Alexandra Dinu, fosta soţie a lui Adrian Mutu, desemnată cea mai bună actriță a Italiei la Pompeii Film Festival





Alexandra Dinu a fost considerată cea mai bună actriţă a Italiei la Pompeii Film Festival. Fosta soţie a lui Adrian Mutu a primit trofeul pentru interpretarea sa din pelicula de televiziune „La Farfalla Granata”. Recent, artista a mai fost recompensată cu o distincţie similară în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia.
„Este copleşitor şi emoţionant. Este al doilea premiu primit în doar o lună de zile, iar acest lucru mă motivează, îmi demonstrează că sunt pe calea cea bună şi mă încurajeză acum spre următorul pas din cariera mea: filmele americane”, a afirmat Alexandra pentru libertatea.ro.
Fosta soţie a lui Adrian Mutu susţine că şi-a făcut deja intrarea la Hollywood.
„Am jucat pentru prima dată în engleza în thriller-ul „The Serpent’s Gift”, care s-a filmat în Sicilia în luna iulie. Filmul este în momentul de faţă în faza de post producţie şi va avea premiera mondială anul viitor. Cred că va ajunge şi în cinematografele din Romania”, a mai spus Alexandra Dinu.
Sursa: B1 TV
Sursa foto: Agenția de Presă Mondenă, Facebook
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