Aeroportul din Oradea va fi extins și eficientizat
Aleșii din Consiliul Județean Bihor au aprobat, marți, în unanimitate depunerea a două noi proiecte, în valoare totală de peste 230 milioane lei, pentru accesarea de fonduri europene de către Aeroportul Oradea, informează Bihoreanul.
Unul dintre ele prevede „securizarea” terminalului Cargo, iar celălalt extinderea noului terminal și eficientizarea lui, astfel încât să proceseze toate zborurile, iar pasagerii să nu mai fie plimbați între clădirea construită în urmă cu patru ani și cea din anii 60.
Potrivit hotărârii adoptate în ședința de marți a CJ Bihor, Aeroportul orădean va folosi, după realizarea proiectului, doar Terminalul 1, dat în folosință în 2018, dar făcut „fără cap”, la mare distanță de cel construit în anii 60 și fără să asigure condiții pentru procesarea pasagerilor mai multor curse concomitent.
„În vară am avut la un moment dat trei zboruri în mai puțin de două ore, cu un total de peste 500 de pasageri, care efectiv nu au avut loc în noul terminal, pentru că acesta a fost proiectat pentru 180 de persoane”, a explicat necesitatea noului proiect, pentru Bihoreanul, directorul general al Aeroportului, Răzvan Horga.
Terminalul 1 ar urma să fie extins de la 2.925 metri pătrați la aproximativ 12.500 mp, așa încât să poată procesa 400 de pasageri într-un flux (față de 200 în prezent) și respectiv 800 într-o oră (față de 380 acum).
Citește mai mult pe Bihoreanul.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)