vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Arma împotriva sistemului, activată de Nelu Stratone și formația Carusel. „Rock sub seceră și ciocan” la Arad

    de Raluca Medeleanu | 13 decembrie 2016, 1:35 PM | Cultură | Muzică | Recomandările editorilor

    0

    „The day we give in is the day we die” (Ziua în care ne dăm bătuți, este ziua în care murim). E păcat că abia după un dezastru ca cel de la Colectiv, românii și-au amintit că rockul merge mână în mână cu lupta pentru libertate. După tragedie, versul de mai sus a fost pe buzele a mii și mii de români care au prins forță și au ieșit în stradă pentru a cere dreptate. Dar până atunci? Rockul a fost dat uitării, lăsat să trăiască în letargie în cluburi obscure, ascultat de o mână de oameni. Nu toți l-au uitat însă. Acesta e cazul și lui Nelu Stratone, care și-a dedicat mai mult de 10 ani din viață pentru a strânge toată istoria rockului autohton într-o serie de 3 cărți. Aflat într-un turneu de promovare în țară, primul volum „Rock sub seceră și ciocan” a fost lansat aseară și la Arad, în cafeneaua Boeme Teatru, în prezența autorului, a editorului cărții, Andrei Ruse, a lui Virgil Iuga și Liviu Șimăndan, doi dintre membrii Carusel, cea mai influentă trupă rock arădeană din perioada comunistă.

    Este o carte la care Nelu a lucrat foarte mult. Credeți-mă, ca editor, când mergeam la el acasă și vedeam arhivele, erau munți de dosare, de fotografii, de date, de informații de la concerte… o carte scrisă până la urmă de un adevărat pasionat de rock, care a urmărit acest fenomen îndeaproape”, a spus Andrei Ruse, redactorul șef la Hyperliteratura și editorul cărții.

    Ce a însemnat Aradul pentru rock și rockul pentru Arad

    Nelu Stratone a povestit arădenilor că s-a apucat mai serios să scrie cartea acum un an. Știa despre formația arădeană Carusel, căci participase la foarte multe concerte de-ale lor de la București și de pe litoralul românesc. Auzise și de formația Depold, pe care îi văzuse în aparițiile de la televizor. După Revoluție, s-au remarcat Grimegod și B-ton, fiind ajutați de Stratone să fie difuzați la diferite posturi de radio în București, unde Stratone realiza emisiuni.

    „În momentul în care am văzut că mi-a ieșit o pagină despre rockul arădean, m-am gândit să mă mai documentez și am descoperit și alte informații și am aflat de la Concord că erau vreo 11 trupe care cântau din aceeași localitate, la mare, la Mamaia. Mi-am extins atunci cercetările și am descoperit și alte trupe. E foarte interesant că Aradul se pare că a fost în fruntea orașelor care și-au atestat formațiile, adică foarte mulți muzicieni din Arad aveau încă din anii 60-68 atestate. La București era mai greu”, a spus Nelu Stratone.

    Carusel, „cea mai titrată formație din Arad”

    În Arad au existat mai multe trupe care cântau în localuri, însă rockul în spectacole și în sală i-a revenit formației Carusel. Nelu Stratone a subliniat în carte că formația Carusel era singura trupă rock din Arad cu performanțe pe plan național, în perioada comunistă.

    „Prima dată v-am văzut că ați participat la Festivalul Club A, cu piese drăguțe, apoi la Sala Palatului, în ’73, la acel festival organizat de Televiziunea Română. Practic, ați avut performanțe pe plan național prin rock și nu doar cântând la Hotelul Continental… dar să nu micșorăm și meritul celorlalte formații. Adevărul e că și să faci un program într-un hotel de lux este destul de greu, trebuie să fii un muzician bun și să ții publicul antrenat 8 ore…”, le-a spus Nelu Stratone celor doi membri Carusel prezenți ieri seară în Boeme.

    Liviu Șimăndan a spus că numele formației l-au dat „din vânt” când cântau la școala Hidrotehnică, încă din perioada dinainte să fie și Virgil Iuga membru al formației, care era mai tânăr decât ei. Carusel s-a ridicat la nivel național într-un timp foarte rapid, în doar 2 ani ajungând să fie în topul primelor 8 trupe din România.

