miercuri, 30 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Protest pe centura Aradului, înainte de intrarea în vigoare a TollRo. Șoferii reclamă noile taxe și scumpirea combustibilului | Video

    de Andrada Bobiș | 30 septembrie 2026, 10:09 PM | Știri Arad

    0

    Un protest al șoferilor a început miercuri seara, în jurul orelor 20:00, pe centura municipiului Arad, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a sistemului TollRo.

    Aproximativ 30 de camioane, 20 de autoturisme și 5 microbuze s-au adunat pe centura Aradului și, sub sunetul claxoanelor, șoferii și-au exprimat nemulțumirea față de noile costuri care îi așteaptă începând cu data de 1 octombrie.

    Principala nemulțumire a participanților la protest este introducerea sistemului TollRo, dar cei mai mulți dintre ei și-au exprimat nemulțumirea și față de creșterea prețului combustibilului.

    „Se apasă tot mai mult asupra costurilor de transport, nu mai rezistăm așa. Ce se va întâmpla cu noi toți?”, transmit aceștia.

    Protestul are loc în contextul în care, de miercuri noaptea, TollRo devine operațional pentru vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone.

    Spre deosebire de vechiul sistem, tariful este calculat în funcție de distanța parcursă, categoria drumului, masa maximă autorizată și clasa de emisii a vehiculului.

    Mai multe organizații din domeniu au solicitat zilele acestea amânarea aplicării TollRo, invocând inclusiv probleme legate de implementarea și funcționarea sistemului.

    UNTRR a cerut amânarea până la 15 ianuarie 2027, în timp ce alte organizații au solicitat decalarea până la 1 aprilie 2027.

    Cu toate acestea, CNAIR a anunțat că sistemul TollRo devine fi operațional începând cu data de 1 octombrie, ora 00:00, iar tariful va fi achitat prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică.

    Din spusele șoferilor participanți la protestul de la Arad,  acțiunea ar urma să continue și mâine.

    Citește și: RAR atrage atenția: Nu plătiți prin diverse platforme online! · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.