„Este incredibil ce se întâmplă în România…”, „Au început să apară primele mesaje….”, „Cum se prezintă situația la Arad…”, „Vor să ne fure țara…”, erau doar câteva dintre titlurile care apăreau pe diferite site-uri, pe facebook sau pe burtierele de la televizor. Mai toate aveau, poate nu scopul, dar efectul de a crea panică, neliniște și nesiguranță.

Citeam tot ce-mi dădea Google despre alegeri, despre sondaje, despre posibilele fraude și încercam să filtrez pe cât de mult posibil realitatea, să verific din mai multe surse tot ceea ce părea să fie fals. În multe cazuri așa a și fost.

În tot vacarmul acesta virtual care urla la mine din toate ungherele au apărut câteva cuvinte pe ecranul laptopului care a acționat asupra mea asemeni unei frâne de mână. Una care a reușit să amuțească gălăgia asurzitoare în care, sincer, singur mă băgasem. Pe cât de simple, cuvintele pe care le-am citit pe facebook au reușit să mă facă să mă las pe spate în fotoliu și să ies din poziția cocârjată, cu mușchii tensionați și cu degetele înțepenite asemeni crengilor.

„Uite”, mi-am zis, „uite un om care nu a uitat să fie un om”. Postarea care a acționat ca un capăt de linie pentru mine și m-a făcut să mă dau jos din trenul tensiunii îi aparține lui Damian Darius, un tânăr de 21 de ani, frizer de 8 ani:

„Dacă sunt copii care nu își permit un tuns de sărbători, să-mi lase un mesaj în privat. Dacă sunt mai mulți, mă pot deplasa în județ”

Postarea de pe facebook a lui Damian a venit ca o gură de aer proaspăt, ca un geam deschis într-o cameră mică inundată de fumul postărilor politice. Am decis să iau legătura cu Damian, să îl întreb cum și de ce i-a venit ideea din spatele postării pe facebook.

Tânărul ne-a povestit că este din comuna Olari, locul copilăriei lui și unde a și făcut școala în clasele I-VIII. Liceul l-a făcut la Sântana, la Liceul Tehnologic Stefan Hell, iar ceea ce i-a plăcut cel mai mult a fost Tehnologia Informației și Comunicațiilor.

L-am întrebat cine i-a pus foarfeca-n mână, cine se face responsabil de pasiunea lui pentru frizerie:

„Pentru pasiunea mea de frizer sunt responsabil eu, pentru că de la vârsta de 12 ani mi-am început această pasiune, urmăream foarte multe videoclipuri despre frizerie, studiam foarte mult arta frizeriei, iar de la 13 ani am încercat să o pun în practică. Părinții mei m-au ajutat foarte mult la început, pentru că la 13 ani nu îmi permiteam să-mi achiziționez ce era nevoie pentru un început decent, și le mulțumesc foarte mult pentru asta”.

„Am învățat să tund prin practică de unul singur, am început cu membrii familiei, au urmat prietenii, am făcut un curs la Arad,  iar acum am o clientelă generoasă cu oameni din toată țara”.

Într-o țară în care mai totul e despre individ, în care ego-ul primează peste tot, în care îți bagi mâinile-n buzunar când vezi un om nevoiaș și uiți să le mai scoți, o lume în care îți freci mâinile a satisfacție când lași un comentariu plin de venin, gândind: „L-am făcut pe ăsta!”, Damian s-a gândit la alții.

S-a întrebat cu ce poate ajuta. Cu mult sau puțin, acesta a considerat că ceea ce face el, la ce se pricepe, trebuie oferit și gratuit celor care și-ar dori, dar nu pot. Iar să ajute astfel a devenit o ocupaţie de ani buni:

„Ajutarea copiilor fără posibilități, oferindu-le servicii precum tunsul gratuit, reprezintă o modalitate de a le îmbunătăți stima de sine și de a le oferi o șansă egală în viață. Mulți dintre acești copii nu ar putea să își permită să meargă la un salon de înfrumusețare sau să fie îngrijiți corespunzător din punct de vedere estetic.

Prin aceste gesturi mici, le arătăm că sunt importanți și că merită să fie îngrijiți, contribuind astfel la dezvoltarea lor și la creșterea încrederii în propria persoană. E important să le oferim tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și croi un viitor mai strălucit!”, mi-a zis Damian.

Câteva din frizurile pe care le face Damian

Cred că am avea fiecare nevoie de un Damian pe lângă noi. Ar fi frumos dacă în fiecare grup de prieteni ar exista o asemenea persoană care să galvanizeze ceea ce sunt convins că avem, încă, în noi: umanitate. Poate la mulți dintre noi se află într-o stare latentă, sufocată de grijile proprii, de rețelele de socializare, de cotidian.

Cred că și Damian are grijile lui, problemele lui, toți le avem, atât doar că el reușește să se și rupă puțin de ele pentru a face un pas în spate, dobândind o perspectivă, și se întreabă: „Cu ce pot ajuta?” . Răspunsul și l-a dat tot el, când a văzut foarfeca de tuns:

„În fiecare an am încercat să fac câte o faptă bună și un gest frumos față de copiii care nu au atât de multe posibilități precum alții, de exemplu în fiecare an de 1 Iunie toți copiii beneficiază de un tuns gratuit, indiferent de starea lor financiară.

Într-un an, de Crăciun, s-au făcut pachete cu hăinuțe, dulciuri, jucării + tuns gratis și s-au oferit copiilor, anul acesta am decis să mă deplasez eu în tot județul Arad pentru a le oferi un tuns gratuit.
În ziua de astăzi ca să primești un ajutor de la cineva este o minune sau un noroc. Așa că mă bucur dacă pot face copiii fericiți cu ceea ce am învățat să fac! ”, a încheiat Damian.

Acesta e omul care a „tuns” alegerile. Omul care m-a făcut , chiar dacă doar pentru un moment, să nu uit că există viață după alegeri, după titlurile panicarde, după tot tumultul care m-a cuprins.

Citește și: Helmut, ai luat cu tine și o bucățică din copilăria mea, partea ei dulce…