S-au pus bazele „ambasadorilor excelenței”
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Inspectoratul Școlar Județean, directorii de școli și licee din municipiu și județ au stabilit joi, în cadrul dialogului deschis provocat…
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Inspectoratul Școlar Județean, directorii de școli și licee din municipiu și județ au stabilit joi, în cadrul dialogului deschis provocat…
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu…
Doi bărbați de 54 și 55 de ani, din Arad, au fost arestați preventiv după ce au furat o mașină în valoare de 45.000 de…
Laura Dronca, fostă Bîlcea, a declarat miercuri seara, după ce a ajuns la Penitenciarul Arad că nu are nimic de-a face cu ruperea brățării de…
Comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a fost preluată astăzi, 10 aprilie, de lt. col. Valentin Renich – care a ocupat până mai…
246 de amenzi pentru depășirea vitezei legale au aplicat polițiștii arădeni, miercuri, 9 aprilie, dintr-un total de 313 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au mai fost…
Pe motivul cererilor numeroase întâmpinate anii anteriori din partea diferitelor ONG-uri și cluburi, Consiliul Județean (CJ) Arad a dublat bugetul pe care îl va pune…
Peste 40 de tone de substanțe periculoase – precum azotat de amoniu, fosfor, potasiu și nitrat de amoniu – au fost ridicate de polițiștii Serviciului…
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, împreună cu Alexandru Molnar, director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad, au participat astăzi dimineață la…
Mama unei adolescente de 18 ani a sesizat, miercuri seara, jandarmii arădeni cu privire la dispariția fiicei sale. Aceasta s-a dus la un antrenament sportiv,…
Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în intervalul 14–17 aprilie 2025, vor avea loc acțiuni de dezinsecție generală pe domeniul public și privat din oraș….
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria…
Comunicat. La invitația Asociației Ordinului Suveran Templier Sfântul Martin (OSTSM) și a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – Filiala Arad…
Sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 10:00, arădenii sunt invitați la o plimbare ghidată printr-unul dintre cele mai verzi colțuri ale orașului. Punctul de întâlnire…
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva încheierii penale nr. 5/CP din…
„Muzeul pe roți al României” vă invită ca în fiecare primăvară la a admira vehiculele istorice – auto și moto din filiala Arad a Retromobil…
UPDATE. Arădencele s-au impus cu scorul de 84-71, egalând la general. Meciul decisiv va avea loc la Sf. Gheorghe. FCC Baschet UAV Arad înfruntă,…
Comunicat. Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad a înregistrat un succes astăzi prin organizarea unei noi ediții a Zilei Porților Deschise. Peste două…
Comunicat. 11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa medicală a…
Un tânăr de 24 de ani, din Vinga, recidivist, a fost arestat preventiv pentru comiterea a patru infracțiuni rutiere. „Șoferul”, care în fapt nu deținea…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă în cea mai mare parte a…
Potrivit datelor AJOFM oferite pentru Special Arad, reiese că rata șomajului este în ușoară creștere, de la o lună la alta, ajungând la 1,91% în…
Adrian Cotoraci, fostul soţ al rectorului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Coralia Cotoraci, a murit azi-noapte, la vârsta de 64 de ani. Din informațiile…
Cu o singură excepţie, niciun politician local, nici un responsabil din administrația locală sau județeană nu a avut vreo intervenţie după anunţul făcut luni de…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Liderul opoziției de centru-dreapta din Ungaria, Peter Magyar, a ajuns sâmbătă la Oradea, după un marș de aproximativ zece zile, pornit din Budapesta. Vizita are...
Agenții de securitate belgieni au interceptat loja VIP de pe stadionul de fotbal RSC Anderlecht, care era folosită de gigantul tehnologic chinez Huawei pentru racola...
Universitatea Harvard a anunțat vineri, la o zi după ce administrația Trump i-a interzis să mai școlarizeze studenți din alte țări, că a depus o...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Pe mine m-a impresionat rezultatul, care raportat la turul 1 si la toate celelalte alegeri din punct de vedere atat statistic cat si stocastic e inexplicabil.
A! Mi-am adus aminte ce ma impresionat, că cea dă la întrare cu divaisul căreia i-m dat buletinul a știut de data asta sa citească corect numele străzii! Î (...)
Ce te-a impresionat LA alegeri🤔 Un catindat , alt catindat, scrisorile primite de la unii sau alții, discursul de învingător deși era învins etc Sau poate rezultatul, gen, (...)