Lucrările de reabilitare a Colegiului de Arte încep săptămâna viitoare. Elevii, mutați în două alte imobile
Elevii de liceu de la Colegiul de Arte fac orele în clădirea de pe strada Mihai Eminescu, pe perioada în care sediul de pe Bulevardul…
Elevii de liceu de la Colegiul de Arte fac orele în clădirea de pe strada Mihai Eminescu, pe perioada în care sediul de pe Bulevardul…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că în această dimineață, în jurul orei 9:30, pompierii au fost anunțați despre un incendiu izbucnit la o casă…
Filarmonica Arad informează publicul meloman că următorul concert din cadrul seriei „Toamna Muzicală” este „Musica Angelorum Bach”, care va avea loc joi, 6 noiembrie, de…
Arhiepiscopia Aradului anunță că, vineri, 7 noiembrie 2025, la ora 13.00, va fi pusă piatra de temelie a unui nou centru dedicat prevenirii și tratării…
Serviciul Parcări Rezidențiale din cadrul S.C. Recons S.A. informează că, în perioada: 06.11.2025 – 19.11.2025 se pot depune cereri pentru participarea la licitația organizată pentru ocuparea…
Sâmbătă, 8 noiembrie, între orele 15:00 și 17:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, invită publicul la o nouă ediție a seriei „Turist…
În perioada ianuarie – octombrie 2025, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Arad, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean, au desfășurat verificări constante privind respectarea…
În contextul în care Prefectura a dispus suspendarea cercurilor din clădirea istorică, deteriorată, care găzduia până acum Palatul Copiilor, Inspectoratul Școlar Județean Arad informează că…
După o carieră de peste 15 ani pe circuitul profesionist, tenismenul arădean Marius Copil a anunțat oficial retragerea din activitatea competițională. Sportivul, considerat unul dintre…
Artistul plastic și jurnalistul arădean Viorel Simulov a încetat din viață, la vârsta de 66 ani. Anunțul trist a fost făcut astăzi, pe pagina de…
Mai mulți angajați din Arad au fost prejudiciați după ce administratorul unei firme nu a virat către bugetul de stat contribuțiile reținute din salariile acestora,…
Consiliul Județean Arad a pornit licitația publică pentru desemnarea unui constructor al viitorului Complex Matern-Pediatrie, în valoare de circa 86 milioane de euro. Acest lucru,…
În primele zece luni ale anului 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad a înregistrat notificări de disponibilizare colectivă pentru un număr total…
Informațiile apărute recent despre închiderea fabricii Aptiv din Ineu au stârnit îngrijorări atât în comunitatea locală, cât și pe social media, în acest context AJOFM…
De câteva luni, în cartierul Micălaca din Arad au fost montate insulele ecologice digitalizate, parte din proiectul european implementat la nivelul municipiului pentru gestionarea selectivă…
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:45, pe autostrada A1 Arad–Nădlac, la kilometrul 555, pe sensul de mers spre Nădlac….
Fără triumf și parcă prinși fără ieșire într-un labirint al insuccesului. Așa pare să se contureze problema arborilor maturi din Arad. Sau cel puțin așa…
Un bărbat de 29 de ani, din comuna Dorobanți, cunoscut ca recidivist și condamnat anterior pentru viol și tâlhărie, a fost arestat preventiv în 31…
Evenimentul caritabil „Brazi de poveste la muzeu”, aflat la cea de-a patra ediție, este organizat de Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Direcția Generală de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat luni, 3 noiembrie, o percheziție…
Patru copii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani au distrus mai multe monumente funerare din cimitirul catolic aflat la marginea localității Pilu, fapta…
Un incendiu a izbucnit luni dimineața la o gospodărie din localitatea Vinga, la fața locului pompierii găsind, în curtea casei, un bărbat spânzurat. Pentru stingerea…
Zece bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani au fost reținuți după ce au furat din luna iulie până în prezent, benzină…
Inspectoratul pentru Situații de Urgenă „Vasile Goldiș” (ISU) Arad anunță – după o lungă și bogată carieră militară – pensionarea plutonierului adjutant șef Paşca lonel,…

Laboratorul de Microbiologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, în cadrul unui proiect finanțat prin...
Medicii pneumologi ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad trag un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe oameni să acorde o atenție sporită controalelor...
Sistemele de sănătate din România și Ungaria sunt reglementate de aceleași norme europene privind asistența medicală transfrontalieră, însă în practică pacienții se lovesc încă de...

În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...
Acum, după ce Festivalul de Teatru Underground tocmai s-a terminat, să vedem ce înseamnă underground pentru prefectul nostru sugubăț, Mihai Pașca. Acuma, pe bune, cel...
Un Ferrari roșu – cum să fie un Ferrari? – parcat ultracentral pe trotuar. Cu număr de Arad, nu e vreunui playboy occidental nimerit pe...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...

PNL Arad condamnă modul în care deputatul PSD Mihai Fifor încearcă să folosească rezultatele examenului de Bacalaureat pentru a lansa atacuri politice. Eternul profitor al...
La finalul sesiunii parlamentare, senatorul USR Arad, Răzvan Anghel, prezintă un bilanț al principalelor proiecte legislative adoptate la inițiativa sau co-inițiate de parlamentarii USR. În...
Consilierul local Dorian Curcanu informează asupra unor modificări ce vizează finanțarea UTA Arad: „Autoritățile locale din Municipiul Arad alocă anual sume consistente din banii arădenilor...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, le-a oferit cadou liderilor prezenți la summitul NATO pistoale ceremoniale de lux, gravate cu numele fiecăruia, împreună cu muniție, potrivit...
La finalul Summitului NATO de la Ankara, președintele Nicușor Dan a prezentat principalele rezultate pentru România, subliniind că reuniunea a confirmat unitatea Alianței și rolul...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...
WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani: utilizatorii vor putea conversa fără să-și mai dezvăluie numărul de telefon, folosind doar un...

„Obsesia”, un film independent de groază realizat cu un buget minuscul de 750.000 de dolari, a devenit surpriza absolută a box office-ului mondial, depășind pragul...
Animația fantastică „Hopperi“, care spune povestea unui castor robotic care salvează natura, va fi proiectată în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște. Evenimentul...
„Fanfara” / „En fanfareׅ“, cel mai nou film al regizorului Emmanuel Courcol, care spune povestea unui dirijor de renume internațional, Thibaut Desormeaux, a cărui viață...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Noul film „Supergirl” al studiourilor DC și Warner Bros continuă să aibă un parcurs dezastruos în cinematografe, cu o scădere de 74% a încasărilor în...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat undă verde achiziției de peste 110 miliarde de dolari prin care Paramount preia Warner Bros. Discovery, una...
Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)