Taxele și impozitele locale pot fi achitate începând cu data de 20 ianuarie
Comunicat Primăria Arad. Primăria Municipiului Arad anunță că taxele şi impozitele locale aferente anului 2025 se vor putea plăti începând cu data de 20 ianuarie…
Comunicat Primăria Arad. Primăria Municipiului Arad anunță că taxele şi impozitele locale aferente anului 2025 se vor putea plăti începând cu data de 20 ianuarie…
Consiliul Județean Arad începe lucrările pe drumurile din nordul județului. Primul pas a fost făcut, prin refacerea drumului Seleuș-Șicula, inclusiv podul peste Crișul Alb, din…
În perioada minivacanței de Crăciun (25-29 decembrie), peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. Astfel, pe…
Comunicat. Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat o serie de restricții de circulație în zona centrală a municipiului în vederea organizării petrecerii de Revelion 2024…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a propus luni, 30 decembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat acuzat de săvârșirea infracțiunii de…
Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință din acest an proiectele de hotărâre ce vizează reglarea salariilor unor angajați din cadrul Consiliului Județean (CJ), Direcției…
Doi ani de închisoare pentru un bărbat din Ghioroc care a amenințat, în luna martie, doi polițiști din cadrul Biroul Rutier Arad. Totul a început…
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, luni dimineața, se circulă în condiții de ceață pe majoritatea arterelor rutiere din țară, vizibilitatea…
Autoritățile au fost alertate duminică seara de proprietarul unui apartament situat într-un bloc pe strada Simfoniei, din cartierul Micălaca, după ce acesta a găsit o…
Sindicatele din penitenciare anunţă că personalul din penitenciare şi poliţişti vor participa, luni, la un protest care va avea loc în faţa sediului Guvernului, angajaţii…
Accident foarte grav pe DN 7, în Lipova. În fotografia postată de un cititor pe Grupul Arad Traffic se poate observa că TIR-ul este răsturnat….
Un apel la 112 a anunțat un incediu, în această dimineață, în jurul orei 9.45, în municipiul Arad, la un imobil aflat pe strada Ludovic…
Un incendiu a izbucnit în această seară la o pensiune cu regim de înălțime P+M, din localitatea Chesinț. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad…
Pompierii arădeni au fost chemați de urgență să intervină la un accident care a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Caius Iacob,…
A mai trecut un an, un alt an în care au părăsit lumea celor vii mulți oameni celebri, atât la nivel local sau național, cât…
Norbert, un cititor al Special Arad a sunat pe la redacție și ne-a relatat ce a observat la marginea drumului, chiar la ieșirea din Aradul…
Polițiștii arădeni au fost alertați ieri, la orele amiezii, de descoperirea făcută de un cioban. Acesta a găsit un craniu uman, fără trup, pe un…
Primăria Municipiului Arad va organiza o petrecere de Revelion, în centrul Aradului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să ofere o atmosferă…
În 2025, românii vor avea parte de 17 zile libere legale, dintre care 13 se vor nimeri în timpul săptămânii, iar 4 în weekenduri. Ministerul…
34 din cele 78 de comune și orașe arădene au ales AUR la alegerile parlamentare. În doar 23 de UAT-uri s-a mers pe mâna PNL,…
Calendarul provizoriu anunțat de către Federația Română de Tenis, zilele trecute, prevede în ceea ce privește competițiile internaționale de seniori din anul 2025 și o…
Chiar începând din 1 ianuarie, prețurile combustibililor vor crește în România. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, în timp ce cel…
Un incendiu a izbucnit în această seară la o casă din localitatea arădeană Coroi, localitate aflată în vecinătatea comunei Craiva. La stingerea incendiului intervin pompierii…
Incendiu într-un bloc de pe strada Săvârșin, în cartierul Micălaca, vineri dimineața, acolo unde un obiect de mobilier dintr-o cameră a fost cuprins de flăcări….
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Uniunea Salvați România – USR Arad a ales conducerea filialei județene și municipale, pentru următorii 4 ani. Prin votul membrilor au fost desemnați președinții celor...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Actorul Robert De Niro își extinde imperiul hotelier de lux în Cracovia, printr-un proiect imobiliar extins în apropierea centrului istoric, care include un hotel de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Lockheed Martin și Boeing își unesc forțele pentru a câștiga o cotă majoră din „Golden Dome”, megaproiectul de apărare spațială inițiat de Donald Trump și...
Planurile retailerului online de fast-fashion Shein de a se lista la Bursa din Hong Kong ar putea aduce companiei acces la un bazin mai larg...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Nimic nu poate duce la bun sfarsit ca lumea , al nostru padurar bibart : Aqua Park a avut 7 reesalonari , cladiri construite ilegal pe Marului inca sunt nedemolate ( cu tiganii aferenti ) , acuma (...)
Cam asa va suna stirea din viitor: Tragedie la Arad: Podul Hobanat peste Mureș s-a prăbușit la doar câteva luni după finalizare Unul dintre cele mai ambiț (...)
Daca Gele vrea sa joace la tara este treaba lui.Noi il asteptam la oras.