Mii și mii de oameni trec pe lângă imobilul de pe Bulevarul Revoluției nr. 84 și tot atâția pășesc în curtea Maternului, prea îngândurați pentru a își pune întrebări legate de clădirile de acolo, despre care puțini își dau seama că fac parte din același complex arhitectural. Dinspre bulevard, cei care își îndreaptă privirea către parter se înfioară: „Doamne, în ce paragină a ajuns clădirea asta frumoasă!”. Recent, o asociație i-a revopsit poarta cu păuni, din fier forjat – o nestemată a stilului Art Nouveau, dar în afară de acțiunea aceasta, nimeni nu pare să fie dispus să facă ceva pentru a readuce la frumusețea de altădată a acestei clădiri. Dar cum a ajuns așa? A cui a fost? Cine locuia acolo?

Clădirea cu poarta cu păuni de pe Revoluției are o poveste mai mult decât întortocheată, iar multe informații sunt, din păcate, necunoscute. Nu am găsit niciun document despre anul exact al construcției și arhitectul ei. Știm doar că atât acest imobil, despre care presupunem că a fost construit la începutul anilor 1900, cât și cel alipit, care pare din perioada interbelică, sunt „luate la pachet” cu Palatul Fischer și celelalte anexe care alcătuiesc actualul Spital Matern.

„Știu de la bunica mea povestea acestui palat, m-a dus și la locul de veci din cimitirul evreiesc din Grădiște. Fischer Elizabeth a dus o viață mai mult decât sărăcăcioasă, toate veniturile ei mari le-a adunat pentru a putea dona Aradului această clădire. Nu știu de ce nu a fost pomenită până acum, chiar să-i poarte maternitatea numele. Menționez că nu fac parte din etnia ei, dar admir gestul de generozitate, chiar sacrificiu pe care l-a făcut pentru Arad”, scrie o arădeancă pe pagina „Aradul de Altădată”, în dreptul unei imagini care arată palatul care astăzi face parte din Spitalul Matern.

(Palatul Fischer)

Toți banii strânși de o viață i-a lăsat fetelor orfane din comunitatea evreiască arădeană

Eliza Fischer e unul dintre acei locuitori ai orașului peste care timpul a întins uitarea. Prea puțini arădeni își amintesc cine a fost această doamnă, de origine evreică, și cât de importantă contribuție a avut ea la viața comunității. Cu greu am reușit și noi să aflăm detalii despre ea. Comentariul lăsat de arădeanca respectivă, la fotografia de pe Facebook, a fost punctul nostru de pornire. Am reușit ulterior să aflăm că a murit în 1921 (la onorabila vârstă de 90 de ani) și chiar i-am căutat mormântul în Cimitirul Evreiesc din Grădiște. Dintr-o confuzie, nu l-am găsit, căci am căutat în cimitirul care nu trebuia. Noroc apoi cu Dan Codre de la Arad Free Tours, care ne-a trimis imaginea de mai jos. Impresionantul loc de veci se situează în Cimitirul Evreiesc Neolog, de pe strada Vișinului.

Timpul e necruțător, în afară de mormânt, nici măcar o fotografie nu ne-a fost dat să găsim în vreo arhivă…

Cu toate acestea, e important să nu o lăsăm uitării pe doamna Fischer, întrucât a făcut un gest extraordinar: și-a lăsat în 1905 întreaga avere (clădiri în valoare de 300.000 florini) către Comunitatea Evreiască, cu următoarele instrucțiuni: întregul profit să fie folosit pentru construirea unui orfelinat pentru tinerele evreice, ca acestea să aibă un viitor în siguranță (potrivit „The History of the Jews in Arad”, de dr. Gordon Thomas, Hirsh George).

Așa a luat naștere complexul de clădiri care se întinde între strada Episcopiei și Bulevardul Revoluției, care acum găzduiește, în mare parte, Spitalul Matern. Anul exact al construcției a rămas incert. În cartea funciară apare înregistrată doar trecerea vechii clădiri în locul căreia a fost construit orfelinatul, din proprietatea unei anumite Bissó Aranka către văduva Érzsebet Fischer, în septembrie 1879.  Privind însă mozaicul din holul Palatului Fisher (imobilul din curte), găsim marcat anul 1906. Putem concluziona astfel că a fost construit la un an de la generoasa donație făcută de doamna Fisher.

Orfelinatul nu a devenit funcțional însă decât după Primul Război Mondial, întrucât în timpul războiului a funcționat ca spital militar. Așa cum a instructat doamna Fisher, fetele din orfelinat au fost bine îngrijite, dacă erau bolnave erau trimise chiar și la stațiuni balneare, toate erau îndrumate spre meserii practice (croitorie, coafură), iar dacă vreuna dintre ele se căsătorea, primea pentru noua viață toate cele necesare.

Timpul a trecut, iar așa cum e povestea cu toate clădirile impozante din oraș, odată cu instaurarea regimului comunist, și acestea au fost confiscate de stat. În perioada aceea s-a creat și actualul Spital Matern, iar în clădirea dinspre bulevard au primit locuințe „tovarășii arădeni”. Ulterior, după căderea comunismului, așa cum e firesc, adevărații proprietari au încercat să-și recupereze proprietățile.

