Alexandru Pelici: „Am luat golul doi foarte ușor și de acolo a mers tot mai rău”





Alexandru Pelici, antrenorul echipei CS Mioveni, a felicitat UTA pentru victorie și crede că arădenii chiar au meritat-o. Împreună cu echipa sa, tehnicianul continuă să lupte pentru evitarea retrogradării.
„Un meci din care ne doream să luăm punct sau puncte. Am făcut o primă parte bună, am stat bine în teren, am pus probleme în ceea ce privește faza de atac, am și condus. UTA nu ne-a desfăcut, din păcate nu am ținut de rezultat până la pauză, apoi am luat golul doi foarte ușor și de acolo a mers tot mai rău. Pe final am riscat, am schimbat sistemul de joc, dar UTA a avut alte șanse mari de a marca.
Am avut și noi oportunități, dar am greșit la execuție. Nu am făcut pasul în spate la 0-1, jocul nostru e bazat pe organizare defensivă bună. De multe ori am spus că trebuie să fim realiști, să știm că nu cred că există două echipe împotriva cărora plecăm cu șansa întâi, în rest e clar că eram cotați cu șansa a doua.
În momentul când riscăm și schimbăm sistemul, ieșim la joc, suferim la duelurile 1 contra 1. Una peste alta, victorie meritată pentru UTA, felicitări lor. Pentru noi lupta continuă, suntem unde nu ne credea nimeni. Toată lumea se aștepta să fim pe ultimele două locuri, dar noi suntem în luptă și vrem să rămânem în prima ligă”, a declarat Alexandru Pelici, antrenorul echipei CS Mioveni.
Comentariile portalului
Degeaba semnalam.....pe str.clopoteilor e ca în vestul sălbatic....dar nu intereseaza pe nimeni
Pentru cei care au probleme cu memoria: În anul 2016 Simona Halep câștiga turneul de la Roland Garros. Care a fost reacția presei franceze, mai exact a celor de (...)
Buna seara,va rog daca cineva a vazut accidentul a fost martor ,lasati comentariu .