Aradul, cerșetorii și empatia noastră selectivă

    Mi-ar plăcea să cred că la noi, în Arad, și cerșetorii întind mâna cu demnitate. Și, uneori, așa este. Aveam, într-o vreme, cerșetorii noștri „clasici”, unii care chiar cerșeau, alții care își mascau apelul la mila publică vânzând flori, brichete sau oferindu-și servicii de curierat. Acum, parcă totul e „profesionalizat”; sunt și cerșetori de locație, sunt și itineranți.

    Eu, de principiu, nu dau la cerșetori. Mi se pare că încurajez fenomenul. Și, mai ales, sunt bântuit de idee că totul nu e decât afacere, că mulți cerșetori sunt puși să cerșească, sunt „mașini” de produs bani. Văd deseori fețe bărnace de tinere obosite, trăgând de mână un pici și în brațe cu altul, bălăngănindu-și un sân mai mult pe-afară, simbol clar și nemijlocit al faptului că ăla din poală are nevoie de mâncare. Nu cere o pâine, ci „de-o pâine”. Mai văd diferiți „puroiați” sau „tatuați” cu cicatrici, care stârnesc deopotrivă mila și repulsia, stând ostentativ la intrări și ieșiri de piețe sau magazine, la intersecții sau treceri pietonale. Trec, poate sfidător, dar sigur insensibil, pe lângă astfel de „profesioniști”, preferând să dau un leu în plus la o legătură de morcovi, unei bătrâne din piață. Dar…

    De câteva zile, mă mai „scap” de doi-trei lei, pasându-I discret unui tip aflat în cărucior, fără picioare, cu care mă intersectez de vreo câțiva ani. Înainte nu-I dădeam, pe același principiu, că nu încurajez fenomenul. Ba, mai mult, mă simțeam oarecum păcălit, fraierit. Nu era vorba de bani, ci de… principiu. Mi-era că sunt luat drept „gâscă”, cum se mai spune în jargon la fraier, la cel jumulit. Mi-era că… nici nu mai știu câte sentimente și gânduri aveam, toate duse spre ideea că nu-i dau.

    De ce o fac acum? Poate pentru că fiecare dintre noi ajunge, la un moment dat, să fie mai empatic, mai sensibil cu cei din jur. „Mâna-ntinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană” e una dintre replicile celebre din filmele românești, spusă de Dinică, poate cel mai atipic actor român pe care l-am văzut. Da, fiecare cerșetor are o poveste, poate mai empatică, poate mai cinică. Cerșetorul „meu” poate că e mai cinic, poate că face parte din vreo „gașcă”, poate că e chiar șef de clan. Dar de un lucru sunt sigur: picioarele nu-i mai cresc la loc. Și-atunci principiile mele referitoare la cerșetorie își cam pierd esența.

    Închei, citând din Marx, Groucho Marx: „Am principii de fier. Dacă ele nu vă sunt pe plac, mai am și altele”!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.