ADMINISTRAȚIE: Dimploma pentru „final de mandat” merge cu MANDAT la Erika „Muammar al-Gaddafi” Stark





An plin și greu pentru „Generalul” Erika Stark, această Muammar al-Gaddafi al DGASPC Arad. Un an plin cu acuzații și scenarii parcă desprinse din telenovelele spaniole sau, după caz, palestiniene. Persoane cu dizabilități au protestat că sunt tratate cu umilință, altele au acuzat-o că a primit mită pentru „rezolvarea” unor dosare de handicap, că nu și-a asumat răspunderea pentru moartea unui băiat de la o casă de tip familial din Lipova, înecat în Mureş, că a intervenit abia după ce a apărut în presă cazul a două fetițe abandonate de părinți și violate de unchiul lor, sau că a ținut partea unei partenere, încercând să mușamalizeze adevărata poziție pe care o are instituția pe care o „patronează” în legătură cu situația unei fetițe din Arad.
A fost protejata lui Ioțcu… dar Ioțcu s-a dus „tai, tai”, de braț cu DNA-ul, iar Stark a rămas singură pe „front”, nevoită să țină piept războiului civil, sau mai degrabă… social. Cu atâta stres acumulat, nu-i de mirare că atunci când a aflat despre soarta fostului președinte CJA, Stark s-a închis într-un birou și și-a dat frâu lacrimilor. Minute, ore întregi, zile bune, împreună cu contabila care citea contorul de apă, pardon, de lacrimi. Și-atât de tare s-a necăjit… încât a reușit să mototolească și câteva dintre contractele de achiziție pe care le-a dat din „suflet” doamnei deputat…
„Popularitatea” ei ascendentă s-a putut vedea și la „Gala Voluntariatului”, la începutul lunii decembrie, când, în momentul primirii premiului, în sală s-au auzit doar greierii, pe lângă aplauzele câtorva voluntari din străinătate, nevorbitori de română, care oricum aplaudau mecanic tot ce „mișca” pe scenă.
Nici din milă, nici din compasiune, Special Arad îi oferă Dimploma pentru întreaga activitate, acum, la final de mandat… că dacă nu și-l încheie ea, singură, cu mânuța ei, la fel ca Ana Maria Dragoș la Centrul Cultural Județean, i-l încheie omuleții…
Și-atunci nici lacrimile nu mai contează…
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!