Amenzi de 14.500 lei, date de polițiștii arădeni pentru nerespectarea restricțiilor Covid





În ziua de 11 mai, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 1.886 de persoane, verificate 94 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ș.a.) și 73 de mijloace de transport în comun/persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.500 de lei, 59 pentru nepurtarea măștii de protecție iar celelate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.
De asemenea, circulația este restricționată în intervalul orar 20:00 – 05:00, închiderea programului de funcționare a magazinelor fiind ora 21:00, iar a restaurantelor ora 22:00.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)