Adrian Mutu: „Ne așteaptă o atmosferă ostilă la Arad”





Adrian Mutu are doar victorii pe banca Rapidului, echipă al cărui antrenor a devenit după demiterea lui Mihai Iosif. Două victorii cu Clinceni, una cu Dinamo și o alta cu Botoșani, fac din Rapid una dintre favoritele la lupta pentru locurile 7 sau 8 din play-out.
Rapid vine la Arad după un joc foarte bun contra celor de la Botoșani, dar Adrian Mutu știe că atmosfera de pe arena „Francisc Neuman” va fi una ostilă, iar meciul unul foarte dificil.
„Se anunță un meci extrem de dificil la Arad, pentru că, în afara rivalității dintre cele două formații, și UTA luptă pentru un loc fruntaș în play-out. UTA este o echipă bună, cu un joc elaborat, mai ales pe teren propriu, acolo unde atmosfera făcută de fani este foarte frumoasă.
Ne așteptăm la o atmosferă ostilă, dar și noi vom avea parte de o galerie numeroasă. În plus, ei au jucători care știu să marcheze”, a spus Mutu.
Mutu spune că pentru sezonul în curs nu i-a fost trasat nici un obiectiv. „Eu vorbesc zi de zi cu jucătorii, le spun ce vreau eu de la ei, cum trebuie să jucăm. Trebuie să câștigăm și meciul de mâine și să ne menținem cadența. De fapt, asta e cheia. Pentru a ajunge acolo unde-mi doresc, trebuie să trecem prin astfel de meciuri.
Pentru acest sezon nu am niciun obiectiv. Dar, e foarte important să pregătesc echipa pentru sezonul viitor, să formăm o mentalitate de învingător. Acest club are o istorie care te obligă să ajungi la un nivel mai mare”, a încheiat Adrian Mutu.
Meciul dintre UTA și Rapid se dispută sâmbătă de la ora 20.30 pe arena „Francisc Neuman” și va fi televizat.
Comentariile portalului
Ei, na, acum inventați și prevederi "legale" ca să vă justificați anumimte acțiuni? "Premizele unei infracțiuni"... Deci, atunci când "alesul" dvs. a dat "ordin" judecă (...)
Am greșit. Trebuia să pun semnul întrebării.
Ce părere au politicienii locali despre diferența (mare) dintre noi și județul Timiș.