Pentru prima dată în viața mea am tras cu un pistol cu glonț si cu un pistol mitralieră către ținte fixe.

Când am ajuns ieri la poligonul din Felnac, unde se desfășura concursul de tir „Cupa 25 Octombrie”, organizat de Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, primul lucru pe care l-am observat a fost un militar, poziționat într-un punct înalt și care se uita printr-un binoclu către poligon. Eu, nefăcând armata, nu mi-am dat seama de rolul important pe care acesta îl avea acolo. Ulterior am aflat, grație unui coleg care a făcut armata, că acela se afla de fapt într-un foișor de observare și că avea rolul de a asigura poligonul. Având în vedere că gloanțele parcurgeau o distanță destul de mare, poligonul trebuia verificat ca nimeni să nu se afle în raza de acțiune a gloanțelor.

Înainte de toate, comandantul batalionului, locotent-colonel Claudiu Topor a dat ordin să ni se facă instructajul de siguranță pentru folosirea armelor cu muniție într-un poligon de tragere. Scurt și la obiect, plutonierul major Paulic ne-a descris modul de utilizare a armamentului, muniția folosită, precum și regulile de comportament în poligon.

Prima dată vesta, apoi cascheta care îmi stătea pe cap ca o oală de sarmale de 50 de litri, apoi pistolul, iar la final am ajuns să arăt și eu ca un militar echipat regulamentar.

Sentiment ciudat să ții în mână un pistol… să știi că, totuși, nu e o jucărie, e o unealtă care pune capăt unor vieți omenești. Am mai citit și auzit cum că o armă îți dă sentimentul de putere și de siguranță. Eu nu simțeam asta, ci eram doar entuziasmat. Acolo, fiecare trăgător era asistat de un om în uniformă militară.

„Când ești în luptă e cu totul altcumva, intervin o grămadă de alți factori de stres, schije, ricoșeuri de gloanțe…”. Se simțea greutatea cuvintelor lui și mi-am dat seama că milităria nu e lucru ușor. Până acum aveam o impresie mai idealistă despre ceea ce înseamnă să fii soldat… Realizez acum sacrificiul acestor oameni și al familiilor lor.

Reculul unui pistol este unul destul de puternic pentru un începător. Zgomotul infernal, care după mai multe gloanțe trase, a ajuns unul înfundat.

„Trei, gata, tragerea!” . Asta se striga după ce goleam încărcătoarele. Trei era numărul unde eram eu. Prima tragere a câte cinci gloanțe a fost bună, am nimerit ținta de trei ori (destul de bine), dar a doua tragere, care conta de fapt pentru concurs, a fost dezastruoasă, nu am nimerit nimic. Astfel, am auzit și o glumă din armată : „Domn’ căpitan, permiteți să raportez! Ținta mea nu s-a întâlnit cu glonțul!” (a naibii țintă, sigur s-a ferit!). Cred că asta înseamnă că unele lucruri mie îmi ies din prima, altele… nu chiar.

Am terminat tragerea cu pistolul, am mâncat niște mici cu muștar, am fost serviți cu suc, cafea și apă, iar când locotenent-colonelul Claudiu Topor a întrebat cine vrea să tragă cu pistolul mitralieră, am ridicat trei mâini, un picior, și am băgat și niște vocalize.

Din nou, tot la ținta trei am nimerit, unde mă aștepta plutonier major Paulic. Din nou vesta și cascheta, încărcătorul și pistolul mitralieră. Din poziția culcat, am încărcat mitraliera, am armat-o, am setat-o pe tragere „foc cu foc” și am indentificat ținta. La primul foc mi-a căzut casca pe ochi.

„Dă-o jos, că nu o să vezi nimic”, mi-a zis Paulic. Ce bine! Așa mi-au crescut șansele să nimeresc ținta cât de cât și nu vreo pasăre din văzduh. Reculul puștii semiautomate arunca patul puștii la mine în umăr. La fiecare glonț tras trebuia să o pun din nou în adâncitura dintre umăr și claviculă. Sărea pușca mai ceva ca popcorn-ul în tigaia de la bunica de acasă. Cam la jumătatea încărcătorului, Paliuc m-a întrebat unde am fixat ținta. I-am zis : „Jos, la bază”.

„Ok, acum trage puțin mai sus, doar puțin”.

„Trei, gata, tragerea!”

Am luat din nou ținta în vizor și am tras restul gloanțelor.

„Bun, percutează! Acum scoate încărcătorul” . Am executat ordinul, apoi a venit un alt ordin: „La ținte!”

Ne-am dus la țintă și am văzut efectul tragerii mele. Nu a fost rău, partea de sus a fost ciuruită. Sită am făcut-o. Din păcate, nu prea a contat, pentru că nimerisem partea „albă” a țintei. Însă am nimerit și partea verde (de patru ori), asta datorită îndrumării plutonierului major.

După tragere, am servit o bere. Așa, să mă mai liniștesc și eu.

Când a ajuns să tragă toată lumea invitată, locotenent-colonel Claudiu Topor i-a premiat pe cei mai buni dintre noi (cu ocazia aceasta îl felicit pe colegul meu, Andrei Fuliaș, care a prins un onorabil loc trei), iar celor mai puțin îndemânatici dintre noi ne-a înmânat diplome de participare.

Locul 1 a fost ocupat de Vasile Obșitoș, spulberând competiția dedicată presei.

Evenimentul cu care lt.-col. Topor a „spart gheața”, ca să îl citez, a avut parte de o vreme neașteptat de frumoasă și s-a desfășurat într-o ambianță plăcută. Eram civili, totuși, și ne-am simțit protejați în prezența militarilor români. Ne dorim cât mai multe evenimente de acest gen pe viitor și sunt sigur că de la an la an prezența va crește exponențial.

Cu această ocazie le urăm un călduros „La Mulți Ani!” militarilor, dat fiind faptul că pe 25 octombrie aceștia celebrează Ziua Armatei Române.

BRAVO!