Aradul Civic a dotat cabinetele medicale și centrele de permanență cu viziere și geamuri de protecție





Asemenea multor asociații arădene, și Aradul Civic se implică în aceste vremuri tulburi în diferite acțiuni pentru a veni în sprijinul arădenilor. Una dintre acțiunile demarate de aceștia este numită „Scut pentru medicii de familie”, prin care au fost donate viziere și geamuri de protecție în cabinetele medicilor de familie, cât și în centrele de permanență din oraș.
„Medicii de familie doresc să mulțumească Asociației Aradul Civic pentru ajutorul concret acordat în aceste momente, prin acțiunea de voluntariat Scut pentru medicii de familie, în cadrul căreia au fost confecționate și donate viziere și geamuri de protecție pentru centrele de permanență și cabinetele de medicina de familie. Mulțumim încă o data Aradului Civic și amintim că orice ajutor este important pentru pacienții noștri și pentru populația Aradului”, spun reprezentanții Societății pentru Medicină de Familie Arad.
Comentariile portalului
Bravo domnilor politisti si procurori! Mai multe astfel de actiuni ar fi binevenite!
Luați legătura cu Iovănuț. Metalcomp are și mijloacele și experiența necesară pentru acordarea harpei la singura melodie pe care o mai poate interpreta.
Totusi oare nu e clar ca refuzul acela fe a recepționa e o vrajeala?? Binart nu poate recepționa ca ar întra la pușcărie. Deci nu e (...)