Arădean prins că forța adolescente să se vândă pentru sex în străinătate





Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Arad, au depistat şi reţinut un bărbat, bănuit de comiterea infracţiunii de trafic de persoane.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 2012-2013, bărbatul de 34 de ani, din Arad, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, ar fi recrutat şi transportat două tinere din aceeaşi localitate, de 19 respectiv 20 de ani, pe teritoriul Austriei şi Franţei, pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia.
De asemenea, s-a stabilit că exploatarea victimelor avea loc pe stradă sau în localuri de noapte de pe raza localităţilor Salzburg şi Beziers iar sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei erau însuşite în totalitate de bărbat.
La data de 25 august a.c., poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului, ocazie cu care a fost pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, cel în cauză fiind reţinut pe bază de ordonanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)