Aradul, din nou sub munți de gunoaie. Revine problema colectării? | Foto
Au trecut câteva luni de când municipiul Arad se afla într-o situație nemaiîntâlnită până la acel moment, arădenii confruntându-se cu adevărați munți de gunoaie în zonele rampelor de colectare. Timp de câteva săptămâni, arădenii au fost nevoiți să suporte mormanele de gunoaie și mirosul „îmbietor” emanat de acestea.
Între timp, după mai bine de trei săptămâni de dezastru ecologic, cei de la Retim, compania de salubrizare contractată de către ADI Deșeuri pentru a ne scăpa de gunoaie, au reușit să ne reducă oarecum la normalitate. Problema a fost atât de „groasă” în lunile Aprilie și Mai, că a fost nevoie ca la Arad să vină inclusiv ministrul Mediului pentru a bate cu pumnul în masă și pentru a cere companiei Retim să rezolve problema. În același timp, s-au dat amenzi de sute de mii de lei.
Citește și: Aradul, Capitala Gunoiului European! Adrian Țolea, omul responsabil de haosul din județ, pare a ne spune: „Nu mai faceți valuri!” (Ziua a șaptea)
Ne-am trezit însă, în ultimele două-trei zile, la nici cinci luni de la rezolvarea problemei, cu noi mormane de gunoaie. Rampele de colectare sunt, din nou, pline de gunoaie, iar compania de salubrizare n-a mai colectat de zile bune, în foarte multe zone din Arad.
Spre exemplu, în Piața Gării, nu te poți apropia de tomberoanele așezate în interiorul rampelor de colectare, gunoiul ajungând până în afara zidurilor rampei, iar cele câteva tomberoane din interior fiind arhipline.
Lucrurile nu stau mai bine nici în alte zone din municipiul Arad. Spre exemplu, pe strada Stupilor, din cartierul Aurel Vlaicu, gunoiul zace în interiorul rampei de gunoi de câteva zile bune. Nici acolo, la fel ca și în Piața Gării, locuitorii nu se pot apropia de tomberoane din două motive: 1. că miroase îngrozitor; 2. că riști să te scufunzi printre gunoaie.
Din păcate, aceste cazuri prezentate mai sus nu sunt izolate, iar situația poate fi regăsită în mai multe zone din municipiul Arad, semn că din nou există o problemă la nivelul firmei Retim, cea care ar trebui să se ocupe de colectare. Zvonurile spun că problema gunoiului ar fi revenit din cauza faptului că cei de la Retim ar fi schimbat graficul de colectare, dar și fiindcă ar fi tăiat din numărul de mașini cu care s-a colectat până acum, un număr de mașini care pe alocuri s-a dovedit a fi oricum prea mic. Cel puțin deocamdată aceste zvonuri ar putea să fie sau să nu fie adevărate, însă ceea ce este cert este faptul că arădenii au din nou parte de munți de gunoaie lângă blocurile în care locuiesc.
Îi rugăm pe această cale pe toți cititorii noștri care se confruntă cu mormane de gunoaie în zonele în care locuiesc, să facă două-trei fotografii și să le trimită pe pagina de Facebook a redacției: Special Arad; sau pe adresa de email: [email protected].
Comentariile portalului
Aici este vorba de interese politice de aceea nu se renunță , faceți atunci să fie viabil și economic nu să plătim politruci din banii arădenilor .
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte