sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ateliere de creație, cântece și poezii la Grădinița PP 2 din Pecica, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

    de Andreea Daniela B. | 16 aprilie 2022, 2:48 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi, motiv pentru care micuții de la Grădinița PP2  Pecica au început pregătirile pentru ziua în care iepurașul le va trece pragul. Împreună cu părinții lor, preșcolarii s-au adunat la grădiniță și au reușit să transforme ziua de ieri într-una memorabilă. S-au distrat împreună, au cântat și au participat la ateliere de creație, toate acestea sub atenta îndrumare a profesoarei Anca Chevereșan.

    Aflându-ne în această perioadă frumoasă,  prepascală, grupa mare de la Grădinița PP 2 Pecica a reușit, pentru prima dată după cei doi ani de pandemie, să adune la un loc copiii alături de părinții lor. Astfel, în curtea celei mai frumoase și moderne grădinițe din orașul Pecica a avut loc un evenimentul intitulat sugestiv: <<Sărbătoarea Pascală prin ochii copiilor>> cu scopul de a valorifica creativitate și talentul copiilor, dar și de a conștientiza importanța păstrării tradițiilor strămoșești în aceste momente de sărbătoare. 

    Activitatea a fost structurată în trei momente. În deschidere, copiii au prezentat un scurt program artistic în care au interpretat poezii religioase și cântece de primăvară, animând apoi atmosfera cu un dans tematic. Programul a continuat cu un atelier de creație în care copiii alături de părinți au realizat ornamente de Paște, iar la finalul activității copiii au prezentat părinților expoziția de lucrări drept pentru care au fost recompensați cu diplome și dulciuri.

    Pe această cale dorim tuturor sărbători fericite!”, ne-a povestit prof. Anca Chevereșan.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.