltisor lipit si flutura in bataia vantului, expre am urmarit sa vad daca se tin de cuvant, dar in zadar, zilnic parcurg traseul Sanicolau-Intim. Haideti odata prelungiti 19 pana la Uta nu tot ne provocati atatia nervi si stres cu transportul asta in comun.

        +44 voturi
        +1
        -1
    22. Intr-un oras care apartine de Uniunea Europeana, nici nu ar trebui compania de transport sa spuna asemenea cuvinte ,,În general, liniile de transport nu sunt eficiente pe distanțe lungi datorită fluxurilor diferite de călători”, in loc sa incurajeze oamenii sa foloseasca cat mai mult transportul in comun ei in descurajeaza cu asemenea cuvinte ne la locul lor, chiar ne dezamagiti.

      +39 voturi
      +1
      -1
    23. Noi tot spunem ca avem nevoie de linia 19 pana seara, dar se pare ca nu suntem auziti. Cat va mai trebui sa asteptam? Situatia cu programele prost afisate e aceasi, nu s-a schimbat nimic. Daca vrem sa luat microbuzul de la capat din Sanicolau programul nu corespunde cu plecaril….

      +42 voturi
      +1
      -1
    24. Deci pana in data de 1.septembrie.2016 vrem o schimbare!!!!!!!!!!!! pe cand lumea a terminat cu concediile si elevii vor incepe scoala. Autobuzul liniei 19 sa circule pana la UTA pe la Spital, iar programul sa fie pana seara la 22-23 asa cum vi s-a propus si inainte, sa eliminati odata pentru totdeauna microbuzele de pe linia 19 si sa introduceti AUTOBUZE pentru o calatorie mai confortabila, mai sigura si cu acces pentru persoanele cu handicap, varstnici, copii, carucioare etc. Apoi sa faceti bine sa rezolvati si peroblema statiilor si a programelor!!!!!!

      +46 voturi
      +1
      -1
    25. De multi ani locuiesc pe Calea Victoriei in apropierea Spitalului Judetean, chiar ma bucur ca s-a pus problema transportului in comun si in aceasta zona, la ora actuala este sub orice critica, la fel cum scrie si in acest articol de presa. Ar fi super ok linia 19 cu un program regulat pe traseul Piata Uta, Intim, Podgoria, Zona2-3, Aradu Nou, Sanicolaul Mic.

      +46 voturi
      +1
      -1
    26. Vreau sa renut la masina personala, in favoarea transportului in comun! deoarece pierd mult timp in trafic, costuri prea mari de carburant, nervi si agromeratie in trafic, asa cu autobuzul merg foarte lejer, doar in cazul in care se realizeaza odata linia 19 Sanicolau-Uta, ca nu sunt dispus sa incojor tot orasul de la Intim pana la Sanicolau sau Micalaca dupa 12ore de munca si sa schimb 2-3 mijloace de transport sa fac peste o ora pana ajung acasa si sa mai merg pe jos, este aberant. Veti avea mult de castigat cu 19-le!

      +48 voturi
      +1
      -1
      • Sa se destepte odata pentru ca este o legatura foarte buna cu orice parte a Aradului. Din septembrie ma angajez la o firma in zona Kaufland-ului de pe Banu Maracine, bine inteles am cautat posibilitatile de transport posibile, cu care as putea ajunge la servici si acasa, acest 19 ar fi numai bun, pt ca nu am masina si nici nu imi permit una.

        +18 voturi
        +1
        -1
    27. Vineri 26.08 cand sa merg de la servici spre casa cu autobusul 19 din Podgoria la 15:40 nu a fost autobusu, era mare aglomeratia in acea statie ca de obicei zilnic, am stat mai multi asteptand autobusu dar nu a venit dupa vreo 15 min am sunat la dispecerat si ne-a spus ca a fost un microbus alb, am vazut acesta dar nu avea nicio placuta cu 19, a oprit departe aproape de taximetre dar nu a stat mai nimic, a si plecat, macar putea sa ne claxoneze sa ne cheme. Chiar atata batjocura meritam? dupa ce platim atatea abonamente si bilete asta meritam? nevastamea a trebuit sa mearga cu copilul in carucior in oras si efectiv nu a putut urca in microbuse cu caruciorul, chiar asa greu e sa trimiteti pe 19 niste autobuze normale decente? nu cerem luxul clima, televizoare, wifi a.s.m.d. doar niste autobuze cu care sa putem calatori decent si confortabil, nu inghesuiti si sa nu putem urca!

      +15 voturi
      +1
      -1
      • Exact asa a fost. Era asa greu sa ne informeze sa urcam? E aglomeratie la aceea ora acolo, iar locul in care a oprit a fost neadecvat. De obicei e autobuz la ora aceea. De mult cerem autobuze si la restul orelor, pt a acalatori confortabil, iar acum vad ca au bagat microbuz la ora de varf! Bine ca platim abonamente, dar noi calatorim ca in epoca de piatra.

        +17 voturi
        +1
        -1
    28. Se apropie luna septembrie. Nici o schimbare CTP? Am calatorit toata vara cu acele microbuze deloc confortabile. Ar fi cazul sa calatorim in conditii mai bune, autobuze, si sa se prelungeasca traseul pana la UTA. Nu cerem luna de pe cer asa ca va rugam sa luati masuri!

      +13 voturi
      +1
      -1
    29. Suntem deja in luna septembrie, de cand oare au de gand sa faca traseul mult asteptat si dorit? Ar trebui sa faca publica odata schimbarea sa stie calatorii din timp, nu cum au facut data trecuta au pus cateva anunturi vineri 8 aprilie si de luni 11 aprilie s-au facut modificarile, nimeni nu a stiut nimic, abia dupa un timp s-a aflat, chiar este o „Atitudine de WC public la Compania de Transport Public și la Primărie”!!!!!!!! Mai o saptamana si incepe si scoala!!!!!!!!

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.