    „Am început să ne facem scule, succesul era din ce în ce mai mare, cântam însă în limba engleză, căci așa ne suna nouă bine atunci. Păunescu ne-a interpus o mică piedică atunci când ne-a propus să compună o poezie pe un text al piesei noastre. În momentul acela, când am ascultat cum sună în limba română, eu am căzut de pe scaun! I-am spus că nu se poate, că nu sună piesa bine… Așa s-a născut Caruselul, care după aceea s-a dus mulți ani bine și cu succes mare. Am fost printre primele 8 formații din România. Secția ritmică de la noi a fost împrumutată de Roșu și Negru, sau chiar de Phoenix. Noi am cunoscut Phoenix-ul din vremea noastră, care a fost Phoenix-ul adevărat… cel care a venit după nu mi s-a mai părut atât de excentric, de voluptos pentru public… Așa am avansat, încet, încet, fără să avem prea multe compoziții. Avem puține înregistrări lăsate în spate, din păcate, și e vina noastră. Eu când am plecat în ’74 i-am lăsat conducerea prietenului meu, Virgil Iuga, care a învățat de la noi pas cu pas Caruselul, că el venise când noi eram deja mari. O vară întreagă l-am chinuit – cred că m-a înjurat de m-a rupt – și a devenit pianist. Drept dovadă că și astăzi este între cei mai buni din România, pentru care eu am stimă și respect…”, a spus Liviu Șimăndan.

    Virgil Iuga a vorbit despre cenzura din vremea comunismului cu care erau nevoiți să se confrunte rockerii de atunci, spunând că acel chin a început în 1971, odată cu vizita lui Nicolae Ceaușescu în China, de unde a revenit foarte „iluminat”.

    Cenzura, iadul formațiilor. Electrecord, inamicul textelor

    „Atunci a început chinul trupelor românești de rock. Prima dată ne-au tuns pe toți. Apoi, mai marii inspectori de la partid au venit cu texte de genul «domnilor, vă rog frumos, dacă cântați în limba engleză, să vă fie foarte clar, instrumental numai românește să cântați, altfel nu!»… Imaginați-vă câte inepții au fost atunci! În 1972, o spun cu mândrie, că atunci m-au cooptat la Carusel, eu eram atunci junior, ăștia erau deja superstaruri și eu eram un nimeni în drum… în toamnă deja am luat premiu la un festival de pop-rock cu compoziții proprii. Ca să înțelegeți noțiunea de ceea ce înseamnă discuri, toate trupele din România, fără excepție, au suferit și au schimbat la texte… vă dau exemplul nostru clar, de ce nu avem noi disc: pentru că în momentul în care ne-am prezentat cu materialul de disc la Electrecord, secretarul de disc a venit și ne-a luat la puricat textele și a văzut «pasărea zboară de pe pășune» și-a zis «nu, pasărea nu zboară! Pasărea să rămână acolo», bun, am tăiat. Apoi «afară-i ger cumplit», el a zis «nu, nu e ger afară! E cald înăuntru, băgăm păsărelele la căldură…» și numai inepții din astea… Și la un moment dat ne-am trezit cu toate textele tăiate și atunci, bineînțeles, ne-a sărit muștarul, am dat cu ușa și am zis «la revedere!», nu ne interesează Electrecord! Atunci, Șimăndan a plecat în Olanda, Călin Ungureanu, chitaristul 2 al trupei, a plecat și el… Și atunci sigur că am rămas doar eu cu Loli, iar când m-am întors eu din armată și am refăcut Caruselul, ne-am orientat încet, încet spre jazz rock unde am simțit că acolo ne putem exprima fără opreliști. Și asta este adevărul. Textele din română sau engleză le-am eliminat și atunci am rămas la acest stil cu care, cu modestie spun, cred că nu v-am făcut de rușine…”, a spus Virgil Iuga.

    Andrei Ruse a făcut o retrospectivă a lucrurilor discutate despre cenzură și la celelalte lansări din țară a cărții „Rock sub seceră și ciocan”, spunând că Liviu Mihaiu de la Radio Guerilla a spus că este o carte care ar trebui obligatoriu predată în școli. La lansarea de la Sibiu, părintele Nicula a spus că este „o carte reparatorie, o carte a regăsirii”.

    „Observ de la cititorii din generația mea și mult mai tineri decât mine că descoperim lucruri pe care nu le știam și nu aveam de unde. Suntem de multe ori șocați, ne enervăm, ne și distrăm când aflăm despre cum se fenta Securitatea și cenzura. Un exemplu ar fi cu piesele cântate în limba engleză, care erau o problemă. Foarte mulți artiști făceau piese în limba română care semănau fonetic cu engleza, iar atunci când veneau de la partid și-i certau, de exemplu, că au cântat de la Beatles «Yellow Submarine» ziceau că nu, că au cântat «Nea Mărin din Severin». Este o întreagă istorie a acestor piese…”, a spus Andrei Ruse, subliniind acest important aspect al luptei împotriva cenzurei, documentat cu minuțiozitate în „Rock sub seceră și ciocan”, pe lângă partea evidentă de amintiri.

    Pentru generațiile tinere, cartea este un prilej exepțional de a învăța ce a însemnat rockul în acea perioadă și de ce se spune că a fost o „armă” îndreptată împotriva secerei și ciocanului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.