Un demers birocratic ce tinde spre infinit și care distruge aspectul bulevardului

De mai bine de 10 ani deja, din cauza unor demersuri mai mult decât greoaie, timpul stă complet în loc pentru clădirile nr.84-86 de pe Bulevardul Revoluției, iar spațiile de la parter arată din ce în ce mai rău. Atât noi, cât și colegii de la alte publicații, am atras atenția de nenumărate ori că porțiunea respectivă a devenit o adevărată rușine pentru imaginea orașului. Ba mai mult, noi, de la Special Arad, împreună cu cei de la Radio Arad, am avut și o campanie în care am montat un panou rigips ca să oprim accesul boschetarilor într-unul dintre spațiile abandonate, întrucât a fost vandalizat.

Dorind să înțelegem exact de ce nimeni nu ia totuși nicio măsură pentru a îngriji spațiile respective, am întrebat reprezentanții Primăriei în posesia cui se află spațiul la ora actuală și dacă proprietarului i s-a aplicat acea sancțiune de mărire a impozitului pentru neîngrijirea fațadei. Am aflat că, oarecum, imobilele sunt ale nimănui și că, de ani de zile, Comunitatea Evreiască din Arad se chinuie să intre în posesia spațiilor, însă transferul oficial în acte e tărăgănat de ani de zile.

L-am contactat astfel pe Ionel Schlesinger, președintele Comunității Evreiești din Arad, care ne-a declarat că Fundația Caritatea din București este cea care se ocupă de aceste demersuri. Despre această fundație am aflat că a fost fondată de Federația Comunităților Evreiești din România, împreună cu Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor și că este o instituție menită să conserve, administreze și valorifice patrimoniul cultural rămas de la evreii din România. Dat fiind faptul că Eliza Fischer a donat clădirile ei Comunității Evreiești, e de la sine înțeles că acum fundația respectivă e cea care trebuie să se ocupe de ele. Însă pe cât de simplă și firească pare explicația, pe atât de complicată e procedura.

Domnul Samuel Izsak de la Fundația Caritatea ne-a explicat că „este ceva ce nu ne stă în putință”, întrucât instituția ar dori să întrețină spațiul și să îl valorifice, doar că nu poate face acest lucru până ce nu se obține decizia de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Cât despre spațiile de la parterul imobilului nr. 84-86, care găzduiesc societăți comerciale, acesta ne-a spus că ele au fost, probabil, vândute mai demult, dar nu a putut să ne precizeze când și pe ce bază legală.

Fundația Caritatea așteaptă după ANRP, iar ANRP așteaptă după Fundația Caritatea

Pentru a afla cam în cât timp se preconizează emiterea acestei decizii mult așteptate, am contactat ANRP, iar răspunsul primit ne-a lăsat mai mult decât nedumeriți. Dacă Fundația Caritatea ne spunea că împotmolirea se află la această Autoritate, întrucât celor de acolo le este foarte complicat să împartă imobilele, dat fiind faptul că în curtea Spitalului Matern există și anexe lipite de vechile imobile, care au fost construite după ce acestea au fost confiscate de Stat, în comunism, iată că – potrivit ANRP – blocajul e în parte și din cauza Fundației Caritatea.

„Imobilul situat în municipiul Arad, Bd. Revoluției nr. 84-86 și str. Episcopiei nr. 5, înscris în C.F. nr. 5370 a localității Arad, nr. top. 893, a fost solicitat de Fundația Caritatea atât în baza O.U.G. nr. 94/2000 (aplicabilă cultelor religioase), cât și în baza O.U.G. nr. 83/1999 (aplicabilă minorităților naționale).
Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare a analizat dosarele aferente celor două cereri și a constatat că, în prezent, pe terenul solicitat se află atât construcții vechi, existente la momentul preluării abuzive, cât și construcții noi, edificate ulterior de către statul român. Precizăm că retrocedarea imobilelor solicitate de către cultele religioase și minoritățile naționale poate avea loc numai dacă suprafețele edificate ulterior preluării nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală.
Pentru a stabili cât reprezintă construcțiile noi din întregul imobil, Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Fundației Caritatea să depună un raport de expertiză tehnică extrajudiciară. Până în prezent, acest raport de expertiză nu a fost transmis, motiv pentru care dosarul este în continuare nesoluționat”, se arată în răspunsul primit de la ANRP.

Avem astfel o situație oarecum paradoxală, care nu face decât să prelungească spre infinit chinul acestor spații cu atât de mare potențial, aflate în plin centru. În loc ca ele să găzduiască, așa cum ar fi normal, cafenele, librării, ori magazine cochete, ele rămân în continuare, pentru cine știe câți ani, goale, dărăpănate, pradă pentru lipitorii de afișe și boschetarii care abia așteaptă să pună mâna pe spațiile părăsite. Iar încăperile de la etaj… în loc să fie un cămin pentru copiii nimănui, ele rămân pur și simplu ale nimănui.

Situația nu e nicidecum cea la care spera Eliza Fisher.

E bine că nu vede ce s-a ales de munca ei de-o viață!